50 de ani de la Revolutia maghiara din 1956 (II)

La inceputul anului 1953, despotul comunist Matias Rakosi se putea lauda ca a edificat in Ungaria, dupa model sovietic, un regim fundamentat pe teroare politica, dogmatism ideologic si economie planificata. In conditiile in care intreaga sa legitimitate se baza insa pe obedienta absoluta fata de Kremlin, moartea lui Stalin (5 martie 1953) a constituit un soc psihologic de proportii. Conducerea comunista maghiara a continuat sa actioneze o perioada in virtutea inertiei, spre nemultumirea populatiei. In mod paradoxal, a fost nevoie de interventia directa a succesorilor lui Stalin care, pusi in garda de convulsiile sociale din Cehoslovacia, i-au convocat la Moscova pe “tovarasii ungari”, carora le-au cerut reforme imediate vizand o minima destindere interna, sinonima cu cea din Uniunea Sovietica. Intr-o anumita masura, “Noul curs” impus in Ungaria de sovietici a contribuit la izbucnirea revolutiei din 1956.
La 13 iunie 1953, delegatia Partidului Celor Ce Muncesc (denumirea oficiala a Partidului Comunist din Ungaria), a carei componenta fusese atent stabilita in prealabil de catre sovietici, a fost supusa unor critici virulente din partea urmasilor lui Stalin, chiar in fostul birou al dictatorului. Premierul sovietic Malenkov, atotputernicul Beria (care conducea Ministerul de Interne carare absorbise si Ministerul Securitatii Statului) si secretarul de partid Hrusciov l-au atacat pe Matias Rakosi, sub privirile stupefiate ale insotitorilor lui. Rand pe rand, ceea ce pentru comunistii maghiari ar fi constituit, in vremea lui Stalin, argumente ale fidelitatii fata de Moscova se transforma pentru locotenentii sai in motive de critica. Intre altele, liderilor maghiari li s-a cerut renuntarea la teroare, imbunatatirea nivelului de trai si avantajarea sectorului bunurilor de consum, ignorat anterior in beneficiul industriei grele, dar si schimbari la varf. Hrusciov l-a indicat chiar pe Rakosi drept principalul responsabil pentru erorile si abuzurile comise in Ungaria. La Moscova, lupta pentru mostenirea tarului rosu nu se transase inca, succesorii mascandu-si rivalitatea mocnita sub principiul conducerii colective, care stipula ca puterea in partid nu trebuie cumulata cu puterea in stat, pentru a se evita astfel ca unul dintre ei sa-i calce pe urme lui Stalin. Sovieticii le-au cerut ungurilor sa faca acelasi lucru, ceea ce insemna ca Matias Rakosi trebuia sa abandoneze functia de presedinte al Consiliului de Ministri (premier), pastrandu-si insa importanta pozitie de secretar general al partidului. Beria a fost cel care a sugerat ca Imre Nagy ar putea prelua responsabilitatile guvernamentale.
Nagy era bine vazut la Moscova, unde fusese, ca si cei din clica lui Rakosi, un exilat. Exista anumite supozitii referitoare la colaborarea sa cu aparatul sovietic de informatii, in anii ’30, pentru care se pare ca a lucrat cu numele conspirativ “Volodia”. Fie pentru ca i-au fost platite serviciile de “informator”, fie pentru ca a stiut sa fie discret, Nagy a reusit sa supravietuiasca cumva permanentelor epurari instrumentate de Komintern, tinandu-si capul plecat si manifestandu-si devotiunea fata de Stalin. Revenit in Ungaria si desemnat ministru al agriculturii, el a avut insa curajul de a-si exprima, in 1949, dezacordul fata de politica lui Rakosi referitoare la colectivizare. Desi a fost inlocuit din post si, ulterior, exclus din Biroul Politic, loialitatea nu i-a fost niciodata contestata. Nu era, prin urmare, receptat la Moscova ca un potential pericol la adresa sistemului comunist din Ungaria. In vreme ce Rajk a fost executat, lui Nagy i s-a permis sa ocupe o catedra universitara. In plus, pentru conformismul de care a dat dovada, in 1951 a fost reprimit in guvern si si-a recapatat locul in ierarhia partidului. In 1953, a tinut chiar un discurs elogios la adresa lui Stalin, pe care l-a numit “cel mai mare conducator al umanitatii”.
Biografia il recomanda astfel drept persoana ideala pentru implementarea reformelor in Ungaria. Mai dispunea in plus de un avantaj, fiind printre putinii neevrei din topul personalitatilor comuniste de la Budapesta.
