1. CFR SA

-308 mil. € reprezintă pierderile înregistrate de CFR SA în 2010, compania fiind firma de stat cu cel mai mare minus anul trecut.

CFR SA, companie aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, care se ocupă cu administrarea și întreținerea infrastructurii feroviare publice, a avut anul trecut pierderi de 308 milioane de euro, chiar mai mari decât cifra de afaceri, care s-a ridicat la 265 milioane de euro. CFR SA se numără printre companiile “datoare vândute”, în condițiile în care anul trecut avea datorii totale de 7,6 miliarde de lei (1,8 miliarde de euro), potrivit informațiilor publicate de Ministerul Finanțelor. România alocă în medie 5% din totalul fondurilor Ministerului Transporturilor pentru întreținerea și funcționarea normală a căii ferate, în condițiile în care în Franța, Austria, Germania sau Anglia procentul ajunge la 50%-60%, potrivit Asociației Transportatorilor Feroviari din România.


2. Compania Națională a Huilei

-151,9 mil. € reprezintă pierderile înregistrate de companie anul trecut. Nivelul pierderile de la CNH se apropie de valoarea cifrei de afaceri.

În perioada 1990-2006 statul a cheltuit pentru susținerea sectorului minier (cărbune, minereu și nemetalifere) suma de 6,3 miliarde de dolari, structurate pe subvenții pe produs, subvenții pentru protecția socială, alocații de capital pentru investiții. În perioada 2007-2009 ajutorul de stat acordat doar pentru industria carboniferă (subvenții pe produs și subvenții pentru protecția socială) pentru huilă este de circa un miliard de lei, iar alocațiile de capital pentru lignit în sumă de 119,3 milioane de lei. În ciuda acestor bani mineritul nu este o afacere rentabilă în România, continuă să producă tragedii umane, pierderi de sute de milioane de euro și datorii de miliarde. Costul de producție al huilei din Valea Jiului este cu 40% mai mare comparativ cu prețul de vânzare către termocentrale. Cei aproape 9.000 de oameni ai Companiei Naționale a Huilei duc în spate prin cărbunele pe care-l scot două termocentrale ineficiente, Deva și Paroșeni, despre care specialiștii spun că se pot închide fără probleme pentru sistem chiar mâine. Costul social este însă prea mare. În contextul în care renunțarea la minerit nu este o soluție pentru România, cărbunii fiind cea mai abundentă resursă energetică locală, identificarea și aplicarea unor soluții de reorganizare a CNH vor fi obiective extrem de dificile pentru viitorii manageri privați ai companiei. Cărbunii asigură circa 30% din producția de energie din România, complexurile energetice din bazinul Olteniei funcționând pe lignit.

Scăderea businessului CFR Marfă a fost cauzată și de creșterea numărului de operatori feroviari privați, care sunt în prezent circa 25. Compania are peste 11.000 de angajați.3. CFR Marfă

-127,1 mil. € reprezintă pierderile înregistrate de companie în 2010.

CFR Marfă a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 237,4 mil. euro, în scădere cu circa 5% față de anul 2009, în timp ce pierderea companiei s-a ridicat la 127 mil. euro în 2010, potrivit calculelor ZF pe baza informațiilor de la Ministerul Finanțelor. Datoriile CFR Marfă au depășit rulajul total pe 2010, în condițiile în care s-au situat la aproape 346 mil. euro.

Compania avea la finalul anului trecut 11.588 de angajați, însă CFR Marfă a anunțat că de la 1 iunie disponibilizează 3.000 de angajați. Compania avea anul trecut o cotă de piață de circa 50%, însă aceasta s-a aflat în declin continuu în ultimii ani. Scăderea businessului CFR Marfă a fost cauzată și de creșterea numărului de operatori feroviari privați, care sunt în prezent circa 25. La fel ca în cazul Tarom, și CFR Marfă ar urma să fie privatizată în proporție de 20%, însă Secretariatul Consiliului Suprem de Apărare a Țării a cerut Ministerului Transporturilor să poarte discuții cu Consiliul Concurenței privind implicațiile pe care privatizarea acestei companii le-ar putea avea asupra siguranței naționale.

4. Termoelectrica

-102,8 mil. € reprezintă pierderile înregistrate de Termoelectrica în 2010.

