SIF Banat-Crișana (SIF1) a anunțat astăzi lista completă a celor 12 candidați care s-au înscris pentru un loc din cele șapte disponibile în Consiliul de Administrație. Astfel, din partea Consiliului de Administrației și-au depus candidaturile Dragoș Bîlteanu, actualul președinte al CA al SIF Banat-Crișana, Ștefan Dumitru, membru în CA al SIF1, Emil Cazan, membru în CA al SIF1, Ion Stancu, 62 de ani, membru în CA al SIF1, Ali Lakis, șef departament credit al Banque SBA și Valentin Chiser, 41 de ani, CEO al grupului Romenergo. Din partea acționarilor candidează Adrian Henorel Nițu, fost deputat PD-L, omul de afaceri sibian și acționar al SIF1 Ioan Alin Tatu, Bogdan Emil Vânătorul, Ioan Cuzman, actualul vicepreședinte al SIF1, și Iulius Postolache, director de investiții la Allianz-Țiriac Pensii.
De asemenea, SIF Banat a primit o solicitare din partea unui grup de acționari reprezentând 5% din acțiuni, din care face parte și Ioan-Alin Tatu cu 3% din acțiuni, de a distribui sub formă de dividende 90% din profitul net de 100,5 milioane de lei înregistrat în 2012 și de a începe distribuția dividendelor în maximum 90 de zile de la publicarea deciziei acționarilor în Monitorul Oficial. Actualul Consiliu de Administrație al SIF Banat-Crișana a propus acționarilor trei variante de dividende.
Prima variantă exclude distribuția de dividende și ar însemna ca întreg profitul net să rămână societății sub formă de rezerve, sumă pe care societatea ar urma să o folosească pentru investiții. A doua variantă este cea a distribuirii unei părți de 22% din profitul net prin care acționarii ar primi dividende în valoare totală brută de 21,9 mil. lei sau de 0,04 lei/acțiune. A treia variantă este cea mai generoasă cu acționarii pentru că presupune distribuirea a 65% din profitul net. Mai exact, acționarii ar putea primi dividende în valoare totală brută de 65,86 milioane de lei sau de 0,12 lei brut/acțiune.