În 2011 se împlinesc 800 de ani de la prima mențiune documentară cunoscută a Țării Bârsei. Cu acest prilej, dorim să prezentăm câteva date din istoria acestei zone pe baza izvoarelor scrise păstrate.
Țara Bârsei se află în inima României, în partea de sud-est a județului Brașov, și este o zonă mult binecuvântată de Dumnezeu. Situată în partea de sud-est a Transilvaniei, depresiunea este mărginită la est și la sud de curbura Carpaților, la vest de Munții Perșani, iar la nord de Pădurea Bogății și de râul Olt. Regiunea a fost cucerită și ocupată de maghiari probabil la sfârșitul secolului al XII-lea și au fost aduși acolo coloniști germani, care să cultive pământul și să-l apere împotriva invaziunilor cumanilor păgâni, care trăiau atunci în afara curburii Carpaților. Urme arheologice din acea vreme au fost descoperite la Feldioara.
În anul 1211, regele ungar Andrei al II-lea (1205 – 1235) a conferit așa numita “Terra Borza” Ordinului Cavalerilor Teutoni. Denumirea de Țara Bârsei provine de la hidronimul Bârsa, care este unul dintre principalele cursuri de apă din această regiune și o străbate de la sud-vest la nord-est și se varsă aproape de Feldioara în râul Olt. Hidronimul este de origine slavă și înseamnă “repede”. Atributul se potrivește însă mai mult cursului superior al râului, în locul unde acesta iese din munți. În șesul Țării Bârsei, râul este mai degrabă un curs de apă liniștit.
Documentul din anul 1211 nu este datat exact; se menționează doar că a fost emis în anul al șaptelea al stăpânirii regelui Andrei al II-lea, care începe la 7 mai 1211. Originalul documentului nu s-a păstrat, dar textul lui a fost transcris într-un registru din Arhiva Vaticanului din Roma și într-un document păstrat la Arhiva Secretă de Stat din Berlin. Conținutul documentului arată că regele a conferit un teritoriu numit “terra Borza” cavalerilor cruciferi de la spitalul Sfânta Maria, care a fost odinioară la Ierusalim, iar acum se afla la Akkon.
Acest teritoriu este descris ca fiind “deserta et inhabitata” (“părăsit sau pustiu și locuit”), ceea ce este o contradicție. Este posibil ca expresia “deserta” să însemne că “terra Borza” a fost părăsită de către secuii care locuiau acolo anterior. O altă explicație poate fi că teritoriul a fost înconjurat cu întărituri sau obstacole, pentru a deveni inaccesibil. Teritoriul a fost acordat cavalerilor pentru locuire pașnică și ca posesiune liberă. Dacă s-ar fi găsi acolo aur și argint, o jumătate trebuia predată vistieriei regale. Cavalerilor le-a fost acordat dreptul de a ține târguri libere și de a încasa veniturile vamale de la aceste târguri, ceea ce este un indiciu în plus că teritoriul era locuit. Pentru apărarea regatului ungar împotriva cumanilor, care trăiau în exteriorul curburii Carpaților, cavalerii aveau voie să ridice cetăți și orașe din lemn. Voievodul Transilvaniei nu avea dreptul de a pretinde găzduire în acea regiune, iar cavalerii erau scutiți de toate dările, fiind supuși numai jurisdicției regelui, dar puteau să-și aleagă un jude propriu.
Teritoriul urma să fie predat cavalerilor de către un “pristald” al regelui, un dregător administrativ, iar granițele trebuiau să fie marcate cu borne de hotar la ordinul voievodului Transilvaniei Mihail (1209-1212). În document urmează descrierea granițelor, începând de la întăriturile cetății de la Hălmeag, situată pe malul drept al Oltului, la nord de Șercaia. În continuare, granița continuă de-a lungul Oltului până la întăriturile cetății Ungra, mai departe până la întăriturile cetății Micloșoara, de pe malul drept la cotul Oltului, apoi de-a lungul Oltului în sus până la vărsarea părâului “Tertillou” (Tărlung), de acolo spre sud până la izvorul Târlungului, apoi până la izvorul părâului Timiș, până la ieșirea din munți a râului Bârsa (la Zărnești) iar de acolo, așa cum munții înzăpeziți înconjoară țara, din nou până la Hălmeag. Din documentul din anul 1211 rezultă că partea Țării Bârsei la est de râul Tărlung nu a fost conferită ordinului cavalerilor.
