A&D Pharma, cel mai mare grup farmaceutic din România, listat din octombrie 2006 pe piața principală a Bursei din Londra, vrea să se delisteze, iar ultima zi de tranzacționare va fi 28 februarie 2011 dacă acționarii vor aproba propunerile.

Compania oferă 4,5 euro pentru un GDR (titlu care se tranzacționează la Londra și care are în spate șase acțiuni), nivel la care capitalizarea ar fi de 150 mil. euro. La momentul listării, un GDR a fost vândut cu 12 euro, iar capitalizarea era de 400 mil. euro.

Încă de la listare, lichiditatea a fost scăzută, iar acest aspect a fost luat în calcul de către companie atunci când a propus delistarea.

“Conducerea executivă trebuie să cheltuiască timp și energie pentru a asigura cerințele listării. Prin delistare, compania va putea să utilizeze timpul echipei de management și resursele financiare pentru a crește businessul”, se arată în anunțul publicat de companie pe Bursa din Londra.

Pachetul de control al A&D Pharma se află în mâinile fondatorilor, oamenii de afaceri Walid Abboud, Roger Akoury, Ludovic Robert și Michel Eid, care au 61,29% din acțiuni, potrivit raportului anual pe 2009.