E, întâi de toate, un manifest pentru solidaritatea de breaslă (dublă solidaritate de breaslă, câtă vreme cei treisprezece expozanți sunt, pe de-o parte, pictori și, pe de alta, dascăli la Universitatea Națională de Arte București – UNA), dar și pentru forța (încă iradiantă) a picturii să-i zicem tradiționale, executată, cu mici variațiuni tehnice, în ulei pe pânză. O revenire stenică la o meserie aparent învechită, în condițiile proliferării moderne a instalațiilor și a performance-ului.
Doamna Ruxandra Demetrescu, rectorul UNA București, sintetizează, în vorbe atent cumpănite, rostul expoziției și încearcă să-i deslușească duhul specific: “Cei treisprezece reprezintă mai mult decât generații diferite și viziuni stilistice distincte: ei ne oferă tot atâtea modele de biografii artistice și de opțiuni existențiale. Din această perspectivă, dorința lor de a expune împreună trebuie citită ca o demonstrație cu privire la rolul și rostul picturii în lumea artelor vizuale contemporane.” Și ce e mai interesant încă: “Artiștii prezenți la Căminul Artei s-au reunit pentru că par conștienți că a expune este vital, cum susținea odinioară Manet. Refăcând – conștient sau nu – dimensiunea unui salon, ei devin totodată protagoniștii unei demonstrații plastice ale căror invariante spectatorul este invitat să le descopere, uneori singur, alteori ghidat de cuvintele ce însoțesc adesea tablourile.”
Mai mult decât o deformație profesională – de catedră, de vocație didactică -, cuvintele călăuzitoare la care se referă Ruxandra Demetrescu (și anexate, la secțiunea dedicată fiecărui participant, în bogatul catalog expozițional, el însuși o amplă, elegant ilustrată, mărturie a aspirațiilor fiecărui protagonist) sunt tot atâtea “autoficțiuni” (îndeobște foarte literar articulate), autoexegeze sau arte poetice.
Credem că recursul la câteva fragmente din aceste texte (la care se va alătura câte o imagine plastică) ar putea constitui o bună prezentare a demersului expozițional “13”, mai elocventă decât comentariul cronicarului care, într-o asemenea abundență de stiluri și personalități, ar risca să se piardă în arborescențe inutile.
Ion Anghel (n.
1973, din 2088 lector universitar doctor la UNA București, catedra
de pictură) expune o selecție din ciclul “Sagrada familia”, pânze
de dimensiuni mari, antropocentrice, cu inserturi de straie colate.
“Haina face pe om, cel puțin ca prim pas pentru seria de lucrări
Sagrada familia. De fapt este valabilă și reciproca, mai întâi omul
face haina, îi dă prestanță, o personalizează. Apoi aceasta ne
poate spune o poveste despre cel ce o poartă. (…) Nu am vizat o
paradă de modă, ci o ancorare fetișistă în personalitatea celor pe
care mi-am dorit să-i portretizez.” (foto 1)
Cezar Atodiresei (n. 1954, conferențiar universitar doctor la UNA București,
catedra de pictură), abstract și geometrizant, cocatenând forme
seriale sau explodând nuanțe la limita insesizabilului în mari
suprafețe monotone, precum Soulages, este, cum era de așteptat,
zgârcit cu vorbele și mai la largul lui în exercițiul plastic:
“Atunci când vorbesc despre pictură, pictorii nu vorbesc doar
despre «pictare».” (foto 2)
Cătălin Bălescu (n. 1962, profesor univesitar doctor la UNA București, catedra
de pictură), alătură frize figurative, microsugestii de portret sau
de mișcare, din anonimatul cărora se nasc mozaicuri ample, în care
detaliul își dispută forța de impact cu efectul întregului.
“Configurația poate fi creată pornind de la imaginea cu caracter
secvențial, în două moduri: prin reglarea raporturilor sintactice
din imagine sau prin serializarea secvențelor.” (foto 3)
Marcel
Bunea (n. 1952,
conferențiar universitar doctor la UNA București, catedra de
pictură), un clasic în viață al demonstrațiilor de virtuozitate și
al schimbărilor de registru, aici apologet al unui neo-pop virat
spre abstract, cu alăturări cromatice electrice și electrizante.
“Arta este teritoriul libertății.” Aferim! (foto 5)
Traian Boldea (n.
1978, asistent universitar, UNA București, catedra de pictură),
este un maniac al detaliului, împins uneori până în decorativ, și
un adept, echilibrat, al interferenței digitalului în mediul
pictural tradițional. “Lucrările alese pentru această expoziție,
deși sunt realizate, de la început până la sfârșit, în mod
tradițional și fără reper de referință la o fotografie, vin ca un
rezultat al căutărilor din lumea digitală.” (foto 4)
Alexandru Chira (n. 1947, profesor universitar doctor la UNA București,
catedra de pictură), seniorul, alături de Horea Paștina, al acestui
complot artistic. Un teritoriu al seninătății, al culorilor de
pământ vizitate de o ceață lăptoasă, intelectualizant, desenând
cuvinte, căutând simboluri sau inventându-le cu har de alchimist.
