Un an care a început cu aplomb pentru piața bancară, cu noi speranțe de revenire pentru semestrul al doilea, dar care la fel ca 2010 s-a frânt de la mijloc, iar toamna a venit cu un potop de provizioane pentru credite intrate ireversibil în colaps.
Creditarea nu a repornit, băncile care au mai avut capacitate de finanțare continuând să se bată pe un pluton de companii mari care au traversat criza în picioare și pe solicitanții de credite “Prima casă”. Încet-încet s-a stins și războiul refinanțărilor de credite care mai animase piața de retail și care a avut totuși meritul de a pedepsi băncile care făcuseră excese în relațiile contractuale cu clienții.
Tot așteptând ca economia să-și revină și veniturile să înceapă să mai și crească, bancherii au tras de timp și au amânat restructurări de proporții prin închideri de unități și concedieri. Dar cum veniturile din economie n-au crescut, nici băncile n-au avut de unde câștiga pe măsura costurilor pe care și le-au asumat și care ies agresiv la suprafață mai ales în cazul instituțiilor de credit care nu au acumulat masa critică de clienți necesară pentru a le asigura suficiente venituri din servicii curente.
Dacă nu e cerere de credite, sutele de unități bancare ar putea fi puse de-acum la lucru pentru atragerea de depozite, însă este greu de crezut că această activitate poate susține costurile operaționale, mai ales că toate băncile mici și mari sunt angajate în competiția pentru resurse. Lupta pentru depozite s-a intensificat tot în toamnă, odată cu agravarea până la cote de neimaginat a crizei din zona euro, care a venit ca o lovitură de măciucă, dând peste cap perspectivele de finanțare și implicit planurile de business ale filialelor de bănci străine. Dintr-o dată, mai multe bănci s-au văzut presate să strângă bani de la clienții locali pentru a înlocui liniile de finanțare de la băncile-mamă. Evident, piața nu este suficient de adâncă pentru a suporta un asemenea fenomen, dobânzile au sărit și la lei și la euro, numai că în cele din urmă clienții încep să fie mai atenți la care bancă aleg să-și țină banii, fără să se mai lase tentați de primele de dobândă oferite cu larghețe mai ales de către băncile cu capital elen, dar nu numai. După speranțele înșelate din 2011, 2012 nu are premise pentru un start optimist, ba dimpotrivă. Lentoarea revenirii economiei și bătălia pentru resurse vor presa și mai mult băncile, care ar putea ajunge în fața unor decizii de restructurare masivă pentru a rezista mai departe.
Răzvan Voican este redactor-șef adjunct ZF / finanțe bănci
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.