Sâmbătă, 13 noiembrie, a fost o zi norocoasă pentru tânărul
regizor Adrian Sitaru. După premiul recent de la Valladolid,
scurtmetrajul “Colivia” a obținut Premiul II în cadrul Festivalului
de Film ALCINE din Alcalá de Henares, la sectiunea dedicată
scurtmetrajelor europene. Actorul principal Adrian Titieni, invitat
de ICR Madrid, a fost prezent la vizionarea filmului în cadrul
festivalului, sambata trecută, iar aplauzele publicului la final
anuntau deja o posibilă reacție asemănătoare și din partea
jurului.
Gala premiilor a avut loc sâmbătă în Teatrul Cervantes din Alcala
de Henares, iar regizorul Adrian Sitaru a transmis următorul mesaj:
“Sper că și publicului i-a placut la fel de mult filmul ca și
juriului, e important pentru un regizor de film să ia premii, însă
cel mai important este să placă audienței, pentru asta sunt făcute
filmele. Mă bucur foarte mult pentru premiu, se adaugă altor premii
ce îmi ofera încredere în ce voi face în continuare, în special
deoarece COLIVIA este parte a următorului lungmetraj la care scriu
și care se numește DOMESTIC, alături de alte povești în acelasi
stil despre animale și oameni.”
Festivalul ALCINE a sărbatorit cea de-a 40-a editie. La acelasi
festival a fost premiat in 2007 scurtmetrajul “Lampa cu căciulă” a
regizorului Radu Jude.