“Demersul meu nu e de la proiect la obiect, ci de la obiect la
proiect, întrucât pentru mine proiectul ideal reprezintă corpul
eteric al obiectului (model și modul transfigurativ al metafizicii
devenirii artistice).” (foto 6)
Ion Lazăr (n.
1960, lector universitar doctor la UNA București, catedra de
pictură) este un iconar modern, fidel clasicității, care aduce
frescele de figurație canonică tradițională în lumini de scenă
exuberante. “Prin ceea ce lucrez mă apropii mai mult de o artă
interpretativă, decât de una originală. A fost o opțiune de
tinerețe. Acum, la vârsta maturității, pot afirma că astfel am fost
mai aproape de sufletul iubitorilor de artă, decât al aparatului
critic.” (foto 7)
Petru Lucaci (n.
1956, conferențiar universitar doctor la UNA București, catedra de
pictură), un apostol al abstracției, al cromaticii pure și
gestualismului viguros, descins acum în arcanele modernității
imediate și în sfera de preocupări tehnologice ale mileniului III.
Un Ianus privind cu un ochi îngândurat spre trecut și cu un altul
siderat de viitor, cu o viziune seducătoare, al cărei nume este,
elocvent, “Clarobscur dincolo de Wikipedia”: “Miza acestui proiect
este să recupereze și să confrunte paleta de semnificații atribuite
clarobscurului ca experiență vizuală cu ceea ce se întâmplă în
străfundurile conștiinței noastre umane ca actori în spațiul
social. Un jurnal în care sunt marcate cu alb și negru lumina și
întunericul, speranța și desnădejdea…” (foto 8)
Marian Maria (n.
1968, asistent universitar doctor la UNA București, catedra de
pictură). Baletând, tehnic vorbind, între dripping
și pouring, pictorul pare alertat de vedeniile lui
Monet din Nymphéas. O scormonire după sensurile luminii, după
dârele pe care albul le lasă pe fața lumii. “O lecție cu profesorul
meu M.Z. (aievea sau închipuită): «Liviu, imaginează-ți că există
Rai, iar raiul este aidoma lucrărilor tale. Fie să trăiești o
eternitate în Raiul tău!» Iar eu am înțeles să mă feresc de Raiul
altora.” (foto 9)
George Moscal (n.
1968, asistent universitar doctor la UNA București, catedra de
pictură), un cerebral cu obsesii heracliteene, pătrunde în inima
materiei și o face să explodeze pe pânze. Vorbește la fel de bine
cum pictează: “Esența picturii ca modus vivendi este pentru mine
picturalitatea. Aceasta scapă oricărei posibilități de definire
teoretică, în afara celei vicios circulare, dezavuată de logică
pentru că nu explică, ci identifică. Totuși ceea ce nu poate fi
demosntrat mai are șansa unei sentințe axiomatice.” Așa o fi? (foto
10)
Horea Paștina (n.
1946, conferențiar universitar doctor la UNA București, catedra de
pictură) predă, după ce și-a asumat-o total, ca mod de a fi și de
picta, seninătatea. Lirismul expresiei sale plastice, de un
rafinament anacronic, se acordă după diapazonul șoaptei: “Ascult și
privesc. Ce se aude, ce se vede din locul în care mă aflu. Pictura.
Lumină, culoare, aer, bogăție, frumusețe. Se înmulțește. Peste
toate și prin toate. Auzul vederii… Argint e pe ape și aur în
aer…” (foto 11)
Alexandru Rădvan (n. 1977, asistent universitar la UNA București, catedra de
pictură). Neajuns încă doctor, precum confrații săi din această
expoziție, mezinul Rădvan cară după el mii de povești picturale
șocante. Nostalgic al figurativului puternic, tulburător, este un
desenator de excepție, dintre acei pe care neliniștea îi face să
traseze schițe până și în zațul cafelei de dimineață. “Cred în
capacitatea imaginilor de a popvesti. Cred că pictura este un
fenomen viu, care nu se poate aborda cu circumspecție și atenție,
ci total, fără grija că s-ar putea să ieși șifonat din această
confruntare. Ca dintr-o bătaie.” (foto 12)
Mihai Sârbulescu (n. 1957, asistent universitar doctor la UNA București,
catedra de pictură) a inventat, de ani buni, o nouă meserie:
pictează încrâncenat clopote mute. Htonice, solemne, vibrând doar
lumina, ele fac însă auzit talentul vulcanic al clopotarului. “Mă
răfuiam cu natura, în numele artei. Mi se părea că artistul e un
funicular: ia natura de jos și o duce undeva sus, o transfigurează
– asta înseamnă să transformi frunza în romb, de exemplu. Ce
prostie!” (foto 13)
Un caleidoscop de stiluri plastice și de fundamente
teoretice adunate într-o convingătoare lecție despre devoțiune în
numele artei.
DANIEL NICOLESCU. Absolvent, în 1982, al Universității București,
Facultatea de filologie, secția română-portugheză. Redactor
principal (și, începând cu 1991, grafician copertator) la Editura
Eminescu, între 1985-2003. Colaborări (cronică literară, cronică
plastică, traduceri) la numeroase reviste culturale, începând cu
1974. Redactor și art-director la diverse publicații din țară. A
semnat mai multe volume de traduceri și un volum de interviuri. Din
anul 2000 până în 2009 – editor executiv la Ziarul de
Duminică.