Scriitorul Radu Aldulescu a câștigat ediția din acest an a premiului literar „Augustin Frățilă”, în valoare de 10.000 de euro, pentru romanul „Cronicile genocidului”, apărut în 2012, la editura Cartea Românească.
Cele cinci romane finaliste au fost: „Craii și morții”, de Dan Stanca (editura Cartea Românească, 2012), „Cronicile genocidului”, de Radu Aldulescu (editura Cartea Românească, 2012), „Hotel Universal”, de Simona Sora (editura Polirom, 2012), „Omar cel orb”, de Daniela Zeca (editura Polirom, 2012), și „Șoseaua Cățelu 42”, de Alina Nedelea, (editura ALLFA, 2012). Acestea au fost selectate de juriul de specialitate format din criticii literari Alex Ștefănescu, Dan C. Mihăilescu și Daniel Cristea-Enache din cele 56 de romane înscrise în competiția al cărui premiu are o valoare de 10.000 de euro. Romanele finaliste au intrat apoi în etapa a doua de jurizare, care a avut loc între 15 septembrie – 1 noiembrie. În această etapă, 24 de bloggeri au ales câștigătorul premiului, acordând puncte de la 1 la 5 fiecărui roman finalist.
„Îmi place faptul că votează ei (bloggerii) cartea care ia chiar premiul. De ce îmi place? N-o zic din politețe. (…) Bloggerii nu reprezintă o instituție, nu și-au birocratizat judecata. Noi suntem totuși captivii unei birocrații a literaturii. Orice am face, oricât de deștepți am fi, oricâtă candoare ne-am fi păstrat, avem anumite obligații profesionale. Ei vin liberi de orice obligație. Nici nu se putea ca bloggerii să aleagă numai ei, pentru că atunci neavând o privire de ansamblu, neavând o experiență a lecturii cum avem noi, ar fi putut să facă o alegere hazardată. Această combinație este cea mai bună. Noi am ales cinci cărți, în așa fel, încât oricare ar fi aleasă de bloggeri să nu ne facem de râs, iar ei vor alege absolut în funcție de plăcerea pe care le-a procurat-o acea carte, lipsiți de orice obligație profesională. Mă bucură această combinație”, a spus Alex Ștefănescu.
La rândul său, Daniel Cristea-Enache a spus: „Noi, criticii literari, avem datoria să îi selectăm pe toți scriitorii foarte buni de astăzi și să spunem «iată, ei sunt, citiți-i»”. „Este foarte trist și foarte amatoristic și dezamăgitor să nu recunoști un scriitor, un poet, un prozator, un dramaturg, atunci când el se manifestă, și să nu-l pui în locul pe care îl merită, distingându-l de toți veleitarii și de toți grafomanii care provoacă daune culturilor și copacilor pentru a-și scrie capodoperele neînțelese”, a mai afirmat criticul literar.
Radu Aldulescu nu a fost prezent la ceremonie, fiind plecat la o rezidență literară în străinătate. Premiul a fost ridicat de Bogdan Alexandru Stănescu, directorul editorial (literatură universală) al editurii Polirom. Editura Cartea Românească face parte din grupul editorial Polirom.
