Proiectul legii bugetului pentru 2011 a cărui principală miză este reducerea cheltuielilor cu 2,2% din PIB – în condițiile în care deficitul bugetar convenit cu FMI pentru anul viitor trebuie redus la 4,4% din PIB – este gata, dar data promovării sale în Parlament rămâne o necunoscută. Guvernul mai are la dispoziție aproximativ trei săptămâni pentru a trece bugetul prin Parlament, în condițiile în care membrii Legislativului ar urma să intre în vacanță înaintea sărbătorilor de iarnă. Anul viitor, comparativ cu 2010, mai mulți bani ar urma să primească ministerele Muncii, Mediului, Agriculturii și Transporturilor. La alți ordonatori de credite importanți se înregistrează tăieri de fonduri. Ministerul Sănătății pierde din sume față de execuția preliminată din 2010, dar ministrul de resort susține că, de fapt, înregistrează o creștere de 8% față de alocarea inițială din 2010 (sumele suplimentare s-au dat anul acesta pentru plata arieratelor).

Cum stau lucrurile de fapt o arată o declarație a ministrului muncii, Ioan Botiș, rugat de ZF să comenteze bugetul ministerului pe care îl conduce: “Deocamdată nu pot să fac nicio declarație oficială, pentru că legea pensiilor și legea educației sunt blocate în Parlament, iar bugetul pe 2011 reprezintă numai un draft”.

Tot despre posibile modificări a vorbit și ministrul sănătății, Attila Cseke, după discuția care a avut loc ieri în coaliție pe marginea proiectului legii bugetului: bugetul sănătății mai poate fi îmbunătățit, sper că nu va mai scădea!

Buget construit pe reduceri de cheltuieli

În majoritatea situațiilor, bugetele ministerelor sunt construite pe scăderea veniturilor.

De altfel, Executivul își propune în proiectul de buget să reducă cheltuielile de la 39,1% din PIB la 36,9% din PIB, în vreme ce ponderea veniturilor în PIB este prevăzută să crească de la 32,3% din PIB la doar 32,5% din PIB. Așadar, cuvântul de ordine este reducerea de cheltuieli, însă este de presupus că modificări minore vor mai fi operate la discutarea proiectului în Parlament unde fiecare dintre parlamentari va încerca să smulgă mai mulți bani pentru domeniile care îl interesează.

Legea pensiilor și legea salarizării unitare, alături de proiectul legii bugetului sunt condiții pentru acordarea, în ianuarie, de către UE și FMI a următoarei tranșe de împrumut (aproximativ trei mld. euro).

Proiectul de buget așteaptă aprobarea legii salarizării

Legea salarizării unitare a fost adoptată de Executiv care își va angaja răspunderea în fața Parlamentului pentru a elimina discuțiile parlamentare care s-ar putea prelungi.

Abia după ce această lege va fi adoptată de Parlament, Guvernul va înainta în dezbatere proiectul de buget – sau cel puțin aceasta a fost opțiunea anunțată de mai multe ori de reprezentanții Guvernului.

Chestorul Senatului, Ioan Chelaru (PSD), a anunțat ieri că Guvernul își va angaja răspunderea la 14 decembrie, după ce, săptămâna trecută, legea a fost depusă în Parlament.

Urmează apoi trei zile în care opoziția poate depune o moțiune de cenzură – ceea ce se va și întâmpla foarte probabil. Or, acest lucru înseamnă că toată procedura – depunerea moțiunii, citirea ei, dezbaterea și votul – se va finaliza în preajma sărbătorilor și este posibil să fie nevoie de o sesiune extraordinară între Crăciun și Anul Nou pentru finalizarea dezbaterilor la legea bugetului pe 2011.

PNL, prin vocea lui președintelui său, Crin Antonescu, a anunțat că partidul are propria-i opțiune la aceste legi, dar și la proiectul legii bugetului, ceea ce înseamnă că va veni cu amendamente, iar discuțiiile se pot prelungi.

