Perioada de derulare a ofertei primare de obligatiuni ale companiei Prefab Calarasi a fost prelungita pentru a doua oara, datorita faptului ca obligatiunile nu au fost subscrise in intregime.
Investitorii au posibilitatea de a subscrie obligatiunile companiei pana pa data de 26 august. Oferta, care a inceput pe data de 18 iunie, este intermediata de sociatatea de brokeraj Gef Invest. Reprezentantii acesteia nu au dorit sa precizeze in ce procent au fost subscrise obligatiunile pana in prezent. Potrivit legii, pentru ca o oferta publica de obligatiuni sa fie considerata incheiata cu succes, minim 60% din titlurile oferite investitorilor trebuie sa fie cumparate.
Prefab are ca principal obiect de activitate fabricarea elemente din beton pentru constructii. Valoarea totala a obligatiunilor pe care compania doreste sa le vanda este de 16,5 miliarde de lei (0,5 milioane de dolari), si ar urma sa fie indexata cu evolutia cursului leu-dolar. Dobanda este fixa, 6,5% pe an (indexabila la dolar), iar imprumutul ar urma sa fie rambursat integral dupa doi ani. Tendinta de depreciere in termeni reali a dolarului fata de moneda nationala in ultimul an si jumatate ar putea fi printre cauzele care au determinat un interes redus din partea investitorilor. Conform prospectului de emisiune, rambursarea imprumutului este garantata de compania de BCR Asigurari.
Fondurile obtinute in urma acestei oferte publice vor fi utilizate pentru cresterea capitalului de lucru al societatii. Prefab a inregistrat pe primele sase luni ale acestui an o cifra de afaceri de 4,5 milioane de dolari. Anul trecut, cifra de afaceri a companiei a fost de 7,5 milioane de dolari, in crestere cu 66,6% fata de 2001. La mijlocul anului trecut, societatea inregistra datorii totale de 2 milioane de dolari.
Prefab are un capital social de 67 miliarde de lei, iar actiunile, cu valoarea nominala de 25.000 de lei, se tranzactioneaza la Bursa Electronica RASDAQ la 16.500 lei/actiune. Actionarii companiei sunt firma cu capital mixt romano-american Romerica International, cu 71,8% din actiuni, SIF Muntenia – 11,7% si alti actionari – 16,3%.