Firmele care intentioneaza sa participe la licitatia pentru realizarea pasapoartelor electronice va trebui sa indeplineasca mai multe conditii, precum o medie anuala a cifrei de afaceri pe ultimii trei ani de minimum 150 mil. euro, si sa depuna o garantie de participare de 1,5 mil. euro.
Firmele interesate trebuie sa fi incheiat deja, in ultimii trei ani, contracte similare cu un stat membru al UE, fie cu o valoare de cel putin 60 mil. euro, fie pentru minim doua milioane de pasapoarte, dintre care cel putin un milion de acte personalizate cu elemente biometrice in cipuri. Ofertantii va trebui sa prezinte minimum doua mostre de pasapoarte europene diferite, rezultate din activitatea anterioara, dintre care cel putin unul sa fie un pasaport electronic al UE.
Lipsa datoriilor bugetare, la sfarsitul primului trimestru al acestui an, si existenta certificatului de securitate industriala, care sa ateste dreptul de a lucra cu informatii clasificate ale UE si NATO, sunt alte conditii care va trebui indeplinite.
Prin contractul pe care il va incheia cu Regia de Administrare a Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), firma castigatoare se va obliga sa livreze primele pasapoarte electronice pana la inceputul lunii decembrie al acestui an si sa puna in functiune intregul sistem de evidenta, emitere si gestiune a noilor documente pana la data de 30 septembrie 2007.
Contractul de achizitie insumeaza pana la 10 milioane de pasapoarte electronice simple, 15.000 de pasapoarte electronice diplomatice si 65.000 de pasapoarte electronice de serviciu.