Ministerul Administrației și Internelor

Ministru: Traian Igaș

Buget 2011: 9 mld. lei

Creștere/Descreștere 2011/2010: -14%

Angajați proprii ai ministerului: 1.250

Total angajați (Poliție, Poliția de Frontieră, ISU, Jandarmeria, Inspectoratul de Aviație):

Aproximativ 150.000

greu de reformat

Ministerul Administrației și Internelor pierde, prin bugetul pe 2011 1,4 mld. lei, de la 10,4 mld. lei (execuția preliminată pe 2010), la 9 mld. lei – un minus de 14%. MAI este unul dintre cele mai “grele” ministere și, prin urmare, și mai dificil de reformat. În vară, fostul ministru al internelor, Vasile Blaga, anunța o reducere drastică de personal în MAI. Din cei 2.919 angajați proprii ai ministerului ar fi urmat să rămână 1.249 de angajați (o reducere de 57%). De asemenea, ar fi urmat să fie redus cu 22% numărul posturilor în prefecturi (de la 2.270 de posturi la 1.779 de posturi). Însă, în toate structurile aflate în subordinea Ministerului Administrației și Internelor – Poliția, Poliția de Frontieră, Inspectoratul de Aviație, Jandarmeria, Inspectoratul General pentru Situatii de Urgență – lucrau anul trecut peste 150.000 de oameni, iar aici datele despre o eventuală reducere de personal nu sunt clare. Doar din 2005 până în 2009 personalul angajat din cadrul Ministerului de Interne a crescut de la 104.497 la 154.133 (o creștere de 50%) acestea fiind numărul de posturi bugetare prin legile anuale ale bugetelor de stat. În 2011, veniturile ministerului scad cu 14%, față de acest an. Cheltuielile curente ar urma să fie și ele cu 21% mai mici, dar cresc cheltuielile cu personalul cu 11%. Cea mai mare încercare cu care se va confrunta ministerul anul viitor este intrarea în spațiul Schengen pe care o gestionează. Nu este exclus, spun specialiștii, o reluare a discuțiilor despre spargerea ministerului în Administrație și Interne pentru că a gestiona o structură cu 150.000 de oameni pare destul de dificil.

Ministerul Muncii

Ministru: Ioan Nelu Botiș

Buget 2011: 33,6 mld. lei*

Creștere/Descreștere 2011/2010: +14,18

Angajați proprii ai ministerului: 2.750

Total angajați (ANOFM, CNPAS, Inspecția Muncii): 13.630

*inclusiv sumele pentru asistență socială

Plus un miliard de euro În 2011

Ministerul Muncii, unul din cele mai “privilegiate” ministere în acest an, al cărui buget a crescut și la cele două rectificări bugetare, va avea anul viitor un buget de 33,6 mld. lei (8 mld. euro), în creștere cu peste 12% față de execuția preliminată pentru acest an, de 29,4 mld. lei (7 mld. euro). În 2011, banii alocați pentru salariile angajaților care aparțin de acest minister vor fi mai puțini față de anul acesta, dar se mai plusează la bugetele pentru deplasări sau cele de chirii. Motivul? “Uitați-vă la pensii. Deocamdată nu pot să fac nicio declarație oficială, pentru că legea pensiilor și legea educației sunt blocate în Parlament, iar bugetul pe 2011 reprezintă numai un draft”, a spus pentru ZF ministrul muncii, Ioan Nelu Botiș. Per total, cheltuielile salariale cu angajații Ministerului Muncii se diminuează cu peste 16% anul viitor, potrivit proiectului de buget pe 2011, ajungând la 33,1 milioane de euro. De altfel, oficialii Ministerului Muncii spuneau că au restructurat peste 2.500 de posturi din această instituție în acest an. Deși, teoretic, cheltuielile de personal ar fi trebuit să scadă în acest an ca urmare a măsurilor de austeritate impuse de Guvern, acestea au crescut cu peste 40% în 2010, pentru plata salariilor angajaților din Ministerul Muncii fiind nevoie de un fond de până la 39,6 mil. euro. De altfel, există unele cheltuieli de personal care s-au majorat de două sau chiar de trei ori în acest an față de anul trecut. Spre exemplu, fondul de premii aproape că s-a dublat în 2010, de la 978.000 de euro în 2009 la peste 2 mil. euro. Totodată, fondurile alocate pentru primele de vacanță ale bugetarilor care lucrează în acest minister au crescut de la 872.000 de euro la peste 2,24 mil. euro.

