Guvernul decide să concedieze între 55.000 și 60.000 de persoane din sectorul public, în urma aprobării miercuri-seară a unei ordonanțe privind standardele de cost în administrația locală prin modificarea legii finanțelor publice locale.

Premierul Emil Boc a anunțat că Executivul a aprobat o ordonanță de urgență privind finanțele publice locale care are două componente – una vizând disciplina fiscală la nivel local care să împiedice supraestimarea veniturilor (“nu poți să cheltuiești mai mult decât aduni și să lași datorii neplătite către agenți economici sau către alte structuri”), iar cealaltă privind normativele de personal. Premierul nu a precizat însă câte persoane vor fi concediate întrucât, a afirmat el, hotărârile de guvern care vor stabili clar unde se taie din personal urmează să fie elaborate în zilele următoare.

Întrebat de faptul că în scrisoarea de intenție către FMI se specifică faptul că trebuie să disponibilizați 70.000 de bugetari în acest an, premierul a răspuns: ” Acolo avem un plafon de cheltuieli bugetare pentru anul 2010; în esență, este vorba de 29,039 de miliarde de lei în care trebuie să ne încadrăm în anul 2011. De aceea, n-aș vorbi de un număr concret”.

În administrația publică locală, la 31 noiembrie 2009, numărul personalului salariat din bugetele unităților administrativ teritoriale și ale sectoarelor municipiului București era de 701.498 de persoane. 70% din personalul din administrația publică locală activează în învățământ, sănătate și asistență socială. Potrivit lui Vasile Blaga, ministrul administrației, dispozițiile ordonanței privind personalul se referă la restul de 203.000 de posturi ocupate la 31 noiembrie 2011 de funcționari.

Potrivit ordonanței, comunele, orașele, municipiile, sectoarele vor avea un post de poliție locală la 1.000 de locuitori; județele, municipiile și Municipiul București – un post la 5.000 de locuitori; iar la populația sub 3.500 de locuitori – maximum 3 posturi.

Normativul de personal pentru serviciile de evidență a persoanelor este de un post la 6.500 de locuitori pentru comune, orașe, municipii; un post la 5.000 de locuitori pentru sectoarele Bucureștiului; și un post la 15.000 de locuitori pentru județe și municipiul București.

Potrivit calculelor enunțate de Vasile Blaga în urma aplicării ordonanței numărul personalului disponibilizat va fi de 38.666, iar economia din cheltuielile de personal de 1.505.144.849 lei – practic o reducere de personal de 26,2% și o reducere de cheltuieli de 29,1%.

Surse guvernamentale, citate de Mediafax, au susținut însă că numărul disponibilizaților va fi mai mare și că cele mai multe disponibilizări (53.000) vor fi făcute în administrația publică locală, iar restul în ministere.

Cum reduci de unde nu ai

Primarul Capitalei Sorin Oprescu (foto) a arătat că prin noua organigramă a primăriei aprobată miercuri de Consiliul general numărul posturilor se reduce cu 19%,. Primăria renunță astfel la 268 de funcții și rămâne cu 1.354 de angajați. Întrebat ce opinie are despre eventualitatea reducerii personalului în urma aplicării noii legi a finanțelor publice locale, Oprescu a spus că deși nu cunoaște prevederile actului normativ, nu va putea reduce niciodată din 1.000 de angajați “câteva sute sau chiar mai mulți”. “Oricât aș vrea, din 1.080 de angajați n-am să pot reduce 1.200 niciodată”, a spus Oprescu.