Augustin Frățilă (1953-2010), scriitor și cantautor, a fost un apropiat al lui Nichita Stănescu și membru al Cenaclului de Luni. A publicat în cele mai importante reviste culturale, iar între 1995 și 2010 a fost redactor-șef al Editurii ALLFA, departamentul de literatură al Grupului Editorial ALL
Radu Aldulescu, născut pe 29 iunie 1954, la București, a debutat în 1993, la editura Albatros, cu romanul „Sonata pentru acordeon”, pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România. A mai publicat romanele: „Amantul colivăresei” (ediția I, editura Nemira, 1996; ediția a II-a, editura Cartea Românească, 2006), „Îngerul încălecat” (ediția I, editura Phoenix, 1997, ediția a II-a, editura Cartea Românească, 2011), „Istoria eroilor unui ținut de verdeață și răcoare” (ediția I, editura Nemira, 1998; ediția a II-a, editura Cartea Românească, 2007), „Proorocii Ierusalimului” (ediția I, editura Publicațiilor pentru Străinătate, 2004; ediția a II-a, editura Corint, 2006; ediția a III-a, editura Cartea Românească, 2009; ediția a IV-a, editura Polirom, 2012), „Mirii nemuririi” (editura Cartea Românească, 2006); „Ana Maria și îngerii” (editura Cartea Românească, 2010). În colaborare cu Răsvan Popescu, Radu Aldulescu a scris scenariul filmului „Terminus Paradis” (1998), regizat de Lucian Pintilie, care a obținut Marele Premiu al Juriului la Festivalul de la Veneția.(Dorina Călin, Mediafax)
Cele mai frumoase cărți din România 2013
Luni, 4 noiembrie, la UNA Galeria din București a avut loc gala de premiere a câștigătorilor primului concurs național de design de carte. Cele 8 premii acordate de juriu au fost:
Premiul I – „ Munka ” – Autor: Rosta Jozsef, Design/Grafica: Timotei Nadasan, Publicată de autor.
Premiul II – „ Parabolele lui Iisus. Adevarul ca poveste (editie de lux) ” – Autor: Andrei Pleșu, Design/Grafica: Mihai Coșulețu, Editura Humanitas.
Premiul II – „ A homalyban maradas osztone (Instinctul de a rămâne în umbră) ” – Autor: Hajdu Farkas-Zoltan, Design/Grafică: Kristina Hajdu (Conceptie grafica-ro), Zsolt Vidak (coperta, ilustratii-hu), Editura BOOKART.
Premiul III – „Orasul posibil: In(ter)venții în spațiul urban postcomunist ” – Autor: Ina Stoian, Daniela Calciu, Design/Grafică: Alice Stoicescu (concept grafic, design, prepress), Lucian Sandu Milea (ilustratii), Asociatia + / – si Editura Tact.
Premiu pentru ilustratie – „ Jurnalul unui voluntar ” – Autor: Elena Avramescu, Margareta Udrescu, Design/Grafică: Margareta Udrescu (ilustratii), Alexandru Braniste (design), Editura Idioma.
Premiu carte pentru copii – „Calatorie printre ierburi și lumină” – Autor: Iulia Iordan, Design/Grafica: Cristiana Radu, Editura Cartea Copiilor.
Premiu carte pentru copii – „Blanka Birodalma” – Autor: Balazs Imre Jozsef, Design/Grafica: Agnes Keszeg (ilustratii), Suto Ferenc (design), Editura Koinonia.
Premiu pentru carte obiect „Bumbata (editie limitata)” – Autor: Cosmin Bumbut, Design/Grafica: Cosmin Bumbut, Editura: Punctum
„După prima ediție, termenii concursului de design de carte și criteriile de selecție au devenit mai limpezi, iar cei care au înscris cărți în concursul «Cele mai frumoase cărți» 2013 au înțeles mai bine obiectul acestui proiect. Prin urmare calitatea cărților înscrise în a doua ediție a fost, per ansamblu, crescută semnificativ, acest lucru transpare și în selecția celor 39 de cărți finaliste (din 174 înscrise) în acest an. Dincolo de o concepție grafică originală, lucrurile apreciate de membrii juriului țin de exigența realizării cărții în totalitatea ei – ca obiect. Nu e suficient ca un grafician să facă un layout foarte creativ, daca tiparul nu e suficient de bine executat, sau daca avem ilustrație de excepție, calitatea designului poate fi ratată când este folosit un tip de literă nepotrivit. Daca e sa punctez un aspect imbunătățit față de anul trecut, aș menționa ca în 2013 avem mai multe cărți de literatură/eseistică foarte elegant realizate și cu o finețe deosebită în ilustrațiile folosite.” – Adina Pașca, coordonatorul proiectului.