Ministerul Administrației și Internelor (MAI) informează că sâmbătă erau afectate de căderile de zăpadă 18 județe, 67 de drumuri județene erau blocate, pe 21 circulația se desfășura cu greutate, iar în patru localități din Buzău fiind probleme cu energia electrică.

Peste 1.900 de lucrători ai Ministerului Administrației și Internelor – polițiști, jandarmi și pompieri – au acționat, la nivel național, în cursul zilei de sâmbătă, în intervalul orar 5.00 – 16.00, pentru limitarea și înlăturarea efectelor produse de căderile abundente de zăpadă, informează Mediafax.

Efectivele MAI, în colaborare cu celelalte structuri din Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, au desfășurat, în perioada de referință, 704 de intervenții, cu prioritate pentru îmbunătățirea stării de practicabilitate a drumurilor, deblocarea și degajarea circulației rutiere și feroviare, acordarea ajutorului medical de urgență și transportul persoanelor din localitățile izolate.

În cursul zilei de sâmbătă au fost deblocate zece localități ce fuseseră izolate, din județele Alba (una), Buzău (trei), Galați (patru), Giurgiu (una) și Vrancea (una).

Potrivit situației înregistrate, la ora 16.00, erau afectate de efectele căderilor de zăpadă 18 județe, 67 de drumuri județene erau blocate, iar pe 21, circulația se desfășura cu greutate. Remedierea acestei situații și asigurarea unui trafic rutier și feroviar în condiții de normalitate reprezintă o prioritate și pentru perioada următoare.

În ceea ce privește problemele semnalate în alimentarea cu energie electrică, la ora 16.00, existau probleme punctuale în patru localități din județul Buzău, echipe specializate acționând pentru remedierea acestor situații.