De douăzeci de ani de când cercetez Îngerii în diferitele mele lucrări, niciodată nu m-am aplecat asupra cărții lui Ioan, din pricina confuziei care domnește în ea, din pricina bucăților de text care lipsesc (uneori nici nu știi cine vorbește) și mai ales din pricina acelor Îngeri care cântă la harpă în timp ce alți Îngeri extermină o mare parte a omenirii, sub pretext că nu e înțeleaptă. Un text așadar detestabil, saturat de dragoni psihedelici și de fiare scornite parcă de un savant nebun, care a amestecat ADN-ul leului, al ursului și al panterei. Ce să mai spunem despre lăcustele care atacă oameni și nu vegetația? Din toate aceste motive, Îngerii Apocalipsei sfântului Ioan nu mi-au stârnit nici cel mai mic interes. Cu toate acestea, după munca mea de cercetare asupra celor două cărți ale lui Enoh și asupra textului sumerian despre Adam și Eva, am ajuns destul de familiarizat cu “logica” profeților evrei ai Vechiului Testament…
Tocmai Cartea lui Enoh mi-a dezvăluit faptul că Apocalipsa lui Ioan vehicula același mesaj, un avertisment, însă cu mult mai multă eleganță decât textele bărboșilor evrei. Am citit și recitit textul lui Ioan în vreo douăzeci de traduceri, ba chiar l-am copiat și recopiat timp de luni întregi pentru a-i regăsi ritmul și liniaritatea ca să pot să mă strecor în mintea autorului. Uite așa am început să mă întreb de ce Hristos stăruia atât de mult că El era”Alpha și Omega“, “Începutul și Sfârșitul“. La ce îi servea acest lucru? Cum poți fi în același timp și Început și Sfârșit? Ce vrea să spună acest lucru? Și mai ales la ce-i folosea Lui să tot repete, de parcă Ioan ori cititorul ar fi fost surzi, sau slabi de minte?
Să fi fost traumatizat la clasă de dascălii săi?
Am învățat mai demult un limbaj informatic pentru nespecialiști, botezat Forth, al cărui principiu de programare se bazează pe ideea că “cel din urmă va fi cel dintâi“, principiu de altfel cunoscut și sub numele de Poloneza inversată. Surpriză: această Poloneză inversată i-a adus avantaje nu doar lui Hristos, ci și lui Hewlett-Packard, odată cu primul calculator de buzunar din lume, Hp-35, apărut în 1972! S-ar putea să nu fie chiar așa de rău să fii cel din urmă care se învârte pe lângă radiator pe o vreme friguroasă sau să accepți că ultimul va fi cel dintâi. În aceeași ordine de idei, n-am de unde să știu dacă polonezii vor fi primii la Judecata de Apoi, totuși această poloneză inversată a reprezentat pentru mine cel de-al doilea declic: m-am întrebat dacă textul lui Ioan nu se baza tocmai pe acest principiu, că primul este de asemenea și cel din urmă, că începutul va fi la fel ca sfârșitul, că istoria se repetă, etc.
Tot copiind textul, am înțeles până la urmă că pe Îngerul care-l însoțește pe Ioan îl distrează să transforme identități și lucruri, de-a lungul întregului text. De exemplu, Iisus apare la “început” sub forma unui animal (un miel, firește) care la “sfârșit” va deveni Hristos! E un animal blând și inofensiv înainte de a se transforma în Fiul lui Dumnezeu. La fel și în cazul Diavolului: e mai întâi un animal, un balaur roșiatic (mai puțin obișnuit în vremurile noastre, dar, în sfârșit…), iar apoi balaurul devine domnul Satana. Dacă apostolul Petru ar fi fost prezent în text, Îngerul ni l-ar fi prezentat mai întâi ca pește, care s-ar fi transformat apoi în Sfântul Petru, cel care-i întâmpină în rai pe cei trecuți la cele veșnice. Contrariat de acest joc de-a v-ați-ascunselea îngeresc m-am amuzat subliniind pasajele din text în care Hristos sau Îngerii oferă “cheile de permutare”, ca de exemplu atunci când se spune că: “Stelele din mâna mea sunt Îngerii“sau că “Cei 7 munți sunt 7 capete, și de asemenea 7 regi“.
Având în minte regula prin care A=Z, am înlocuit peste tot în text Stea cu Înger, Balaur cu Satana, Miel cu Hristos, etc., pe scurt am spus lucrurilor pe numele lor încă de la început. Recitind textul, am avut o mare surpriză: cu noile identități, Apocalipsa lui Ioan a devenit mai tulburătoare, și mai ales mult mai clară, fără să se piardă astfel ceva din sensul inițial.
(…)
Dintr-o dată, chiar dacă în secolele trecute suprapunerea unor evenimente actuale pe textul sfântului Ioan părea o greșeală, poate că în prezent procedeul e corect! Există totuși o mare diferență între vremurile de mult trecute și epoca noastră: potrivit mesajului Fecioarei Maria, cât și textului Profețiilor Papilor, odată cu Benedict al XVI-lea, cel de-al 111-lea și ultimul de pe lista lui Malachie, ne aflăm în plin Sfârșit al Veacurilor. Și după cum am văzut, Fecioara n-a ezitat niciodată să se folosească de fraze din Apocalipsa lui Ioan în propriile mesaje! Este așadar de netăgăduit că scrierea Sfântului Ioan atârnă greu în traistă și veți vedea că acest cuvânt, “traistă“, are o importanță covârșitoare, și că Ioan nu-l folosește deloc întâmplător în scrierea sa.
Dumneavoastră și cu mine suntem niște privilegiați, pentru că avem toate șansele să devenim “spectatori activi” ai năruirii lumii vechi. Și ca să înțelegeți cum am ajuns la această concluzie cu atâta convingere, merită să încep mai întâi cu căderea Vaticanului, deoarece numai aproape către sfârșitul Apocalipsei ne arată Îngerul cheia (e vorba de 777) ce poate permite deslușirea celui mai mare delir al literaturii creștine. Și să nu uitați că tot ceea ce m-a călăuzit spre această cheie e chiar misteriosul -777,7 care a apărut pe ecranul negru de pe Wall Street.
Din volumul în pregătire la Editura Philobia