În 2004, statul a decis să vândă Petrom, cea mai mare companie din România, renunțând astfel la jumătate din rezervele de gaze naturale și la toate zăcămintele de petrol în favoarea unei alte companii de stat, OMV. La sfaturile instituțiilor financiare internaționale, România își sparge monopolul pe care îl avea în energie și scoate la vânzare cele mai profitabile companii din tot lanțul energetic: distribuțiile de energie electrică. Astfel, din 2005, cinci “fiice” din marea Electrica pleacă spre investitori străini precum Enel (Italia), CEZ (Cehia) sau E.ON (Germania). Între timp, în jurul României alte state își clădeau campioni.
După trei ani de criză, aurul, cuprul sau petrolul au atins cotații record, fiind refugii pentru investitori. Totodată, bătălia pe resurse este mai aprigă ca oricând. În acest context însă, din nou la sfatul instituțiilor financiare, România își conturează cel de-al doilea mare plan de privatizări. Înglodate în datorii, nerestructurate, cu echipamente vechi și fară bani de investiții, statul spune că nu mai are puterea de a duce în spate aceste companii.În ultimii 20 de ani, aproape 7 mld. dolari au fost îngropate în activitățile de minerit, dar acestea tot neperformante au rămas.
Semnalele venite de la cel mai înalt nivel politic susțin redeschiderea marilor exploatări miniere, fie că este vorba de aurul de la Roșia Montană sau de cupru, pentru că astfel vor fi create locuri de muncă, se vor plăti taxe la buget, se vor câștiga bani din redevențe.
Pe de altă parte, temerile legate de impactul asupra mediului sau de faptul că statul va ajunge să încaseze prea puțin din aceste bogății minerale creează controverse.
Cu toate acestea, din 2012 România ar putea da startul la o nouă campanie de privatizări, bogățiile minerale fiind în centrul atenției.