Aproape 6.800 de autoturisme s-au vândut luna trecută în cadrul
programului “Rabla”, potrivit datelor Administrației Fondului
pentru Mediu, în creștere cu 20% comparativ cu luna anterioară, în
condițiile în care jucătorii din piață estimau un declin al
vânzărilor cu până la 30% imediat după majorarea TVA.
“Aproape 95% din toate mașinile care le-am vândut în iulie au fost
prin programul de casare. Toate persoanele fizice au utilizat
vouchere atunci când și-au cumpărat o mașină, iar restul până la
100% reprezintă vânzări către firme”, a subliniat Alin Tapalagă,
directorul general al Porsche Inter Auto, divizia de retail a
Porsche România, cel mai mare jucător de pe piața de profil.
Majorarea TVA-ului de la 19 la 24% nu a avut un impact asupra
vânzărilor de mașini luna trecută, în condițiile în care prima
de casare de 2.700 de euro obținută prin cumularea a trei
vouchere a compensat creșterea prețurilor la mașini, potrivit
șefului PIA.
Totodată, creșterea vânzărilor prin programul “Rabla” ar putea
afecta piața de anul viitor în cazul în care nu va exista o
continuare a programului de casare.
“În 2011 vom vedea un nou declin al pieței locale după modelul
german (piață care a scăzut cu peste 25% în primul semestru după
ce anul trecut a crescut cu aproape 30% pe fondul programului
«Rabla» – n.red.), în condițiile în care nu vom avea un nou
program”, a spus Tapalagă.
Până în prezent statul a cheltuit peste 140 mil. euro pentru
înnoirea parcului auto, care în prezent are o vechime medie de
aproximativ 13 ani, fiind printre cele mai îmbătrânite din
Europa.
“De la demararea programului s-au vândut până în data de 10 august
peste 35.000 de autovehicule, dintre care peste 50% fiind mașini
fabricate în România”, a declarat Gheorghe Popescu, președintele
Asociației Fondului pentru Mediu.
De la demararea programului în acest an s-au casat în total aproape
158.000 de rable, dar AFM a autentificat mai puțin de 104.700 de
tichete.
Astfel, circa 54.000 de vouchere cu o valoare nominală de 3.800
de lei sunt în continuare tranzacționate în piață, cu aproape
10.000 mai multe decât în urmă cu două luni. În același timp,
numărul de mașini casate mai vechi de zece ani s-a apreciat cu
25%, la peste 23.000 de rable. Acestea trebuie valorificate până
la finele lunii octombrie, altfel după această dată își pierd
valoarea. Potrivit jucătorilor din piață, dacă la demararea
programului tichetele se tranzacționau chiar și cu 2.000 de lei,
în prezent prețul acestora este de aproximativ 1.000 de
lei.
Până la începutul lunii august AFM a emis către unitățile REMAT
peste 182.000 de tichete valorice dintr-un total de 190.000, dintre
care 181.253 au fost eliberate pentru persoanele fizice, iar puțin
peste 1.000 pentru firme, potrivit oficialilor Administrației
Fondului pentru Mediu.
Eveniment
95% din vânzările de mașini au ajuns să se facă prin „Rabla“
Aproape 6.800 de autoturisme s-au vândut luna trecută în cadrul progra mu lui „Rabla“, potrivit datelor Admi nis trației Fondului pentru Mediu, în creș tere cu 20% comparativ cu luna anterioară, în condițiile în care jucă torii din piață estimau un declin al vân zărilor cu până la 30% imediat după majorarea TVA.