In Ungaria, valoarea creditelor
acordate companiilor a scazut atat in cazul creditelor in forinti,
cat si al celor in euro in luna septembrie comparativ cu august,
scrie Budapest Business Journal. Valoarea creditelor noi in forinti
a atins 193,6 miliarde de forinti (710 milioane de euro) in
septembrie, in scadere de la 222,1 miliarde de forinti in august,
iar valoarea creditelor in euro a scazut la 106,9 miliarde de
forinti de la 121,1 miliarde de forinti.
Productia industriala a Cehiei a scazut
cu 11,9% in septembrie fata de aceeasi luna a anului trecut, scrie
Prague Daily Monitor. Vanzarile din industrie, calculate la preturi
actuale, au scazut cu 16% fata de anul trecut, iar vanzarile din
exporturi directe s-au redus cu 13,4%. Fata de luna anterioara si
ajustata sezonier, productia a crescut.
Anul 2015 este o data realista pentru
adoptarea monedei euro de catre Cehia, conform unui sondaj al CTK,
citat de Prague Daily Monitor. Anul trecut, tara nu a intrunit
criteriile legate de inflatie si rata de schimb, iar anul acesta nu
va respecta probabil pragul de 3% pentru deficitul public.
Compania low-cost Wizz Air cu sediul in
Budapesta isi va transfera sediul din capitala ungara in Elvetia,
scrie Portfolio.hu. Principalul motiv care a determinat decizia
este legat de conditiile mai favorabile referitoare la taxe si
impozite.
Producatorii auto sud-coreeni Hyundai
si Kia s-au plasat din nou pe prima pozitie din punct de vedere al
vanzarilor de automobile importate in Rusia in trimestrul trei.
Cele doua companii au vandut 32.000 de masini pe piata rusa in
trimestrul trei.
Economia bulgara va intampina probleme
serioase in primele trei luni ale anului viitor, conform
ministrului adjunct de finante Vladislav Goranov, citat de Sofia
News Agency. Totusi, economia va incepe sa-si revina in primavara
anului viitor.
In Ungaria, preturile la producator au
inregistrat cel mai lent ritm de crestere anuala din mai mult de un
an in septembrie, de 3,4%, in contextul scaderii cererii pe fondul
celei mai severe recesiuni cu care s-a confruntat tara in ultimii
18 ani, scrie Bloomberg.
In Rusia, recolta de cereale a depasit
probabil estimarile guvernului in acest an, scrie Bloomberg. In
urma procesarii, recolta de cereale ar putea atinge 93-94 de
milioane de tone, comparativ cu o estimare guvernamentala de 90-93
de milioane de tone. Guvernul a inceput de asemenea sa
achizitioneze cereale de la agricultori pentru a sprijini
preturile.
Industria rusa s-a contractat in
octombrie, in conditiile in care companiile si-au redus numarul
locurilor de munca si nu au reusit sa acumuleze stocuri, generand
semne de intrebare privitoare la soliditatea procesului de
redresare, scrie Bloomberg. Indicele PMI al VTB Capital a scazut la
49,6 puncte de la 52 de puncte in luna anterioara. O valoare sub 50
de puncte semnaleaza o scadere. Companiile incearca sa
supravietuiasca in conditiile in care bancile ezita sa-si reia
operatiunile de creditare, iar perspectivele legate de exporturi
raman nesigure.
Guvernul polonez a negat faptul ca ar
putea suspenda pe o perioada de doi ani o lege din domeniul
finantelor publice, prin care executivul este obligat sa adopte
masuri dure de austeritate, in cazul in care datoria publica
depaseste 55% din Produsul Intern Brut, scrie Bloomberg.