Cel puțin 17 persoane au fost rănite în urma furtunii de joi după-amiază din Capitală, una dintre acestea fiind în comă după prăbușirea unui cort în zona Baba Novac, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții Serviciului de Ambulanță București-Ilfov (SABI).

Persoana în comă a fost dusă la Spitalul “Sf. Pantelimon”, alte două persoane rănite la cortul târgului de haine din sectorul 3 fiind transportate, de asemenea, la spital.

La Piața Constituției, alte două persoane au fost rănite după ce vântul a smuls gradene și panouri. Cei doi răniți ar putea fi transportați la Spitalul Universitar, au mai declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții SABI.

Trei mașini au fost distruse, de un copac doborât de furtună pe strada Preciziei din sectorul 6, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București.

Sursele citate au precizat că, în urma furtunii, echipajele ISU au intervenit după ce un copac s-a prăbușit peste trei autoturisme, pe bulevardul Preciziei, iar pe Șoseaua Antiaeriană au fost smulse de vânt mai multe cabluri electrice.

Dispeceratul 112 este suprasolicitat la ora transmiterii acestei știri, înregistrându-se numeroase apeluri lăsate în așteptare.

Meteorologii au emis joi o avertizare nowcasting cod portocaliu de vijelie în Capitală, valabilă de la ora 15.45 până la ora 16.20.