Aurul este activul care a salvat economiile investitorilor în ultimii ani de criză și care se bucură tot mai mult de atenția acestora. Site-ul Zerohedge.com a publicat o listă cu informații despre acest metal pe care puțini oameni le cunosc.

1) China nu este cel mai mare consumator de aur din lume așa cum s-ar putea crede, India fiind pe primul loc la acest capitol și c acoperă circa 30% din consumul mondial de aur. În trimestrul al treilea din acest an consumul de aur al Indiei s-a ridicat la 223,1 tone, în timp ce China împreună cu Hong-Kong și Taiwan au consumat 185,1 tone de aur. Totuși în ultimii ani India a pierdut teren în fața Chinei.

2) Deși China este cel mai mare producător de aur din lume este încă are nevoie de importuri pentru a-și acoperi consumul propriu. China și Australia sunt principalii producători la nivel mondial, detronând Africa de Sud, care tradițional ocupa primul loc în topul producătorilor. Cea mai productivă mină de aur nu se găsește însă în niciuna dintre aceste țări ci în Papua Noua Guinee, unde dintr-o singură mină s-au extras în anul 2011 circa 63 de tone de aur (echivalentul a 2 milioane de uncii).

3) Fondul Monetar Internațional deține 2.814 tone de aur, ocupând locul trei în ceea ce privește rezervele de aur la nivel mondial, mai mult decât Franța (2.434 de tone), China (1.054 de tone) sau Japonia (765 de tone). Dacă instrumentul ETF pe aur, SPDR GLD ETF, ar fi inclus în topul mondial, acesta ar ocupa locul al cincilea, cu 1.289 de tone. Acesta este un tip de fond de investiții listat pe bursă care permite investitorilor să profite de evoluția prețului la aur.

4) Deși aurul este încă cel mai folosit în industria de bijuterii, cererea din sectorul investițional a urcat puternic în ultimul deceniu. Astfel, dacă în 2002 doar 21,5% din aur era destinat acestui sector, în trimestrul al treilea din 2012 ponderea a urcat la 40,1%.

Pe plan european însă 91% din totalul consumului de aur a fost destinat investițiilor în aur fizic în trimestrul al treilea, cererea pentru aur urcând mai ales în contextul incertitudinilor cu privire la moneda euro.

5) Instrumentele financiare ETF (exchange traded funds n.red.) reprezintă piața cu cea mai mare creștere pentru aur, de 56% pe parcursul ultimului an.

Fondurile de acest tip au reușit să atragă în continuare un volum susținut de bani de la investitori pentru plasamente în aur deși pe ansamblu cererea pentru aur fizic a scăzut cu 10,3% în aceeași perioadă.

6) Oamenii de știință au descoperit că în asteroidul Eros de câțiva zeci de kilometrii se găsește mai mult aur decât a fost extras până în prezent de pe toată planeta Pământ și conține și alte metale rare a căror valoare totală a fost estimată la 20.000 de miliarde de dolari.

Conform Organizației Mondiale a Aurului (WGC) sub scoarța terestră se găsește circa 51.000 de tone de aur, iar anual se extrage circa 730 de tone. Se estimează de asemenea că 20 de milioane de tone de aur se află în oceane.

7) Etalonul aur- monedă este folosit din timpuri străvechi care datează din anul 211, de pe vremea imperiului Roman. Inflația a făcut ca de-alungul timpului valoarea aurului să crească vertiginos raportat la moneda de schimb. De exemplu aurul s-a apreciat cu mai mult de 9.000% din 1911, când o uncie de aur valora 18,92 de dolari, față de 1.700 de dolari, nivelul atins în acest an.

8) Raportul dintre indicele Dow Jones și prețul aurului, care exprimă cât aur este necesar pentru a cumpăra o unitate din indicele american, este un indicator foarte bun pentru a semnala condițiile dificile din economie. În general, când indicatorul scade sub valori precum 1 sau 2 economia trece prin recesiune puternică. Nu este însă cazul în prezent având în vedere că raportul este de circa 7,6.

9) Aproape 40% din aurul la nivel mondial este recuperat prin reciclare, fie că este vorba de topirea bijuteriilor, monedelor sau implanturilor dentare deși producția de aur a crescut de la un an la altul.

10) Dacă tot aurul din lume ar fi acordat Statelor Unite și vândut la prețul din prezent ar valora 10.000 de miliarde de dolari, dar tot nu ar fi suficient pentru a acoperi datoriile SUA, care se cifrează la 16.500 de miliarde de dolari.

Subiecte #aur#stiati ca