Ungaria comemoreaza 50 de ani de la revolta impotriva regimului sovietic inceputa la 23 octombrie 1956 de o manifestatie studenteasca inabusita in forta de armata sovietica in data de 4 noiembrie a aceluiasi an. Liderii a 46 de state cat si oficiali ai NATO si ai Comisiei Europene sunt prezenti la festivitatile care au loc in Ungaria. Printre liderii europeni se numara presedintele Germaniei, Horst Koehler, si regii Spaniei si Norvegiei. Oaspetii au asistat aseara la un spectacol de opera si au ascultat un discurs al presedintelui Ungariei, Laszlo Solyom. Ceremoniile sunt boicotate de opozitia conservatoare care solicita din luna septembrie demisia premierului Ferenc Gyurcsany, care a recunoscut intr-o sedinta privata a partidului socialist ca a mintit pentru a castiga alegerile. Politia din Budapesta a acceptat ca manifestantii opozitiei, care de mai mult de 20 de zile se reunesc in fata Parlamentului, sa ramana in Piata Kossuth, unde a fost format un cordon de securitate.