Rod al efortului colectiv a patru autori, conduși de George Marcu, Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor reunește peste 450 de confruntări ale locuitorilor dintre Carpați, Dunăre și Marea Neagră, pe o perioadă cuprinsă între secolul VI î. Hr. și anul 1945, acoperind o plajă cronologică de 26 secole.
Lucrarea reconstituie, pe cât au permis sursele documentare, campanii, bătălii, răscoale, conflicte locale, tratative de pace. Această “reconstituire” nu s-a limitat doar la evenimentele punctuale ca atare, ci a avut constant în vedere identificarea contextului istorico-politic – local și internațional -, a cauzelor mai îndepărtate și a celor imediate, precum și a consecințelor pe o durată mai scurtă ori mai îndelungată ale acestor evenimente, diferite prin complexitate și impact asupra societății românești.
În enciclopedie sunt incluse nu numai confruntări armate din spațiul românesc, ci și bătălii desfășurate dincolo de hotarele acestuia, în Peninsula Balcanică, Polonia sau Ungaria, la care au participat și forțe românești. “Dicționarul de față – precizează acad. Florin Constantiniu în prefața sa – se plasează, așadar, în continuarea unui efort de investigație cu roade bogate.
Autorii lui au știut să valorifice competent și inteligent mai vechile contribuții pentru a întocmi un foarte bun și foarte util instrument de lucru, deopotrivă pentru specialiști și pentru marile public, dornic să cunoască trecutul românesc. … Elaborarea lui nu a fost o muncă ușoară sau, cum se spune între profesioniști, “o carte din cărți”, în înțelesul că autorii au cules informații din două-trei volume pentru a face o nouă lucrare. Absolut fals! Bătăliile istoriei românești prezintă numeroase obscurități, care reclamă o analiză istorică, obligată, uneori, să coboare la izvoare. Bătăliile – pe care noi le numim fondatoare – pot servi de exemplu. Dicționarul obligă la concizie și precizie. Nu este loc pentru discuții și ipoteze. Autorul/autorii trebuie să decidă ce informații și cum le transmit cititorilor, care nu sunt la curent cu controversele între istorici.”
carte recomandată de Ziarul de duminică · Ziarul de Duminică
26 de secole și 450 de lupte ale românilor
George Marcu, Rodica Ilinca, Dragoș Ilinca, Stan Stoica, Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia. Cuvânt înainte de acad. Florin Constantiniu.