În condițiile în care statele din Vest sau SUA se pot lăuda cu universități private de prestigiu, de unde angajatorii își recrutează cei mai buni candidați, în România companiile nici nu vor să audă de licențiații din privat. Cum va influența noul top al universităților business-ul universităților private?
Topul universităților realizat după o inițiativă a Ministerului Educației a plasat universitățile private în categoria cel mai slab cotată din punct de vedere calitativ, ceea ce – teoretic ar trebui să conducă fie la o creștere a calității actului educațional din privat (pentru a intra în următorii patru ani în categoriile “de elită”), fie la o scădere a numărului de studenți la privat, și implicit a încasărilor universităților.
Deși scopul instituțiilor educaționale nu poate fi acela de a face profit, excedentele bugetare raportate de cele mai mari universități particulare din România depășesc 30- 40% din veniturile încasate.
La venituri de 90 de milioane de euro în 2009, Universitatea Spiru Haret a raportat, spre exemplu, un excedent bugetar – echivalentul profitului din companiile private – de 40 de milioane de euro.
Ministerul Educației finanțează anual cele 49 de universități de stat cu câte 400 de milioane de euro, însă acestea abia reușesc să-și susțină cheltuielile pentru a supraviețui, fiind nevoite să crească an de an taxele de școlarizare pentru locurile care nu sunt finanțate de la buget.
O altă strategie au avut însă universitățile private, care au menținut un nivel scăzut al taxelor de școlarizare din nevoia de a atrage mai mulți studenți. Cum au ajuns însă aceste instituții să facă asemenea profituri?
Topul universităților va tăia din încasările din privat
“Simplu. În timp ce universitățile de stat strâng banii din taxe în contul Trezoreriei cu dobândă zero, universitățile private își depun banii la bănci comerciale, în depozite cu dobândă capitalizată sau cumpără titluri de stat.
Clasificarea universităților nu dezavantajează universitățile private, pentru că cei care mergeau acolo aveau nevoie de o diplomă obținută ușor pentru a se angaja «cu pile» într-o companie. Până când acest lucru nu se va schimba, nu va crește calitatea învățământului”, crede Ion Ciucă, directorul Direcției Strategii și Finanțare Instituțională din cadrul Ministerului Educației.
Topul universităților a fost realizat de experți ai Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), ai Consiliului Național al Cercetării Științifice (CNCS) și ai Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), precum și de specialiști din cadrul unei asociații internaționale, Asociația Universităților Europene (EUA).
“Este naiv cine crede că printr-o simplă clasificare a universităților va crește calitatea învățământului din România. Nu cred că se va ajunge vreodată în România în situația în care o universitate privată să depășească una de stat din punctul de vedere al calității. Cu cât sunt mai înclinate spre profit, cu atât scade calitatea actului educațional, iar aceasta este situația actuală: universitățile private acordă diplome ușor, din dorința de a face profit, iar cele de stat și institutele de cercetare aproape că intră în faliment”, a mai spus Ciucă.
Totuși, această clasificare lovește din plin sistemul privat de învățământ superior, odată ce majoritatea universităților private din țară au fost incluse în categoria “centrate pe educație” (care limitează numărul de locuri la masterat), în condițiile în care acestea mizau pe creșterea numărului de studenți la masterat ca urmare a reducerii numărului de absolvenți de bacalaureat. Practic, universitățile private vor fi nevoite să școlarizeze mai puțini studenți și la licență (pentru că majoritatea absolvenților de bacalaureat se orientează către universitățile de stat), și la masterat, pentru că au pierdut acest drept din cauza clasificării universităților.
“Noi ne bucurăm că în acest top am ieșit pe prima poziție în rândul universităților particulare, chiar dacă suntem la categoria «universități centrate pe educație». Dincolo de alte considerente, eu cred că această clasificare nu ar trebui să ne înspăimânte. Deși nu apărem în categoriile «de vârf», va rămâne efortul universității de sporire a calității actului educațional, pentru a demonstra că nu forma de proprietate influențează calitatea educației”, crede Dumitru Gheorghiu, prorectorul Universității “Titu Maiorescu”, care școlarizează aproximativ 13.000 de studenți și care încasează venituri anuale de peste 9,8 milioane de euro.
În 2010, în România existau 49 de universități de stat, 34 de universități private acreditate și aproape 30 de universități private cu autorizație provizorie de funcționare.
