300 de numere, atatea a facut Ziarul de Duminica in aceasta jumatate de mai. E mult? E putin? Depinde la ce ne raportam. Durata de aparitie a unei publicatii culturale periodice n-a fost mereu aceeasi.
Paradoxal, comunismul a creat cateva recorduri de longevitate publicistica si editoriala. Controlandu-le ideologic si finantandu-le, regimul comunist le asigura ani buni de aparitie. G.Ivascu a condus “Contemporanul”, saptamanalul numarul unu al tarii sub directia lui – 16 ani si “Romania literara” – 17. Aurel Rau a fost redactorul-sef al clujenei “Steaua” de la finele anilor ”50 si pana dupa revolutie. Faceti socoteala anilor!
“Romania literara” a intrat in anul XXXIX, fara a socoti “Gazeta literara”, pe care a continuat-o si care implinea, cand si-a schimbat titlul, un deceniu si jumatate.
Inainte de razboi, lucrurile stateau altfel. Pe vremea cand eram student, consultand la Biblioteca Academiei Romane colectii de reviste din secolul XX, mi-am dat seama ca cele mai multe saptamanale si lunare apareau si dispareau ca niste efemeride. “Jurnalul literar” al lui G. Calinescu a facut un singur an, 53 de numere, in 1939. Nici “RFR” n-a trecut de 10 ani, desi era finantata de Fundatia Regala. Altele s-au multumit cu un numar sau doua.
Numai suplimentele culturale ale marilor cotidiene – “Universul”, “Curentul”, “Adevarul” – durau cu anii. Nu insa cu deceniile.
Poate ca nici nu e foarte importanta durata in sine. Mai importante sunt rolul jucat la un moment dat si capacitatea de a impune un profil propriu. Cel putin in a doua privinta, Ziarul de Duminica si-a atins scopul. Cat despre rol, acesta nu se vede decat dupa o vreme. Sa asteptam istoria literara.