Pe 29 septembrie 2008, indicele bursier Dow Jones s-a prăbușit, ajungând la -777 de puncte, consternând o lume întreagă și declanșând cea mai mare criză financiară din istoria omenirii, mult mai amplă decât Marea Recesiune din 1929. Din curiozitate, Pierre Jovanovic a făcut o paralelă între această valoare și cifra vehiculată în textul Sfântului Ioan, vechi de peste 2.000 de ani – care ar anunța, în realitate, prăbușirea Vaticanului și, în același timp, o perioadă de confuzie totală, din cauza… falimentului universal.
Însă ceea ce nimeni nu a prevăzut este că începând cu 2004, Stăpânii lumii au început să-și taie craca de sub picioare folosind “arme financiare de distrugere în masă“, precum credit default swaps, care au condus la colapsul de pe Wall Street pe 29 septembrie 2008. E adevărat că înainte de aceste produse teoretice inventate în 1994, regula era că dacă banca împrumuta bani, atunci trebuia să aibă o acoperire a împrumutului în cont, spre exemplu în lingouri de aur, imobile etc. Bineînțeles bancherii și asiguratorii visau să elibereze acest capital – blocat în mod inutil, spuneau ei (și o tot spuneau de multă vreme) pentru a-și însuși milioanele provenite din bonusuri, câștigând astfel și mai mulți bani. Pentru asta ei au aplicat o formulă matematică “miraculoasă” pusă la punct de matematicienii de la JP Morgan Chase Bank, ce permite eliminarea acestei garanții, câștigând în același timp bani! Această șmecherie poartă numele de CDS…
“Piața de CDS a crescut de la 6 miliarde de dolari în 2004, la 58 de miliarde la sfârșitul lui 2007“, se putea citi în presa americană, “având drept principal vânzător în întreaga lume banca Lehman Brothers“. Deși la început erau sceptici (în ceea ce privește rentabilitatea oferită de aceste “produse”), mai târziu toți bancherii planetei s-au năpustit asupra lor și au încercat să le multiplice. Așa a început o nouă goană, de aceasta dată nu după aur, ci o goană după CDS, Arm, CDO, Alt-A, etc. În 2005, mai bogați, mai grași și mai respingători ca niciodată, bancherii au devenit nesățioși de bani, asemenea vampirilor năpustiți asupra unui trup însângerat, până în punctul în care și-au abandonat chiar și cele mai elementare reguli de siguranță, pentru că banii picau pur si simplu din cer! Însă, la fel ca în Maestrul și Margareta de Mihail Bulgakov, era de fapt un cer al Diavolului: toți acești bani aveau să dispară brusc, tot așa cum au și apărut.
Între 2002 si 2008, bancherii se comportau ca niște pompieri care aprind țigară după țigară, ori fac grătare pe marginea unor piscine pline cu kerosen… Au ajuns să împrumute chiar și celor care nu puteau să ramburseze creditul, îndesându-le în buzunare bancnote pentru ca aceștia să-și pună semnătura în dreptulunui contract, deoarece banca urma să câștige aproape tot atâția bani vânzând altora riscul de împrumut cu prețul împrumutului! Apoi un mic fir de nisip a blocat rotițele mecanismului: câțiva necăjiți nu și-au mai putut plăti dările, deoarece și-au pierdut locurile de muncă în urma valului de delocalizare către China, România, Maroc etc. Începând cu 2007, mai mult de 100.000 de familii au rămas în stradă lunar în Statele Unite ale Americii, asta însemnând cam 300.000 de persoane în medie fiecare lună!!!
Încet-încet, motorul a început să dea rateuri. Cu toate acestea Stăpânii Lumii, euforici din cauza bonusurilor (400.000 de dolari în medie pe salariat la Goldman Sachs), au refuzat să vadă primele fisuri ale edificiului lor. Și-au spus că asta va trece, la fel ca multe alte crize imobiliare.
Imaginați-vă că finanțiștii de la Bear Sterns Bank nu au ținut cont nici măcar de faptul că n-au avut cu ce să-și plătească salariile în martie 2008 (totuși, vorbim de bancheri aici!!!). Ruinată, Bear Sterns Bank va fi vândută manu militari de către guvernul american, după cum se știe, în martie 2008, pentru a nu pune în pericol întreaga economie mondială. Dar acest semnal, în loc să potolească băncile, le-a accentuat sentimentul absurd de siguranță (!!!). Acestea au continuat să alimenteze piața fictivă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat!
Dacă povestea asta ar fi făcut subiectul unui roman, fie el și SF, toată lumea ar fi spus că e un roman prost, fiindcă e absolut neverosimil. Și totuși așa s-a întâmplat: o Fiară cântărind 55 de trilioane de dolari a ieșit din grotele Băncii Catastrofei, în momentul în care s-a afișat -777,7 pe ecranul de la New York Stock Exchange. Lucru nemaivăzut de-a lungul întregii istorii a umanității, care a cunoscut totuși destui regi faliți. Cu sprijinul papei Clement al V-lea, regele Franței, Filip al IV-lea a masacrat organizația Templierilor, cărora le datora milioane de ecu. Și Henric al VIII-lea al Angliei i-a deposedat de pământuri și bogății pe toți catolicii… Iar acești regi aveau datorii însumate de nici 3 miliarde de ecu! Ziua de 29 septembrie 2008 a marcat începutul unei noi ere, cea a morții creditului, un omagiu involuntar adus lui Céline, care a scris (știa el despre ce vorbea): “Nu se moare din cauza datoriilor, se moare când nu le mai poți face“. Gândiți-vă că în mai multe rânduri în 2009, banca centrală germană, uriașa Bundesbank, de-abia și-a găsit cumpărători pentru bonurile sale de trezorerie! Dacă ar fi fost cazul băncii centrale somaleze, era de înțeles…Asta înseamnă că încrederea, elementul central care a permis economiei mondiale să funcționeze, s-a evaporat.
Din volumul în pregătire la Editura Philobia