Vanzarea de catre SIF Oltenia a pachetului majoritar de actiuni de la producatorul de piese din aluminiu Altur Slatina a impulsionat lichiditatea actiunilor companiei si pretul acestora.
Desi este una din cele mai mici companii listate la cota Bursei de Valori, Altur a fost ieri pentru a doua zi consecutiv cea mai tranzactionata din piata. Valoarea Altur a ajuns la 22 de milioane de euro, iar ultimul pret a fost de 0,2560 lei/actiune, cu 6,2% mai mult fata de inchiderea precedenta.
Schimburile cu actiuni Altur au insumat 3,5 milioane de euro si au reprezentat 16% din capitalul companiei.
Cele mai multe dintre actiunie vandute miercuri de SIF Oltenia – circa 26% din Altur au fost cumparate de compania Mecanica Rotes, unde omul de afaceri Catalin Chelu detine 19,5% din actiuni, conform ultimelor raportari de la Bursa. O detinere similara are si SIF Oltenia.
“Mecanica a cumparat circa 26% din Altur pe Bursa. Probabil ca se va implica si in managementul companiei. Probabil ca dupa aceasta tranzactie va fi mai bine si pentru Mecanica, si pentru Altur”, a spus pentru ZF Catalin Chelu.
Mecanica avea un portofoliu de actiuni cotate pe Bursa in valoare de circa 2 milioane de euro la finalul anului trecut, conform raportului anual.
Catalin Chelu a castigat zeci de milioane de euro din investitii pe Bursa, in special din plasamente in actiuni ale SIF-urilor, conform informatiilor din piata, iar interesul sau pentru Altur ar putea fi o alta explicatie a cresterii pretului.
SIF Oltenia a vandut miercuri circa 57% din capitalul Altur, reducandu-si participatia pana la 23,2%. Reprezentantii SIF au spus miercuri ca nu intentioneaza sa mai vanda din pachetul de actiuni
In aceste conditi, Altur a devenit o potentiala tinta de preluate pe Bursa, ceea ce a starnit interesul speculatorilor. Orice investitor care va trece de pragul de 33% din actiunile Altur va fi obligat de legislatie sa lanseze o oferta publica de preluare.
In ultimele doua zile, tranzactiile cu actiuni Altur au reprezentat peste 80% din capitalul companiei, iar pretul a fluctat intre 0,200 si 0,277 lei/actiune.
Altur a intrat pe pierderi incepand cu 2005, pierderi care au inceput sa se reduca ulterior. In ultimii doi ani cifra de afaceri a companiei a crescut cu doar 11% in lei, desi pretul aluminiului a crescut spectaculos.
Anul trecut Altur a pierdut circa 1,2 milioane de euro la afaceri de 28 de milioane de euro, iar in primul trimestru al acestui an pierderile au fost de circa 300.000 de euro.