Majoritatea celor care au câștigat la loterie și-au schimbat viața radical, însă de cele mai multe ori în rău, banii fiind risipiți în câțiva ani fără perspectiva viitorului pe distracții, case și mașini scumpe, droguri sau călătorii exotice, scrie Business Insider.
10 câștigări de jackpoturi care au risipit toți banii:
1. Viața familiei Griffiths s-a destrămat după ce a câștigat jackpotul de 2,76 milioane de dolari (2,15 mil. euro). Înainte, cei doi nu se certaseră niciodată. Și-au cumpărat o casă de un milion de dolari și un Porsche. Însă în urmă cu 18 luni, la șase ani după ce viața lor se schimbase, Robert a părăsit-o pe Lara după ce aceasta l-a confruntat în legătură cu niște emailuri care sugerau că avea o relație cu o altă femeie. Mariajul lor a luat sfârșit după 14 ani, casa a fost înghițită de flăcări iar banii s-au ripit până la ultimul cent.
2. Sharon Tirabassi a câștigat în 2004 10 milioane de dolari (7,7 mil. euro) de la Loteria Ontario, Canada. Tirabassi a cheltuit banii pe o casă grandioasă, pe mașini scumpe, haine de firmă, petreceri luxoase, călătorii exotice și împrumuturi la prieteni iar acum a ajuns să meargă din nou cu autobuzul la muncă și să plătească chirie. Din fericire, Tirabassi a pus deoparte câțiva bani în conturi de economii pe numele celor șase copii ai săi care îi pot accesa când împlinesc 26 de ani
3. Evelyn Adams a câștigat la loterie de două ori, în 1985 și în 1986, în total 5,4 milioane de dolari (4,2 mil. euro). Potrivit site-ului AskMen.com, femeia a jucat toți banii la cazinouri în Atlantic City. Astăzi locuiește într-o rulotă.
4. Michael Carroll a câștigat jackpotul în 2002, o sumă de 9,7 milioane de lire sterline (11,66 mil. euro). Carroll și-a risipit averea în numai cinci ani cu droguri, petreceri, prostituate și mașini de lux. Potrivit ultimelor informații, bărbatul căuta să își obțină vechiul loc de muncă la o firmă de salubrizare
5. Billy Bob Harrell Jr., un magaziner de la un depozit din SUA, a câștigat 31 de milioane de dolari (24,1 mil. euro) în 1997. Billy Bob și-a cumpărat o fermă, șase case și câteva mașini noi. Mai târziu a divorțat și în cele din urmă, s-a sinucis.
6. Willie Hurt a câștigat în 1989 jackpotul de 3,1 milioane de dolari (2,4 mil. euro) la Loteria statului american Michigan. Peste doi ani Hurt a divorțat, a pierdut custodia copiilor săi, a fost acuzat de tentativă de omor și s-a apucat de droguri, care „i-au suflat” toată averea.
7. Denise Rossi, o femeie căsătorită din California, a dispărut de acasă după ce a ridicat premiul de 1,3 milioane de dolari (1 mil. euro) și i-a cerut divorțul fără să-i dezvăluie că a câștigat la loterie. Soțul ei, Thomas, a fost de acord cu divorțul cu toate că știa că ceva se întâmplase. Peste doi ani, a ajuns în posesia sa o scrisoare din care a aflat că soția sa câștigase la loterie. Thomas a dat-o în judecată pe Denise pentru că nu i-a dezvăluit câștigul atunci când a divorțat și judecătorul i-a acordat dreptul să primească el toți banii.
8. William Post, după ce a câștigat jackpotul statului Pennsylvania în 1988, în valoare de 16,2 milioane de dolari (12,59 mil. euro) a fost urmărit de o serie de evenimente ghinioniste. O fostă prietenă l-a dat în judecată și a obținut o parte din bani, fratele său a angajat un asasin ca să-l omoare sperând că va moșteni o parte din bani iar rudele l-au mâncat de bani. Într-un an, Post avea datorii de 1 milion de dolari. Acum trăiește din alocații de stat și bonuri de masă.
9. Luke Pittard a câștigat în 2006 la loterie 1,9 milioane de dolari (1,48 mil. euro), bani pe care i-a cheltuit pe o vacanță în Insulele Canare, pe o nuntă și pe o casă. Peste un an și jumătate, Pittard s-a întors la vechiul job de bucătar la McDonald’s. El se declară fericit și spune că are o sursă de venit din dobânda la banii rămași în cont.
10. Callie Rogers a câștigat la loterie în Marea Britanie când avea 16 ani, în 2003, 1,9 milioane de lire sterline (2,33 mil. euro). Rogers s-a cuplat cu un pierde-vară, a făcut doi copii și a cheltuit banii pe petreceri, vacanțe și cadouri pentru prietenii ei. În prezent, ea este menajeră și supraviețuiește la limita sărăciei.