Contemporary Literature Press, sub auspiciile următoarelor foruri: Universitatea din București, The British Council, Institutul Cultural Român și Ambasada Republicii Irlanda, anunță publicarea volumului A Lexicon of Selective Segmentation of Finnegans Wake (Segmentarea selectivă a elementelor lexicale ale cărții Finnegans Wake), de James Joyce, în 19 volume, 4.150 pagini. Editat de C. George Sandulescu, redactat de Lidia Vianu.
După ce ne-am ocupat de foarte multe aspecte ale cărții Finnegans Wake — muzică și povestire, motive și aluzii literare —, mai rămânea de făcut o operație, care este de fapt cea mai importantă dintre toate. Ea este chiar mai importantă decât toate cele 40 de limbi străine la un loc. Este vorba de segmentarea cuvintelor cărții în mai multe unități cât mai mici.
Operația aceasta fusese deja făcută, însă, cu mult timp în urmă: ea pusese în ordine alfabetică segmentele lexicale obținute. Acest lucru se întâmplase la începutul anilor 1960. Rezultatul a fost inclus în partea a doua a volumului A Concordance to Finnegans Wake (de la pagina 345 la pagina 459), sub numele de „Silabificări”. Autorul cărții era un lexicograf deosebit de competent, și anume Clive Hart. În ceea ce ne privește, am optat pentru termenul „Segmentare”, care este de altfel termenul tehnic pentru această operație, așa cum este el folosit cu exactitate de acel domeniu al lingvisticii numit Formarea Cuvintelor. Segmentarea selectivă a elementelor lexicale ale cărții Finnegans Wake de James Joyce în forma ei prezentă, linearizată și contextualizată, cuprinde 19 volume, cu 4.150 de pagini în total. După părerea noastră, această amplă operație este în ultimă instanță de importanță maximă.
A Lexicon of Selective Segmentation of Finnegans Wake (The „Syllabifications”), editat de C. George Sandulescu și redactat de Lidia Vianu, s-a lansat la 9 septembrie 2013, iar cartea poate fi consultată și descărcată din acest moment la adresa de internet: http://editura.mttlc.ro/sandulescu-segmentation-of-fw.html