Termoelectrica este o prezență constantă în topul companiilor de stat cu pierderi, producătorul de energie sărind anul trecut de pragul de 100 de milioane de euro. În vara acestui an compania a luat decizia de a disponibiliza 300 de angajați din două sucursale. Astfel, de la sucursala Doicești urmau să plece 180 de persoane, iar de la sucursala Borzești 120 de angajați. Termoelectrica are trei filiale (Electrocentrale Deva, Electrocentrale București și Electrocentrale Galați), patru sucursale (Paroșeni, Doicești, Borzești și Brăila). Deși compania a încercat să atragă o serie de investitori privați în demararea unor proiecte majore la termocentralele Borzești, Galați, Brăila și Doicești, din 2008, de când au fost semnate aceste parteneriate public private, și până în prezent nu a fost înregistrat niciun rezultat concret. La Brăila, unde Termoelectrica i-a atras pe italienii de la Enel și pe nemții de la E.ON, lucrurile sunt tot în faza studiilor, la Borzești lucrurile stau la fel, aici partenerul privat fiind GDF SUEZ, în timp ce la Galați proiectul a picat după retragerea CEZ (Cehia).

Deși Termoelectrica a încercat să atragă o serie de investitori privați în demararea unor proiecte majore la termocentralele Borzești, Galați, Brăila și Doicești, din 2008, de când au fost semnate aceste parteneriate public private, și până în prezent nu a fost înregistrat niciun rezultat concret.

5. Tarom

-79 mil. € reprezintă pierderile înregistrate de companie anul trecut.

Operatorul aerian de stat Tarom, aflat în subordinea Ministerului Transporturilor, face parte din lista companiilor de stat cu pierderi uriașe, în condițiile în care anul trecut a înregistrat pierderi de aproape 80 de milioane de euro. Bilanțul de anul trecut al operatorului aerian de stat Tarom arată cu atât mai rău cu cât nivelul cifrei de afaceri, deși în creștere cu 13,8% față de 2009, este similar cu cel atins la începutul anilor 2000, pierderile fiind însă duble față de acea perioadă. De menționat este faptul că evoluția TAROM vine în contextul a doi ani de criză care au bulversat întreaga industrie de aviație. Anul trecut compania a transportat 2,2 milioane de pasageri, în creștere cu aproape un sfert, dar și-a majorat și cota de piață de la 19,7% la 22,4%. Cu toate acestea, pierderile s-au adâncit, cel mai probabil din cauza strategiei adoptate în 2009 privind lansarea unor bilete de avion cu prețuri apropiate celor practicate de companiile aeriene low-cost. Recent, guvernul Boc a adoptat strategia de privatizare a Tarom prin vânzarea unui pachet de 20% din acțiunile companiei.


6. Oltchim
-53 mil. € reprezintă pierderile înregistrate de Oltchim anul trecut

Oltchim a înregistrat în ultimii trei ani pierderi anuale de peste 200 mil. lei, și în primele șase luni din 2011 a consemnat un rezultat negativ de 70,3 mil. lei în ciuda majorării vânzărilor cu 69%, la 915,2 mil. lei (217 mil. euro). În timp ce Constantin Roibu, care conduce combinatul de peste 20 de ani, și Sindicatul Liber Oltchim cred că PCC, acționarul minoritar al companiei, este răspunzător pentru situația financiară a combinatului, reprezentanții grupului german dau vina pe managementul defectuos al lui Roibu și i-au cerut acestuia să se retragă necondiționat de la conducerea Oltchim.

Combinatul chimic este pe lista Ministerului Economiei pentru introducerea unui management privat, primul pas în acest sens fiind separarea funcției de președinte al Consiliului de Administrație de cea de director general al companiei. Astfel, după 20 de ani de conducere Constantin Roibu a rămas doar directorul general al combinatului chimic, urmând să fie numit un alt președinte.

7. Poșta Română

-28 mil. € reprezintă pierderile înregistrate de Poșta Română în 2010.

Cu o rețea de 7.000 de unități poștale, dintre care cele mai multe aflate încă în “epoca ghișeelor cu geamuri”, la care se formează cozi, și cu un model învechit de avizări, pe hârtii completate de mână, în loc de avizări telefonice sau prin e-mail, Poșta Română continuă să rămână singura poștă din Europa pentru care nu se găsesc “bani de investiții în modernizare”. Poșta Română este astfel și singura poștă din Europa care nu are un sistem contabil centralizat, un centru de sortare și care funcționează după instrucțiunile din 1952. Dacă la oficiile poștale ale companiei naționale încă se formează cozi, iar clienții trebuie să interacționeze cu reprezentantul poștei printr-un geam, la oficiile poștei din Franța sau ale celei din Italia “epoca ghișeelor cu geamuri” a fost depășită încă din anii ’90. Rezultatele dezastruoase ale Poștei din ultimii doi ani sunt o oglindă a administrării deficitare, dar și a manierei discreționare în care miniștrii comunicațiilor și-au numit rudele sau foștii parteneri de afaceri în posturi-cheie.


