“Nu am inceput afacerea cu un plan de afaceri si de aceea am intampinat multe dificultati pe plan organizatoric si administrativ. Fara un plan de afaceri este foarte greu sa ai chiar si o echipa competitiva. Afacerea mea s-ar fi dezvoltat mult mai usor daca as fi avut un plan de afaceri. Pe parcurs am conceput unul, insa nu suficient de competitiv pentru obtinerea unui credit”, spune Mihai Bulancea, manager general al firmei Go Print Media, care ofera servicii publicitare.
Planul de afaceri poate fi considerat si o declaratie de intentie. Acesta ar trebui sa furnizeze informatii legate de cum intentionezi sa dezvolti afacerea si cand, ce va sustine cresterea afacerii tale si cum vei gestiona resursele financiare.
Este un document care vizeaza pregatirea afacerii pentru asumarea tuturor oportunitatilor si depasirea momentelor critice. Prin planul de afaceri se stabilesc misiunea, obiectivele, strategia si planurile de actiune pentru derularea unei activitati specifice. Acesta trebuie sa tina cont de profilul afacerii, de mediul in care se va efectua businessul in cauza, de obiectivele afacerii si de scopul urmarit la realizarea acestuia.
“Daca investitia este mica, atunci se face un studiu de fezabilitate. De exemplu, pentru o afacere cu margele, unde investitia este una mica, se preteaza un studiu de fezabilitate. Daca ne referim la investitii de 1 milion de euro, atunci nu iti mai permiti sa demarezi o afacere fara sa ai un plan competitiv de afaceri”, este de parere Daniel Enescu, manager general Daedalus Consulting, companie de cercetari de piata.
Un plan de afaceri normal, conform expertilor, include o serie de elemente standard. Descrierea companiei, a produsului sau a serviciului, analiza pietei, echipa de conducere, analiza financiara sunt cateva componente care vor aparea in planul de afaceri.
“Prin planul de afaceri am estimat bugetul de venituri si cheltuieli, am realizat o analiza detaliata cu privire la evolutia canalelor de distributie si a ponderii acestora in segmentele food si non food. Acesta este util atat pentru companiile aflate la inceputul activitatii, cat si pentru companiile mature. In functie de nivelul de dezvoltare al companiei care dezvolta si implementeaza planul de afaceri, obiectivele sunt diferite”, crede Eugen Saulea, manager general al firmei Bip Grup, care ofera servicii de merchandising.
Fiecare plan de afaceri depinde de profilul businessului. De exemplu, descrierea echipei de conducere e mai importanta pentru atragerea investitorilor, in timp ce istoricul financiar e mult mai important pentru banci. Planul de afaceri trebuie sa se adapteze scopului afacerii.
Planul de afaceri va include un sumar executiv (o imagine de ansamblu a afacerii pe care o incepi); descrierea afacerii (descrierea produsului/serviciului si care este segmentul de piata caruia te adresezi); planul de marketing (definirea pietei pe care vei opera, targetarea clientilor, analiza competitorilor, previzionarea schimbarilor de piata); planul managerial (echipa de conducere si resursele umane); planul de management financiar (identificarea si implementarea politicilor care sa conduca si sa asigure indeplinirea obligatiilor financiare) si anexe si alte documente.
De obicei, in realizarea unui plan de afaceri se pune accent pe analiza fluxului de bani si pe implementarea detaliilor specifice in plan. Este esential sa ai un plan de afaceri realist si aplicabil in momentul in care incepi o afacere. Multi antreprenori folosesc planul de afaceri ca pe un document care le asigura fonduri externe.
“Numai pe baza planului de afaceri am contractat un credit de 5.000 de euro, fara garantii, de la o institutie de credit. Planul de afaceri este foarte important pentru atragerea de finantare. El trebuie sa aiba o anumita marja de flexibilitate, deoarece se pleaca de la anumite estimari, care pe parcurs pot fi revizuite”, precizeaza Razvan Ciuculin, manager general al firmei Baby Design, care comercializeaza mobilier pentru copii.
Acest aspect este important deoarece potentialii investitori, incluzand bancile, ar putea investi in ideea ta, colabora cu tine si chiar ti-ar putea imprumuta banii necesari, ca rezultat al unui plan de afaceri viabil.
Multi antreprenori cred ca este necesar sa ai un plan de afaceri doar la demararea unui business, de fapt, un plan de afaceri este vital si in dezvoltarea afacerii, indiferent daca aceasta se bazeaza pe contractarea de credite sau pe noi investitii.
“Pe masura ce afacerea a castigat maturitate am adus modificari in planul de afaceri. Anual adaptam planul de afacere pentru sustinerea dezvoltarii ei. Un plan de afaceri bine facut este foarte important, el iti seteaza principiile de lucru, targetul, selectarea furnizorilor. Planul de afaceri ne permite sa fim exigenti cu timpul si banii pe care ii investim”, spune Nicolae Nica, managing partner al Leron, firma care se ocupa de organizarea de evenimente corporatiste.

Comparatia cu realitatea concreta
Planul de afaceri este foarte important pentru ca reprezinta o orientare viitoare asupra rentabilitatii afacerii. Din momentul in care ai luat decizia de-a incepe o afacere, acesta devine un termen de comparatie cu realitatea concreta. Se pot face in planul de afaceri ajustari care sa ia in considerare atat amenintarile cu care se confrunta afacerea, cat si oportunitatile care apar pe parcurs.
Intr-un plan de afaceri, cel mai simplu este sa estimezi cheltuielile. In afacerea pe care am demarat-o, am luat in considerare investitia initiala, costurile lunare, precum chiria, salariile, comunicatii, bugetele de marketing. Am ajuns la cheltuieli lunare initale de 3.500 de euro. Mult mai complex este sa faci o estimare a veniturilor, deoarece trebuie sa intuiesti numarul de clienti, valoarea medie a facturarii unui client, discounturile. Inainte de-a demara afacerea, eu am estimat veniturile in felul urmator. In prima luna de activitate voi avea trei clienti, de la care voi obtine in medie 1.000 de euro, deci rezulta 3.000 de euro pentru prima luna.
In a doua luna vor fi patru clienti, deci voi inregistra incasari de 4.000 de euro si afacerea incepe sa devina profitabila. In urmatoarea luna, vor apela la serviciile de consultanta in francize cinci clienti, iar afacerea devine mult mai profitabila decat in prima luna. In realitate, lucrurile au fost putin diferite. Am avut in prima luna doar doi clienti, deci doar 2.000 de euro, cu mult sub nivelul cheltuielior.
Daca pentru a doua luna anticipasem 4.000 de euro, in realitate am obtinut tot doar 2.000 de euro, pentru ca in loc de patru clienti, am avut doar doi clienti. In urmatoarea luna am avut patru clienti, deci 4.000 de euro si o afacere care incepea sa devina profitabila.
Asadar, businessul are nevoie de timp ca sa creasca si sa se dezvolte pana la a deveni profitabil. Este bine sa prevezi un capital de lucru de start-up, care sa-ti permita sa acoperi pierderile operationale din primele luni.

Razvan Blid, manager general CHR Consulting, companie de consultanta in francize