În 1997, fizicianul argentinian Juan Maldacena (foto) a propus un model stupefiant al universului cunoscut de noi: acesta ar fi pur și simplu… inexistent! Mai exact, ar fi generat, așa cum este generat un joc pe calculator. Ceea ce vedem noi și considerăm a fi universul nostru n-ar fi decât o hologramă a unor lucruri existente și a unor evenimente petrecute într-un Univers real mult mai simplu, mai exact… plat.
Ulterior, și anume recent, fizicienii japonezi de la Universitatea Ibaraki au încercat să probeze această teorie, studiul lor fiind publicat în celebra revistă Nature. Ideeea este că datele care conțin descrierea unui volum din spațiu ar putea fi stocate într-o regiune din acea versiune „reală“ și „plată” a Universului.
Asta ar însemna că obiectele există ca „amintiri“, ca reprezentări sau ca fragmente de date, nu ca lucruri fizice care există cu adevărat.
În replică – există firește o replică, doar n-o să fie toată lumea de acord! – astrofizicianul Brian Koberlein susține că japonezii au alterat puțin premisele, pentru a corespunde teoriei. Dar olandezul Gerar t’Hooft, laureat al Premiului Nobel, afirma încă din 1993 că descrierea volumului unui spațiu poate fi gândită ca o codificare pe granița acelui spațiu, de preferință la granița luminii, ceea ce sugerează că întregul Univers poate fi privit ca o structură informațională bi-dimensională, iar mediul înconjurător și noi înșine am putea fi o proiecție holografică a proceselor fizice care au loc pe o suprafață bidimensională și (asta chiar că n-am înțeles de ce!) îndepărtată.
Ok, să ne calmăm un pic, știu că ați pierdut șirul. Și eu. Dar nu pot să nu remarc, în primul rând, că faza cu obiectele care sunt doar informație, nu și prezență fizică reală, trebuie să fie mare bucurie pentru solipsiști – dacă mai există adepți ai teoriei –, care susțin așa ceva încă din secolul patru înainte de Hristos!
Pe de altă parte, să fie totuși perspectiva asta atât de bizară? Dacă un Desenator așterne pe hârtie obiecte și ființe desenate după toate regulile perspectivei, acestea vor părea a fi 3D și se vor „percepe” pe sine și unul pe altul ca lucruri materiale, în trei dimensiuni.
Ok, și acum ultimul pas: nu trebuie decât să înlocuiți cuvântul Desenator…