Delegatia maghiara s-a intors de la Moscova la 16 iunie, sub impresia puternica a discutiilor de la Kremlin. Deja a doua zi comunistii maghiari au inceput sa aplice deciziile care le fusesera impuse de sovietici. Faptul ca in Berlinul de Est incepuse o revolta a muncitorilor, pentru a carei zdrobire a fost nevoie de interventia tancurilor sovietice,
i-a impulsionat si mai mult. Constient ca se poate confrunta cu furia populara, Rakosi si-a facut, la 27 iunie, autocritica in fata elitei partidului. La randul sau, Imre Nagy, desemnat oficial premier, a adresat un raport percutant Comitetului Central, gest considerat de catre istoricul Fran?ois Fejt? drept “prima manifestare de destalinizare”. Raportul relua practic unele dintre observatiile pe care sovieticii le adusesera comunistilor maghiari si combatea cultul personalitatii (“Rakosi e partidul”). Nagy a criticat de asemenea si confuzia nepermisa care se nastea din confiscarea puterii, aratand ca “partidul, prin structura sa organizationala, prin functionarea, alcatuirea si natura sa sociala nu se potriveste cu exercitarea functiei de stat, acesta nemaifiind un rol al sau”. Inspirat si de schimbarile intervenite in politica Moscovei, Nagy a recunoscut arestarile si condamnarile nedrepte carora le-au cazut prada sute de mii de persoane. In planul politicii economice, el a condamnat sacrificarea agriculturii si a industriei producatoare de bunuri de larg consum. Nagy a prezentat si noul program al guvernului care incerca sa reduca ostilitatea cetatenilor fata de regimul comunist prin adoptarea unor reforme precum imbunatatirea nivelului de trai, acordarea permisiunii retragerii din fermele colective, reducerea programului de lucru in zilele de sambata si duminica, cresterea investitiilor pentru industria usoara. O alta masura importanta privea inchiderea unor lagare de munca.
In urmatorii doi ani, Nagy a castigat simpatia oamenilor. Cu toate acestea, in randul birocratiei partidului a aparut un curent de opozitie la adresa sa, reformele inducand un sentiment acut de nesiguranta pentru cei care anterior se remarcasera prin acribia cu care urmasera preceptele staliniste. Functionarii din aparatul de stat se simteau direct amenintati, intrucat isi datorau situatia vechii garzi a lui Rakosi. Dezghetul initiat prin “Noul curs” a produs insa o reactie foarte puternica in mijlocul intelectualilor, care au inceput sa repuna in discutie vechile dogme, considerate anterior tabu.
Sprijinul venit din partea populatiei nu ii era insa suficient lui Nagy, care nu se bucura de sustinatori puternici in partid. Intr-adevar, suporterii lui Rakosi au aderat la reforme numai in masura in care intelegeau ca acestea erau dirijate de la Moscova. In acelasi timp, ei cunosteau precaritatea situatiei si nesiguranta care domnea la Kremlin, de aceea nu aratau nici un zel special. Dupa caderea lui Beria in 1953 si a lui Malenkov in primavara lui 1955, marginalizarea lui Imre Nagy devenise inevitabila.
Rakosi abia astepta sa-si ia revansa, acuzandu-l pe cel pe care-l percepea drept rival de “deviere de dreapta” si reprosandu-i ca ar fi omul lui Beria. Mai mult, la 6 aprilie 1955, o delegatie a comunistilor, romani care avusese la Budapesta o intalnire cu liderii maghiari, afirma intr-un raport destinat lui Gheorghe Gheorghiu-Dej ca, in timpul discutiilor, “tovarasul Rakosi a aratat ca Nagy a incercat de fapt sa restaureze capitalismul, sa impinga Ungaria pe drumul lui Tito, ca Nagy era impotriva industrializarii si colectivizarii si ca prin conceptiile lui nationaliste mergea pe linia incordarii relatiilor cu tarile prietene”. Rakosi a dezvaluit ca soarta premierului maghiar era deja hotarata: “Tovarasii maghiari au aratat ca tov. Nagy a trebuit sa faca un raport la plenara, in cadrul caruia sa-si faca si autocritica, dar apoi s-a razgandit si a refuzat acest lucru. Acum este clar ca a mers pe drumul restaurarii capitalismului si ca s-a hotarat schimbarea lui.”
Cateva zile mai tarziu, Nagy a fost intr-adevar demis din fruntea Executivului si exclus din partid. Constiincios, Rakosi a pus capat in mod brutal “liberalismului” si a sters urmele guvernarii anterioare.
“Noul curs” a avut insa efecte importante. In primul rand, i-a creat lui Nagy o aura de vizionar si de reformator. In al doilea rand, a scindat partidul in doua conceptii diferite privind evolutia comunista a Ungariei. In plus, a incurajat intelectualii sa reconsidere public coodonatele lumii pentru construirea careia si ei pusesera umarul. In sfarsit, schimbarile au vlaguit societatea maghiara care, in numai doi ani, experimentase trecerea de la opresiunea de tip stalinist la o relativa destindere, pentru a reveni la teroare. Atmosfera incarcata si sumbra de la Budapesta prevestea furtuna.