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

Ministru: Anca Boagiu

Buget 2011: 11,57 mld. lei

Creștere/ Descreștere 2011/2010: +0,31%

Angajați proprii: în jur de 700

Buget similar cu cel de anul trecut

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI), condus în prezent de Anca Boagiu, va dispune anul viitor de un buget de 11,57 miliarde de lei (2,7 mld. euro), nivel mai mare decât bugetul de anul acesta cu doar 0,31%, potrivit proiectului de buget pentru anul 2011. Cheltuielile prevăzute pentru investiții se ridică la aproape 8,1 miliarde de lei (1,9 mld. euro), mai mari cu 18,8% față de cele de anul acesta. În vreme ce una dintre marile suferințe ale României este starea infrastructurii, Ministerul Transporturilor susține că își propune să finalizeze 29 de proiecte, dintre care cinci noi, în perioada 2011-2013. Principalele proiecte de transport rutier propuse pentru finalizare, până în anul 2013, sunt austostrăzile București-Brașov, Brașov-Cluj-Borș, Cernavodă-Constanța, Arad-Timișoara. De asemenea, este anunțată în următorii trei ani finalizarea proiectelor: reabilitarea drumurilor naționale etapa a IV-a, reabilitarea drumurilor etapa a cincea, varianta de ocolire a municipiului Constanța, restructurarea în domeniul transporturilor etapa a treia, construcția variantei de ocolire a orașelor Deva-Orăștie la standard de autostradă, reabilitarea secțiunii Dorbeta Turnu Severin-Lugoj, reabilitarea DN Focșani-Ojdula, varianta de ocolire Cluj Est și Nord Est și construcția altor variante de ocolire. În ceea ce privește proiectele de infrastructură feroviară, Ministerul Transporturilor și infrastrcturii susține că va reabilita secțiunea de cale ferată Băneasa-Fetești de pe linia București-Constanța, reabilitarea secțiunii Câmpina-Predeal de pe linia de cale ferată București-Brașov, reabilitarea liniei de cale ferată Curtici-Simeria. De asemenea, în plan este și reabilitarea liniei de cale ferată București-Constanța, dar și construcția infrastructurii de acces rutier și feroviar la cel de-al doilea pod Calafat-Vidin.

Ministerul Economiei

Ministru: Ion Ariton

Buget 2011: 1,4 mld. lei

Creștere/Descreștere 2011/2010: -30,74%

Angajați proprii ai ministerului: 600*

* numărul angajaților care vor rămâne în Ministerul Economiei după finalizarea restructurării instituției

