După “Istoria românilor”, apărută la Atena, în 2008, la Editura Ekdoticos Oikos Ant. Etamuil (672 pagini), istoricul Ion Bulei are bucuria să-și vadă o altă carte tradusă în Grecia. De data aceasta e “Lumea românească la 1900” (O romanicos kosmos to 1900), apărută la Editura Ekloseis melpomeni dioti, o masivă scriere de 618 pagini, în condiții grafice excelente (ca și prima, de altfel). Traducerea din română în greacă a fost realizată de Ciprian Lucretius Suciu, lector de limba română la Salonic, un intelectual de aleasă ținută, cu o mare dorință de a face cunoscută România în lumea elenă. Volumul e publicat cu sprijinul financiar al Institutului Cultural Român, în cadrul Programului de finanțare a editorilor străini pentru traducerea autorilor români.
Cartea lui Ion Bulei reia lucrarea cu același nume publicată de Editura PRO în 2004, vol. I, ediția a doua, și în 2006, vol. II. Este o carte care s-a bucurat de un mare succes în România. Ea arată cum apăreau România liberă și cea neliberă la 1900 din punct de vedere politic, economic și social. Imagini care se succed: oameni, case, străzi, întâmplări, obiceiuri, fel de a se îmbrăca, de a mânca, de a petrece, de a face politică, administrație, literatură, artă, ziaristică; imagini de schimbare într-o epocă de rapide schimbări. Un fel de a pune istoria la îndemână. Cititorul e poftit de autor în caleașca timplui ce s-a dus.
ECOURI · Ziarul de Duminică
A doua carte a istoricului Ion Bulei la Atena/ de Ziarul de duminică
După „Istoria românilor”, apărută la Atena, în 2008, la Editura Ekdoticos Oikos Ant. Etamuil (672 pagini), istoricul Ion Bulei are bucuria să-și vadă o altă carte tradusă în Grecia. De data aceasta e „Lumea românească la 1900” (O romanicos kosmos to 1900), apărută la Editura Ekloseis melpomeni dioti, o masivă scriere de 618 pagini, în condiții grafice excelente (ca și prima, de altfel).