O vizită la casa din Żelazowa Wola în care s-a născut Fryderyk Chopin în vreme de toamnă timpurie, într-un spațiu în care muzica chopiniană se aude din copaci și dintre statui, te face să plonjezi într-un timp în care altele erau valorile ce contau.

Pentru polonezi, deși trăiesc, ca și noi, în tumultuosul an 2010, stările pe care Chopin a fost primul care a avut curajul să le clameze în urmă cu aproape două secole, patriotism, dragoste, romantism, par a avea încă sens. Iar Chopin rămâne un simbol național. În plus, toate acestea nu sunt lăsate la statutul de vorbe. Se concretizează într-o investiție de 100 de milioane de dolari finalizată în 2010, anul bicentenarului, în care ceea ce contează este ca lumea întreagă să-și amintească de faptul că Chopin a fost polonez și și-a petrecut jumătate din viață în țara în care s-a născut.
Povestea poloneză a Anului Chopin se petrece în parcuri sau în muzee, pe străzi sau în lifturi, în avion sau pe telefoanele mobile. Scriu aceste rînduri în Grădinile Łazienki Królewskie – Palatul de pe Insulă, unde sute de oameni se strâng pentru al 51-lea an consecutiv duminica, din iunie până în septembrie, în dreptul monumentului lui Fryderyk Chopin, pentru a asculta un recital în aer liber susținut de un pianist străin sau polonez. Intrarea este liberă, iar băncile aflate între rândurile de trandafiri sunt pline, ca de altfel și peluzele însorite, chiar dacă soarele nu mai este atât de generos ca în luna august.

Chopin pe instrumente istorice
Atunci, Varșovia a găzduit ediția a șasea a Festivalului “Chopin și Europa sa”, eveniment care își propune din 2005 pe de o parte poziționarea lui Chopin în context european și între valorile cu care a interacționat de-a lungul vieții, iar pe de altă parte aducerea la lumină a unor interpretări Chopin pe instrumente istorice, anume Erard și Pleyel, de la începutul secolului al XIX-lea.
De altfel, una dintre realizările pregătite timp de 5 ani și concretizate în 2010 într-o casetă cu 21 de CD-uri intitulată “The Real Chopin” constă tocmai în înregistrările operei sale pe astfel de instrumente istorice, coordonate de Stanislaw Leszcyznski, cel care, de altfel, este și directorul festivalului de vară. Aceste 24 de ore de muzică vor fi accesibile și ascultătorilor din România prin intermediul Radio România Cultural și online în streaming live pe www.radiocultura.ro și www.radioromaniacultural.ro, de la ora zero a zilei de 2 octombrie până la ora 24 a aceleiași zile, într-un maraton Chopin ce coincide cu ziua inaugurării la Varșovia a Concursului Internațional “Chopin”, ediția a XVI-a.

100 de milioane de dolari pentru Anul Chopin
Impresionanta sumă investită de statul polonez în bicentenarul Chopin s-a concretizat și în realizări de altă natură decât cele pur sonore și anume refacerea parcului și muzeului de la Żelazowa Wola, respectiv a Muzeului Chopin de laVarșovia, care, de la reinaugurarea din 1 martie 2010, este considerat cel mai modern muzeu biografic din lume.
Am văzut, am pipăit și am auzit acest muzeu, am apăsat toate butoanele, am pus în funcțiune toate gadgeturile video și audio pe care le-au gândit cei doi italieni care au proiectat muzeul pe cele cinci niveluri ale sale… Cert este că e vorba despre un discurs accesibil și interesant deopotrivă pentru adolescenți și pentru publicul matur.
Popularitatea lui Chopin în Polonia este, probabil, firească, dar incredibila sa imagine pozitivă pe întregul glob, faptul că lumea îl percepe atât de diferit, este un fenomen cu totul special. 120 de cărți apărute inclusiv în țările arabe sau în cele din America de Sud, faptul că există comitete aniversare Chopin în 30 de țări ale lumii, inclusiv Coreea sau China, care au început aniversarea încă din 2009… toate acestea au o doză de incredibil.
Arhitectura aniversării în care s-au invesit 100 de milioane de dolari a fost bazată pe trei piloni, ne-a spus președintele Comitetului Aniversar Chopin 2010, Waldemar Dąbrowski, fost ministru al culturii, actualmente director al Operei din Varșovia. Primul pilon se referă la construcțiile concrete, precum muzeul biografic bazat pe respectul pentru obiect și pe utilizarea multimedia a celor mai moderne mijloace, clădirea modernă de 7 etaje care găzduiește actualmente toate organizațiile Chopin, publice și private sau renovările de la Zelazowa Wola. Al doilea este festivalul din luna august, care a avut în program 56 de concerte, “Chopin și Europa sa” și, în afară de muzică clasică a cuprins seri de jazz sau pop. În final, între 2 și 23 octombrie, cel de-al treilea reper este Concursul Internațional “Chopin”, cea mai veche competiție muzicală din lume, datând din 1927.
Și în România se aniversează Anul Chopin, iar evenimentele care ne așteaptă nu sunt puține. O primă recomandare este reîntâlnirea cu pianista de origine română Luiza Borac, pe 8 octombrie, la Sala Radio, alături de Orchestra Națională Radio, și în recital pe 13 octombrie, în cadrul seriei de recitaluri “Chopin… și nu numai”.


Fotografiile 1-4 au fost realizate de Wojciech Grzędziński. Copyright: Narodowy Instytut Fryderyka Chopina. Fotografiile 7 și 8 va oferă imagini din Muzeul Chopin. Fotografia 10 este semnata de Martha Argerich si Misha Maysky


OLTEA ȘERBAN-PARAU (n. 12 martie 1969) este muzicolog și critic muzical, actualmente redactorul-șef al postului public Radio România Cultural, după ce a condus timp de 7 ani postul particular Radio Romantic. Semnează în continuare rubrici săptămânale în Ziarul de Duminică și Adevărul literar. Activitatea ei publicistică cuprinde peste 2.000 de articole apărute în presa scrisă, majoritatea pe teme muzicale, sute de emisiuni și programe de radio și numeroase emisiuni și apariții TV. Este semnatara traducerii și a articolelor privind compozitorii români pentru Larousse – Dicționar de mari muzicieni, și responsabilă cu secțiunea muzicală a Dicționarului enciclopedic. Este membră a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. A fost distinsă cu mai multe premii, printre care Premiul pentru Originalitatea Profilului Radiofonic al Consiliului Național al Audiovizualului în 2002 și Premiul pentru Publicistică al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România în 2006.