Hidronimele menționate în document sunt indicii în plus că Țara Bârsei de atunci era deja cunoscută și locuită, probabil de populația autohtonă românească și de coloniști germani veniți mai înainte. Un document din anul 1212 menționează ca scop al conferirii Țării Bârsei apărarea granițelor țării împotriva invaziilor cumanilor și denumește populația din Țara Bârsei ca fiind o “nouă plantație”. Atunci, cavalerul crucifer fratele Theodoricus a fost comandorul cavalerilor din Țara Bârsei și a obținut de la regele Andrei al II-lea ca dregătorii monetăriei regale să nu aibă acces în Țara Bârsei, ci trebuiau să dea cavalerilor suficiente monede pentru populația ce locuia acolo, primind în schimb argint. Prin același document, ordinul a fost confirmat în stăpânirea unei cetăți noi construite “Cetatea Crucii” (Crucpurg) și a împrejurimilor ei, care erau situate în afara teritoriului conferit cavalerilor inițial.
Din anul 1213 datează un document cu privire la dijma bisericească, care însă nu era plătită de populația ortodoxă românească. În document este menționat expres că, la acel moment, în teritoriul cavalerilor nu locuiau maghiari sau secui.
În anul 1222, regele Andrei al II-lea a emis un document privind confirmarea donației din anul 1211. În acest document se interzice aducerea de coloniști din provincia Sibiului în Țara Bârsei. Filologii au constatat că dialectele săsești din localitățile Codlea, Prejmer și Cristian au unele asemănări cu dialectele săsești din zona Cincu.
Nu dorim să omitem faptul că mai multe toponime germane din Țara Bârsei sunt aceleași cu toponime din împrejurimile reședinței Ordinului Cavalerilor Teutoni de la Koblenz, la confluența râurilor Rin și Mosela. Acestea sunt toponimele pentru localitățile: Brașov, Ghimbav, Hălchiu, Hărman, Măieruș, Râșnov și Sânpetru. Aceste toponime pot fi un indiciu că o parte din coloniștii germani erau originari din regiunile de pe malul stâng al Rinului. Alte toponime germane din Țara Bârsei au corespondenți în provincia Sibiului, cum ar fi: Codlea (Jidvei), Cristian (Noiștat), Feldioara (Hetiur), Prejmer (Toarcla), Vulcan.
Ordinul Cavalerilor Teutoni a organizat Țara Bârsei după principii militare în cinci așa numite “case”. Fiecăreia din aceste “case” îi aparținea o cetate, care trebuia construită, întreținută, aprovizionată și apărată de către o “centurie” de coloniști, formată din o sută de gospodării. În cadrul fiecărei “centurii” existau câte zece “decurii”, formate din grupuri de zece gospodării așezate pe un șir. O așezare se compunea inițial din trei sau patru “decurii”, ceea ce a putut fi demonstrat pentru aproape toate localitățile din Țara Bîrsei pe baza planurilor topografice.
În anul 1225, regele Andrei al II-lea a îndepărtat Ordinul Cavalerilor Teutoni din Țara Bârsei cu sprijinul oastei mobilizate din provincia Sibiului, deoarece ordinul trecuse teritoriul său în suzeranitatea papei. Acest fapt a fost o gravă ofensă adusă suveranității regelui ungar, pe care acesta n-a putut s-o tolereze. Cavalerii au fost siliți să plece, dar coloniștii germani au rămas în Țara Bârsei.Ei au fost denumiți mai târziu “sași”, expresie folosită în cancelaria regală ungară pentru toți acei coloniști germani care proveneau din regiuni mai îndepărtate decât Austria și Bavaria.
În a doua jumătate a secolului al XIII-lea, în Țara Bârsei existau următoarele cinci scaune de judecată săsești, urmașe ale “caselor” din vremea cavalerilor:
1. Scaunul Brașov, cu așezările Corona, Sf. Martin, Bartolomeu și probabil Bod (fiindcă hotarul Brașovului inițial se întindea până la râul Olt)
2. Scaunul Feldioara, cu așezările Feldioara, Rotbav, Măieruș și Hălchiu
3. Scaunul Râșnov, cu așezările Râșnov, Cristian și Ghimbav
4. Scaunul Prejmer, cu așezările Prejmer, Hărman și Sânpetru
5. Scaunul Codlea, cu așezările Codlea, Vulcan și probabil încă o așezare, azi dispărută.
În documentele păstrate, localitățile săsești din Țara Bârsei sunt menționate după cum urmează: 1235: Corona (Brașov); 1240: Feldioara, Sânpetru, Hărman și Prejmer; (1265: castrum Feketehalom â Cetatea Neagră de lângă Codlea); 1331: Râșnov; (1335 castrum Heltwen â Cetatea Hălchiu sau Crizbav); 1342: Ghimbav; 1362: Cristian; 1368: Bod; 1371: Rotbav; 1377: Codlea, Hălchiu, Măieruș, Vulcan
În afara teritoriului săsesc din Țara Bârsei, sunt menționate documentar următoarele localități: 1294: Budila, Tohan; 1366: Satulung, Cernatu, Turcheș, Baciu; 1367: Bran, Zărnești, Zizin; 1404: Satu Nou; 1410: Crizbav; 1460: Apața; 1480: Tărlungeni; 1500: Purcăreni.