Prin anii 90, am mai spus-o, cred, vinurile rosé erau o rara avis.

De unde această ofertă atât de generoasă din ziua de astăzi? Ce impuls a determinat ca aproape fiecare cramă să aibă în portofoliu și (măcar) un rosé?

Mimetismul cultural și de trai (în sensul bun, cel al sincronizarii)? Noile plantații? Noile ocazii de consum? Probabil câte ceva din toate acestea. Dar, în același timp, am tot dreptul să cred că a contat o anumită sensibilitate a noastră, a românilor. Existentă, însă, de obicei, ascunsă. Noi nu prea ne „descoperim” sentimentele pentru că par să ne facă vulnerabili, dar consumul de rosé – în creștere permanentă – este o veritabilă declarație de dragoste rostită cu glas tare în piața publică.

1. Domaine de Bendel – Cotes de Provence 2020, Franța

2. Mandrarossa – Perricone Rosé Terre Siciliane 2017, Italia

3. Casa de Vinuri Cotnari, Colocviu la Paris – Busuioacă de Bohotin 2020

1. Domaine de Bendel – Cotes de Provence 2020, Franța

După cărțile traduse ale lui Peter Mayle, după ecranizările americane cu decor provensal, rosé-ul nu mai pare nimănui un vin neserios. Dimpotrivă, am înțeles cu toții cât de greu se obține un rosé. Iar culoarea pe care o are inclusiv vinul nostru – a devenit etalon.

Ceva între foaie de ceapă, somon și ultima rază de soare la apus… toate cu două note mai light.

Admirați-l nu doar pentru cromatică ci și pentru echilibru și senzația de prospețime cu care bucură degustătorul.

Licii, stratul semidur de pepene, fragi. Ideal… dimineața, la prânz și seara.

Dimineața, la prânz, seara și… noaptea – disponibil pe www.vinmagazin.ro aici.

2. Mandrarossa – Perricone Rosé Terre Siciliane 2017, Italia

Acest vin nu este conceput pentru a fi băut foarte tânăr.

E un altfel de rosé. Chiar fără un nivel prea ridicat al alcoolului, vinul pare „greu”. Culoare intensă spre portocală, corp și amestec de flori de vară și fructe coapte. Aciditatea dă simetrie acestui Perricone, făcându-i un loc special în „pairing”-uri. Aș întinde pe platouri –doar pentru a mă bucura de el – cele mai bine cotate „salami” – de la rustice la cele mai fine.

Încântător și în aerul salin din preajma mării.

O experiență care poate fi parcursă accesând www.parmashop.ro. Rosé-ul este aici.

3. Casa de Vinuri Cotnari, Colocviu la Paris – Busuioacă de Bohotin 2020

Busuioacă – Mon amour! Varianta vinificată în sec –propunerea de succes a celor de la Casa de vinuri Cotnari, împlinește dorința de a simți aroma unică de Busuioacă (în care trandafirul în toate declinările are recurențe uimitoare) așezată pe un suport de vin sec și cu aciditate revigorantă.

Culoarea, total diferită de cea din Provence, derivă din specificitatea acestui strugure cu o veche istorie pe teritoriul moldovenesc, dar cu o origine drapată în romantice legende.

De ce aș cumpăra vinul? Pentru secvența olfactivă. Pentru combinația trandafir-piersică-coajă de citrice. Pentru lungimea post-gustului.

Pentru că nu se confundă cu niciun alt vin rosé.

Livrează prompt www.vinexpert.ro daca comandați de aici.

Dacă vă simțiți bine în preajma vinului, următiți emisiunea „Frați de Viță” de pe TVR2!

Sâmbăta de la 17:00 și duminica, în reluare, de la 12:00. Bineînțeles, cu… un pahar de vin în mână!

Arhiva emisiunilor „Frați de Viță” pe TVRPlus.

Concursul Internațional VINARIUM va avea loc în perioada 27-30 mai 2021. Noutăți aici.