“Încasările tuturor universităților private vor scădea, însă aceasta este doar o problemă pe termen scurt, pentru că măsurile sunt viabile pe termen lung. Există o percepție greșită că universităț ile particulare ar fi bogate, ele nu sunt mai bogate decât cele de stat, iar legea ne obligă să investim banii proveniți din excedentele bugetare în clădiri și materiale care să deservească actul educațional”, a mai spus Gheorghiu.
De asemenea, universitățile private sunt scutite și de unele costuri pe care le au universitățile de stat și de aceea au marje de profit mai mari.
“Toată birocrația din universitățile de stat, toate controalele și raportările încarcă costurile, iar acest lucru nu se întâmplă în universitățile private, unde există o eficientizare”, a mai spus Ciucă.
Universitățile private, alternativele absolvenților de liceu cu note mici
Universitățile private românești au fost considerate ani buni un fel de alternativă pentru absolvenții de bacalaureat care nu reușeau să ocupe un loc la universitățile de stat, considerate a fi cele mai prestigioase instituții educaționale din țară.
“Dacă în trecut aș fi putut să spun că existau diferențe din punctul de vedere al pregătirii între absolvenții de la stat și cei de la privat, în prezent consider că această linie de diferențiere este aproape inexistentă. În sensul în care examenul de admitere la universitățile de stat era mult mai dificil înainte și nu exista sistemul de acces cu «înscriere pe bază de dosar», în prezent din ce în ce mai multe universități, chiar și de stat, adoptă sau se gândesc să implementeze această metodă”, spune Beatrice Gălățanu, senior researcher în cadrul companiei cu activități în domeniul resurselor umane AIMS Executive Search&Consulting.
De altfel, la majoritatea facultăților private românești admiterea se face pe bază de dosar, singura condiție fiind promovarea examenului de bacalaureat, indiferent de cât de mică este nota obținută, iar numărul de locuri este nelimitat (ceea ce înseamnă o șansă de reușită de 100%).
Modelul a fost preluat rapid și de universitățile de stat, din nevoia de a atrage mai multe finanțări.
Academia de Studii Economice (ASE), spre exemplu, nu a mai organizat începând cu anul acesta concurs de admitere pe bază de examen pentru studenții care doreau să se înscrie în anul I la o facultate din cadrul instituției.
ASE era una dintre singurele instituții de învățământ superior de stat care mai organizau examen de admitere pentru cei care voiau să urmeze cursurile unei facultăți de afaceri.
Cu toate acestea, recruiterii spun însă că nu au observat diferențe notabile între candidații care au terminat facultatea la stat și cei care sunt “licențiați” în privat.
“Însă este adevărat că, făcând recrutare pentru posturi manageriale, nici nu prea mai contează pregătirea academică, în condițiile în care pregătirea profesională (experiența anterioară, expunerea, skill-urile și aptitudinile etc.) este mult mai relevantă”, a adăugat Gălățanu.
În străinătate, în universitățile private se face performanță
Spre deosebire de sistemul românesc, în statele din vestul Europei sau în SUA cele mai bune universități, aflate în topurile mondiale, sunt cele particulare.
Dacă la noi facultățile private au devenit o alternativă comodă pentru învățământul de stat, facultățile private din Vest au fost constituite și finanțate pentru ca absolvenții să facă performanță și să aducă creștere economică în statul în care vor lucra. Astfel se explică și sumele mari investite în sistemul de învățământ superior privat.
“În străinătate, procesul de pregătire academică include și o puternică componentă practică, mult mai dezvoltată și de multe ori și programe de internship, deci studenții ar putea avea un ascendent.
Facultățile din România sunt axate mai mult pe modelul educațional de tip conservator, în care primează teoreticianismul dus la extrem, fără prea multă practică adiacentă.
Cei care studiază în străinătate par a fi ceva mai bine pregătiți atât la nivel teoretic, dar și practic și cel puțin par a fi ceva mai riguroși”, a adăugat Gălățanu.
O altă posibilă explicație pentru concepția că universitățile private de la noi sunt mai slabe decât cele de stat poate fi și faptul că piața educațională privată din România este nouă (de 20 de ani), spre deosebire de cea din SUA, unde universități precum Yale și Harvard au o tradiție de câteva sute de ani.