Vicepreședintele egiptean Omar Suleiman a declarat că guvernul nu va mai tolera mult timp protestele organizate în Piața Tahrir din Cairo, unde oamenii și-au adunat ultimele eforturi pentru a-l forța pe Hosni Mubarak să renunțe la funcția de președinte al Egiptului, scrie Voice of America.
Conform băncii franceze Crédit Agricole, economia Egiptului pierde pe zi 310 milioane de dolari din cauza protestelor. Multe companii și-au întrerupt activitatea, iar băncile sunt deschise doar câteva ore pe zi. Multinaționalele și-au transferat expații pentru a nu le fi pusă viața în pericol.
PIB-ul Egiptului era estimat la finalul lui 2009 la 500 miliarde de dolari. În 30 de ani populația Egiptului a crescut de la 40 de milioane la 80 de milioane, dintre care o treime sunt sub 19 ani.
Omar Suleiman a declarat în cadrul unei întâlniri cu șefii unor ziare egiptene că întreaga criză din Egipt, cauzată de protestele organizate împotriva regimului Mubarak, trebuie să se termine “cât mai curând posibil”. Suleiman le-a spus ziariștilor că prezența în piață a activiștilor anti-Mubarak și a televiziunilor i-a determinat pe cetățenii egipteni să “ezite să se ducă la muncă”, întrerupând astfel cursul normal al vieții de zi cu zi. Totodată, Suleiman a acuzat posturile de televizune că “insultă” Egiptul, fără a le nominaliza.
Vicepreședintele, care este văzut ca succesorul lui Mubarak, a mai spus că guvernul nu dorește să gestioneze mișcările sociale cu “instrumente polițienești”, ci preferă să folosească dialogul pentru a încerca să rezolve cererile oamenilor.
Sute de mii de protestatari s-au adunat marți în Piața Tahrir într-unul dintre cele mai mari proteste ale ultimelor două săptămâni, cu scopul de a pune capăt regimului Mubarak care durează de aproape 30 de ani. Mulți dintre ei și-au petrecut noaptea în adăposturi improvizate. De cealaltă parte, egiptenii au protestat pentru a doua zi consecutiv în fața parlamentului egiptean și au înnoptat în fața clădirii, în speranța că vor bloca accesul în instituție. Aceștia cer demisia membrilor legislativului care, spun ei, au fost aleși în 2010 pe baza unui vot fraudat în favoarea partidului de guvernământ.
În încercarea de a calma spiritele, Mubarak a declarat săptămâna trecută că nu va candida în toamnă pentru al șaselea mandat consecutiv. Protestatarii au respins concesiile făcute de președinte, catalogându-le drept superficiale.
Între timp, vicepreședintele Omar Suleiman a mai fost citat ca atenționând că planurile unor grupuri de protestatari de a organiza o campanie anarhică ar putea fi “foarte periculoase” pentru societate.
Mii de profesori universitari și avocați au participat pentru prima dată la protestele de marți, iar militanți împotriva regimului Mubarak au organizat mișcări de stradă și în alte orașe din Egipt, precum Alexandria.