Bursa de la Bucuresti a deschis sedinta de astazi cu un avans de 1,91%, pe o lichiditate destul de scazuta, de 520 mii euro (1,90 milioane lei).

In prima jumatate de ora, indicele BET-FI, care arata evolutia societatilor de investitii financiare (SIF), a urcat cu 2,72%, la 16.603,49 puncte, in timp ce indicele BET, al celor mai lichide zece companii tranzactionate la Bursa, a obtinut un avans de 2,39%.

Companiile de energie au castigat in medie 2,79%, pe fondul declaratiilor OPEC privind o viitoare scadere a productiei de petrol si a cresterii preturilor la materii prime.