Vojtech Mastny, Malcolm Byrne, Anna Locher, Christian Nuenlist
An Inside History of the Warsaw Pact, 1955-1991
Central European University Press, 2005
La 14 mai 1955, reprezentantii URSS, Republicii Populare Romane, Republicii Populare Polone, RDG, Republicii Populare Bulgaria, Cehoslovaciei, Republicii Populare Ungare si Republicii Populare Albania, au semnat, la Varsovia, un tratat care reprezenta imaginea “in oglinda” a Aliantei Nord-Atlantice in lagarul comunist est-european. Timp de 36 de ani, Tratatul de la Varsovia a fost una dintre cele mai redutabile aliante din istorie, dar si instrumentul prin care Moscova a exercitat un control direct asupra structurii militare “independente” a statelor europene care gravitau in orbita sa. In final, falimentul ideologiei totalitare si dezintegrarea regimurilor comuniste est-europene in 1989 au determinat autodizolvarea Pactului. La 1 iulie 1991, la palatul Czernin de la Praga, a fost semnat protocolul incetarii valabilitatii tratatului, inmormantand astfel, dupa cum remarca cu acel prilej Va??clav Havel, “ultimele ramasite ale razboiului rece”.
Iata ca, la 50 de ani de la infiintare, o exceptionala lucrare, cuprinzand 193 de documente din arhivele celor opt state membre, dezvaluie fragilitatea si agresivitatea defunctei organizatii. Cartea demonstreaza ca fostul Pact de la Varsovia era mult mai bine pregatit pentru eventualitatea unei ofensive militare decat erau dispusi sa recunoasca expertii occidentali, dar si determinarea Moscovei de a recurge la lovituri nucleare “preventive” impotriva capitalistilor, in ipoteza izbucnirii unui conflict. In fapt, aceasta a fost strategia militara a Kremlinului incepand din anii ?”60 si pana la epoca Gorbaciov. Probabil, intentiile Kremlinului vizand ocuparea Europei Occidentale pana la Atlantic nu ar fi putut fi puse niciodata in aplicare sub forma initiala, din cauza slabei pregatiri a trupelor Pactului de la Varsovia, astfel incat democratiile ar fi avut timp sa-si pregateasca riposta. Singurele armate capabile de o desfasurare rapida in teritoriu ar fi fost cele sovietice si est-germane, insa folosirea armamentului nuclear putea avea efecte devastatoare pentru capacitatea de aparare a NATO. In plus, “alianta rosie” era subminata din interior de resentimentele elitelor comuniste din Europa Rasariteana fata de sovietici si de neincrederea in realismul proiectelor Kremlinului. Desi dezmembrarea Pactului si democratizarea statelor est-europene au facut inoperante toate aceste alternative militare, existenta planurilor de invazie da o lectie dura Occidentului, demonstrandu-i ca, o lunga perioada, s-a aflat intr-un mare pericol de care nu era pe deplin constient.