Business Magazin, cea mai importantă revistă de business de pe piața locală, a ajuns la ediția 300.

Lansată în toamna anului 2004, ca prima revistă săptămânală de afaceri de pe piața locală, BM a publicat în paginile sale analize despre efectele celor mai importante evenimente economice, profiluri ale antreprenorilor locali care au beneficiat de anii de creștere economică, dar și povești despre supraviețuitorii și învinșii crizei.

Ediția aniversară Business Magazin grupează 300 de filozofii de afaceri ale unor executivi și antreprenori care și-au pus amprenta asupra businessului local, între care: Mișu Negrițoiu, Ion Țiriac, Radu Ghețea, la Liliana Solomon, Mariana Gheorghe, Dan Șucu.

În prezent 74.000 de persoane citesc săptămânal Business Magazin, revistă aflată în portofoliul companiei Publimedia International.

Între cititorii săi, cel mai mare procent îl ocupă managerii (58%), precum și cei mai mulți cititori cu venituri ridicate și studii superioare economice, conform celor mai recente date de audiență ale Biroului Român de Audit al Tirajelor (SNA FOCUS, iulie 2009 – iulie 2010). Mai multe despre ediția aniversară a BUSINESS Magazin citiți pe www.businessmagazin.ro.