România alocă în medie 5% din totalul fondurilor Ministerului Transporturilor pentru întreținerea și funcționarea normală a căii ferate, în condițiile în care în Franța, Austria, Germania sau Anglia procentul ajunge la 50%-60%.8. CFR Călători

-20,5 mil. € reprezintă pierderile înregistrate de companie anul trecut.

CFR Călători a înregistrat anul trecut pierderi de puțin peste 20 de milioane de euro, în scădere față de anul anterior, când consemnase pierderi mai mari, de 50 de milioane de euro. Traficul de pasageri a scăzut cu 5% anul trecut, de la 61,07 milioane de călători la 58 de milioane, iar subvenția de la bugetul de stat s-a ridicat la 1,15 miliarde de lei (273 milioane de euro). CFR Călători a demarat în primăvară un proces de reorganizare teritorială prin care a redus numărul regionalelor la patru și a anunțat disponibilizarea a 1.021 de angajați.

În iulie ministrul transporturilor Anca Boagiu l-a demis din funcție pe Liviu Cristian Pescărașu, cel care conducea CFR Călători, pe fondul unor “nereguli” la procedurile de achiziție publică. Ulterior, ministrul l-a numit în funcția de director general pe Dorin Ioan Maer, care ocupă și funcția de director general adjunct tehnic al companiei CFR SA. La mijlocul lunii august CFR Călători a majorat cu 18% tarifele la transportul feroviar de călători.


9. Complexul Energetic Turceni

-16,5 mil. € reprezintă pierderile înregistrate de Complexul Energetic Turceni în 2010.

Complexul Energetic Turceni este cea mai mare termocentrală din bazinul Olteniei, anul trecut companie trecând de la profitul de 5 milioane de euro din 2009 la pierderi de 16,5 milioane de euro în 2010. Pierderile de anul trecut au provenit aproape în totalitate ca urmare a creditelor contractate pentru a finanța lucrările de reparații ale grupurilor energetice. În ciuda rezultatelor înregistrate anul trecut compania a avut o primă jumătate de an foarte bună. Astfel, unitatea a înregistrat o creștere a producției de electricitate de 44% comparativ cu perioada similară a anului trecut, cantitatea de energie fiind chiar mai mare decât cea raportată în primele șase luni din 2008, perioadă considerată record la nivelul CEN Turceni. Susținute de prețuri mai mari pentru electricitate, afacerile companiei au ajuns în primul semestru la 670 mil. lei (159,5 mil. euro), cu peste 50% mai mult față de 2010. Potrivit datelor companiei, profitul operațional brut pe primul semestru al anului a ajuns la circa 80 mil. lei.


În ultimii 20 de ani statul a îngropat 6,7 miliarde de dolari pentru salvarea sectroului minier, dar companiile înregistrează în pierderi în special CNH10. SNLO
-15,1 mil. € reprezintă pierderile de anul trecut înregistrate de Societatea Națională a Lignitului Oltenia.

Societatea Națională a Lignitului Oltenia, cu cei peste 8.300 de angajați ai săi, a raportat anul trecut pierderi de peste 15 milioane de euro la afaceri de 214 milioane de euro, fiind una dintre companiile care anul viitor ar putea avea un management privat. Deși SNLO a fost inclusă în toate planurile de restructurare gândite pentru sistemul energetic, viitorul companiei rămâne sub semnul întrebării, în contextul în care niciuna dintre aceste intenții nu s-a concretizat. Printre ultimele idei de reorganizare a sistemului energetic a fost înființarea a doi campioni naționali, Electra și Hidroenergetica. Din Electra urmau să facă parte Nuclearelectrica, termocentralele Turceni, Rovinari și Craiova, o parte din Hidroelectrica și SNLO. Cum acest plan a eșuat, Ministerul Economiei a lansat altul prin care se încearcă să reorganizeze numai partea termo prin înființarea a doua companii mari. Prima ar trebui să cuprindă complexurile energetice alături de o parte din SNLO, iar cealaltă o parte din CNH și termocentralele Deva și Paroșeni.