Ministerul Mediului pregătește o ordonanță de urgență prin care să dea o serie de facilități din partea statului cumpărătorilor de mașini electrice, valoarea avantajelor urmând să acopere diferența de cost dintre un astfel de vehicul și unul normal, care în prezent ajunge la circa 5.000 de euro.
Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a avut în cursul dimineții de miercuri o întrevedere cu mai mulți reprezentanți ai conducerii companiei Renault, subiectul discuției reprezentându-l modalitatea prin care statul poate încuraja cumpărarea mașinilor electrice în locul celor care folosesc combustibil fosil.
Potrivit reprezentanților Renault, o mașină electrică are o autonomie de până la 160 de kilometri, iar încărcarea ei durează 8 ore și poate fi făcută cu ajutorul unei borne care costă aproximativ 400 de euro.