MIT Motors, importatorul general al marcii de lux Cadillac isi orienteaza, in prezent, vanzarile pe piata romaneasca in principal catre segmentul vehiculelor de teren – SUV (Sport Utility Vehicle), a declarat directorul general al companiei, Dan Chitaru. “Pe langa cererea mai mare pentru SUV-urile Cadillac comparativ cu restul gamei, vehiculele de teren pot fi omologate mai usor decat celelalte modele. Verificarea efectuata de Registrul Auto Roman pentru incadrarea in normele de poluare Euro III este realizata in atelierele institutiei in cazul vehiculelor de teren, in timp ce inspectia pentru celelalte modele implica si teste dinamice in diverse conditii de drum”, a adaugat Chitaru. Potrivit reprezentantului companiei, clientii marcii americane sunt in exclusivitate barbati care activeaza in zona afacerilor, cu varsta de peste 35 de ani. Majoritatea clientilor au varste de peste 45 de ani. Preturile modelelor Cadillac variaza, potrivit reprezentantilor importatorului general, intre 35.000 de euro si 58.000 de euro, fara taxe. Anul trecut, vanzarile marcii pe piata romaneasca au ajuns la circa 30 de unitati. Mediafax