Minus 98% la investiȚii

Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri se află și el pe lista ministerelor ale căror bugete au fost ajustate în minus. Astfel, instituția se bazează în 2011 pe fonduri de 1,4 miliarde de lei (circa 333 mil. euro), în scădere cu aproape 31% comparativ cu anul trecut. Cele mai multe categorii dintre cheltuielile instituției se află în scădere, una dintre diminuările semnificative intervenind la capitolul subvenții unde sumele alocate vor fi reduse cu circa 44%, până la un nivel de 268,2 milioane de lei (circa 64 de milioane de euro), cumulat cu reducerea programelor de protecție socială din sectorul minier. Comparativ cu anii precedenți, ministerul renunță la plata indemnizațiilor de conducere, la sporurile de vechime, la fondul de premii sau la primele de vacanță. O cheltuială specială care apare în bugetul instituției sunt transferurile pentru finanțarea lucrărilor de pază și întreținere la combinatului Krivoirog Ucraina în valoare de 5,1 mil. lei (peste 1,2 mil. euro). O altă cheltuială care va fi redusă drastic este cea a cheltuielilor de capital, adică a investițiilor, care vor fi diminuate cu 98%, de la 567,2 mil. lei până la 9,5 mil. lei. În portofoliul Ministerului Economiei se află unele dintre cele mai puternice companii energetice din România, printre care se numără Hidroelectrica, Nuclearelectrica sau Romgaz. Deși planul ministerului era de a reorganiza complet sistemul de producție al energiei prin înființarea a două companii gigant, specialiștii din piață spun că acest plan nu va mai fi realizat de la începutul anului viitor, așa cum a tot fost anunțat pe întreg parcursul anului 2010, intrarea lor în funcțiune fiind din nou amânată pe o perioadă nedeterminată deocamdată.

Ministerul Educației

Ministru: Daniel Funeriu

Buget 2011: 8,55 mld. lei

Creștere/Descreștere 2011/2010: -0,55%

Angajați proprii ai ministerului: 380

Total angajați (inspectorate școlare, cluburi sportive, ANFP- alții decât profesorii): 10.600

NImic nou faȚÂ de 2010

Bugetul de anul viitor al Ministerului Educației este aproape neschimbat față de anul acesta, fiind cu 0,55% mai redus. Astfel, la un buget de 2 miliarde de euro și cu numai 380 de salariați în aparatul central, Ministerul Educației va cheltui anul viitor peste 260 de milioane de euro pe salariile celor peste 10.600 de salariați (fără profesori, care sunt plăriți de la stat, dar prin bugetele locale) care sunt plătiți din aceste fonduri. Astfel, bugetul prognozat pentru cheltuielile cu personalul pentru anul viitor este cu 7,8% mai mic decât cel estimat până la finele acestui an. De la începutul anului, Ministerul Educației a redus din aparatul de lucru 108 posturi, din care numai 81 fiind ocupate. Însă de acest minister mai aparțin și salariații din teritoriu, de la inspectoratele județene sau de la palatele copiilor din România, precum și angajații din cluburile sportive sau cei din subordinea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. Anul viitor, angajații acestei instituții nu vor mai primi salarii de merit, indemnizație de conducere sau spor de vechime.

Acest minister a tăiat masiv din cheltuielile cu indemnizațiile de detașare, cu transportul la locul de muncă sau cu alocațiile pentru locuințe. Cu toate acestea, cheltuielile alocate de Guvern pentru Educație sunt de trei – patru ori mai mari decât în urmă cu patru ani, însă rezultatele evaluărilor internaționale ale elevilor și studenților sunt mai slabe. În România există peste 24.500 de unități și structuri școlare (clădiri fără personalitate juridică în care învață, în general, elevii din mediul rural), iar în aproximativ 11.000 din clădirile pentru care Ministerul Educației plătește cheltuieli de personal și de întreținere învață sub 100 de elevi.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Ministru: Valeriu Tabără

Buget 2011: 11,7 mld. lei

Creștere/Descreștere 2011/2010: +14,3%

Angajați: 8.250

Mai mult cu 14%

Ministerul Agriculturii a propus pentru anul viitor un buget în creștere cu 14,3% față de cel obținut în 2010, de până la 11,7 miliarde de lei, proiect care trebuie însă aprobat de Guvern și Parlament în zilele următoare.

