Intreprinderile mici si mijlocii din 77 de localitati vor putea beneficia de finantare nerambursabila in cadrul programului “Dezvoltarea oraselor prin stimularea activitatilor intreprinderilor mici si mijlocii”, care are alocat un buget de 417 mld. lei (circa 11,4 milioane de euro).
Suma minima a finantarii nerambursabile a unui proiect va fi de 350 milioane lei, iar cea maxima – 3,5 miliarde lei. Procentul maxim de cofinantare asigurat de la bugetul de stat va fi de 50 % din costurile totale eligibile ale proiectului, contributia in natura nefiind eligibila. Programul va finanta investitiile in achizitionarea de utilaje, instalatii, echipamente, cu exceptia autovehiculelor, precum si in reabilitarea cladirilor necesare dezvoltarii productiei si/sau serviciilor si se va derula in localitatile urbane caracterizate de rang III, conform Legii nr. 315/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului national.
“Urmarim prin acest program ca orasele mici si mijlocii sa devina poli industriali care sa atraga populatia din mediul rural in activitati industriale. Astfel, in 77 de localitati, ca de exemplu Solca (Suceava), Pogoanele (Buzau), Slanic (Prahova), Ianca, Faurei (Braila), Babadag (Tulcea), Fundulea (Calarasi), in care se va implementa Programul, sa fie accelerata dezvoltarea economica prin marimea fluxului de capital investitional”, a declarat Leonard Cazan, ministrul dezvoltarii si prognozei.
Pentru a obtine ajutor financiar nerambursabil, solicitantii trebuie sa completeze o Cerere de finantare care este anexata la Ghidul solicitantului, disponibil gratuit la sediile Agentiilor pentru Dezvoltare Regionala si pe pagina web a Ministerului Dezvoltarii si Prognozei (www.mdp.ro). Tot in Ghidul solicitantului se gasesc informatii despre conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca intreprinderile mici si mijlocii pentru a primi finantare, ce activitati economice sunt finantate, care sunt cheltuielile cofinantate de la program. Termenul limita de depunere a Cererilor de finantare este 16 iunie 2003.