Bugetul propus prevede scăderi de cheltuieli pe majoritatea sectoarelor, fie că este vorba de cheltuieli de personal, de bunuri și servicii sau subvenții, singurele creșteri fiind în zona proiectelor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile și în a celor care prevăd sprijinirea proprietarilor de păduri, sistemul național anti-grindină sau finanțarea proiectelor de cercetare-dezvoltare și inovare. La jumătatea acestui an, în cadrul ministerului a început procesul de restructurare, datele oficiale anunțând tăieri de 25% din personal. Astfel din cei circa 11.000 de oameni, cei mai mulți, în număr de peste 5.200, fiind angajați de Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA), ar fi urmat să rămână aproximativ 8.250 de oameni, diminuare capabilă să reducă cheltuielile cu fondul de salarii cu până la 25%. În bugetul pe anul viitor, cheltuielile cu salariile sunt cu până la 34,3% mai mici, ajungând la 234 mil. lei, iar sporurile, primele sau indemnizațiile de conducere sunt eliminate complet. Din costurile cu bunurile și serviciile, care au scăzut în total cu 3,2% ministerul nu a tăiat din deplasările interne, pentru care se alocă 2 mil. lei. Nici pentru subvenții nu s-au alocat mai mulți bani decât pentru acest an, doar sprijinirea producătorilor agricoli a atras două mld. lei, în creștere cu aproape 10%. Și pentru renta viageră suma alocată este mai mică, chiar dacă autoritățile susțin că arendarea terenurilor este una din priorități, susținerea acesteia urmând să fie făcută chiar prin intermediul unor ajutoare financiare. Pentru calamități naturale în agricultură, fermierii nu vor primi nimic de la bugetul de stat anul viitor.

Ministerul Sănătății

Ministru: Cseke Attila

Buget 2011: 4,4 mld. lei

Creștere/Descreștere 2011/2010: -38,31%

Angajați proprii ai ministerului: 7.852

Bugetul Ministerului Sănătății a fost croit pe 2011 pe o scădere de 38,31% comparativ cu 2010, în timp ce fondurile pe care Casa Națională de Asigurări de Sănătate (cu un buget de 16,5 mld. lei) le are la dispoziție vor fi cu aproape 7% mai mici. Cumulat, Ministerul și Casa au la dispoziție în 2011 20,9 mld. lei (5 mld. euro), nivel însă care s-ar putea dovedi insuficient, în condițiile în care încă de anul acesta a fost nevoie de o rectificare bugetară pentru a putea fi susținute toate cheltuielile. Cele mai afectate vor fi spitalele care vor avea fonduri mai mici cu 12%. Cseke Attila, ministrul sănătății, a explicat faptul că acest nivel al bugetului include sumele acordate la rectificările bugetare, prin care s-au plătit datoriile spitalelor și pentru medicamente și care au mers la CNAS. Fără acestea bugetul este de 1,9 mld. lei (0,45 mld. euro), în creștere cu 8,2%. “În ultima variantă a bugetului, discutată în coaliție, bugetul Ministrului Sănătății este în creștere cu 8% față de anul acesta. Este un pas important. Cred că bugetul Ministerului Sănătății este unul sustenabil și care va putea permite anumite programe de investiții”, a spus Cseke Attila. Unul dintre obiectivele ministerului de anul viitor este informatizarea, adică introducerea cardului de sănătate și a dosarului electronic, potrivit informațiilor din Strategia fiscal bugetară pentru 2011-2013. În 2011 ministerul și-a propus implementarea bazelor de date electronice în 5% din spitale și introducerea cardului de sănătate și a dosarului medical electronic pentru 15% din populația asigurată. Procentele ar urma să crească semnificativ în 2012. Instituția dorește de asemenea reducerea cu 5% a numărului de paturi și cu 5% a ratei de internări. Tot anul viitor ministerul are în vedere coplăți care ar urma să genereze în sistem circa 378 mil. lei (89,4 mil. euro) anual.

Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului

Ministru: Elena Udrea

Buget 2011: 2,78 mld. lei

Creștere/ Descreștere 2011/2010: +0,63%

Angajați: 685

Stagnare la Dezvoltare

Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT), condus de Elena Udrea, va dispune anul viitor de un buget aproape similar cu cel de anul acesta, de aproape 2,78 mld. lei (661 mil. euro), mai mare cu doar 0,63% față de cel de anul acesta. Dacă cheltuielile de investiții prevăzute se ridică la 2 mld. lei (476 mil. euro), în creștere cu 7% față de cele de anul acesta, cele de personal vor fi mai mici cu aproape 8,1%. Strategia MDRT pe perioada 2010-2013 are în implementare 20 de programe de investiții, aferente politicii de locuire și îmbunătățire a infrastructurii de bază din cadrul comunităților locale. Dintre principalele proiecte propuse a se finanța din acest an și până în 2013 se numără programul de construcții de locuințe pentru tineri, programul pentru finalizarea blocurilor de locuințe începute înainte de 1990, despre care nu se oferă detalii în documentul cu strategia fiscală bugetară. De asemenea, MDRT va finanța reabilitarea, modernizarea, asfaltarea drumurilor de interes județean și de interes local și proiecte privind alimentarea cu apă, canalizarea și epurarea apelor uzate la sate, precum și în unitățile administrativ -teritoriale cu resurse turistice. Mai mult, printre proiectele pe care le va dezvolta MDRT se numără și reabilitarea și modernizarea a 10.000 de kilometri de drumuri județene, dar și dezvoltarea unor proiecte de investiții publice în infrastructura turistică. De asemenea, sunt menționate proiecte de construire a unor sedii pentru așezăminte culturale, a unor patinoare artificiale,

săli de sport dar și bazine de înot. Elena Udrea a promis anul acesta că va construi 25.000 de locuințe în mediul rural până în 2011, după ce anul trecut promitea băi termale în Capitală și un domeniu schiabil de 70 mil. euro. Doar că din toate aceste proiecte au rămas doar declarațiile.

Ministerul Comunicațiilor

Ministru: Valerian Vreme

Buget 2011: 192,3 mil. lei

Creștere/Descreștere 2011/2010: -34,5%

Angajați: 119

CreȘterea salariilor cu 18%

Bugetul alocat Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI) pentru anul viitor este de 192,3 mil. lei, în scădere cu 34,5% comparativ cu anul curent, potrivit proiectului de buget pentru 2011. În același timp, cheltuielile de personal sunt programate să crească cu 11,7% anul viitor, la 9,1 mil. lei, iar salariile de bază să crească cu 18%. Ministerul, care are în prezent 119 angajați, nu va mai acorda sporuri de vechime, premii în bani sau prime de vacanță. Bugetul pentru bunuri și servicii va fi micșorat cu 36,3% la 139,6 milioane de lei. Cel mai mult va crește bugetul pentru cheltuieli judiciare și extrajudiciare derivate din acțiuni în reprezentarea statului, cu 614%, de la 7 la 50 de milioane de lei. De asemenea, vor fi cu 37% mai puțini bani alocați pentru proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile postaderare. MCSI este instituția care se va ocupa de dezvoltarea portalului eRomânia, al cărui scop este consolidarea sistemului național de furnizare online a unor servicii publice, estimat la 500 mil. euro. Banii vor fi alocați până în 2013, potrivit reprezentanților instituției. Un prim pas al proiectului eRomânia este punerea în funcțiune a sistemului național de plată online a taxelor și impozitelor, de la 1 ianuarie 2011, potrivit ministrului comunicațiilor Valerian Vreme. Guvernul a adoptat o hotărâre în acest sens săptămâna trecută, dar premierul Emil Boc crede că acest demers va elimina o bună parte a birocrației. Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a adoptat de asemenea o hotărâre care prevede ca “instituțiile și administrația publică centrală și locală să-și constituie sisteme informatice și să asigure servicii online de informare și de plată a obligațiilor fiscale ale contribuabililor, în scopul diminuării interacțiunii directe a cetățenilor și a agenților economici cu funcționarii publici”.