Italia a preluat, la 1 iulie, presedintia semestriala a Uniunii Europene iar Silvio Berlusconi, seful Guvernului de la Roma, a ajuns, automat, seful UE. Privit deja cu neincredere de liderii europeni, din cauza problemelor sale cu justitia (el este cercetat la Milano pentru coruperea unor magistrati) si a relatiilor tensionate cu presedintele Comisiei Europene Romano Prodi, Berlusconi a provocat, in a doua zi a presedintiei italiene, un scandal imens in Parlamentul European. Facand trimitere la trecutul nazist al Germaniei el i-a propus unui deputat social-democrat german sa joace rolul unui gardian nazist (kapo) intr-un film care se toarna la Roma. Cancelarul Gerhard Schroeder a reactionat imediat pretinzand scuze oficiale, ceea ce Berlusconi a si facut. Spiritele s-au mai domolit dar toata lumea crede ca presedintia italiana a UE este compromisa iar UE va fi blocata pentru sase luni. Inainte de a inflama Germania, Berlusconi a facut acelasi lucru cu Franta. El a spus ca, luand pozitie fata de razboiul din Irak, Jacques Chirac “a pierdut o buna oportunitate de a tacea”. La o reuniune a UE, Berlusconi i-a pus coarne ministrului de externe spaniol, in poza de familie, lucru care era cat pe ce sa provoace un incident diplomatic.
22 mai 2003. Mai sunt cateva ore pana la inceperea alegerilor locale in Italia. Postul national RaiUno trasnsmite Porta a Porta, principalul sau talk-show de afaceri. De aceasta data, invitatul este Silvio Berlusconi. Stilul showului si comportamentul moderatorului fata de Berlusconi spun multe despre cauzele si profunzimea criticilor aduse acestuia cu privire la conflictul de interese dintre rolul sau dual, ca prim ministru al guvernului italian si sef al unui imperiu de afaceri. Miliardarul exercita un control direct sau indirect asupra a sase din cele sapte canale TV ale Italiei, adica 90% din piata TV a Italiei.
In acelasi studio al emisiunii Porta a Porta, Berlusconi semna un “contract cu poporul italian” in mai 2001, chiar inainte de alegerile pe care avea sa le castige. In cadrul contractului respectiv, Berlusconi promitea sa reduca impozitele, sa sporeasca numarul locurilor de munca, sa creasca nivelul pensiilor si sa creeze mijloace mai eficiente de combatere a crimei. Daca nu va reusi sa-si respecte cel putin patru din aceste promisiuni in decursul mandatului de cinci ani ca prim ministru, anunta Berlusconi la acea vreme, atunci nu va mai candida la urmatoarele alegeri.
Acum showul risca sa devina plictisitor. Spre deosebire de showurile din alte tari, in care politicienii sunt supusi unor interviuri care nu sunt numai caracterizate de lipsa de respect, ci si erodeaza increderea populara in liderii alesi in mod democratic, showul Porta a Porta se indreapta in directia opusa, transformandu-se intr-un adevarat program electoral pentru Berlusconi, transmis pe un canal de televiziune de stat.
Comportamentul moderatorului fata de Berlusconi face obiectul unei caricaturi prezentate in dimineata urmatoare de catre Corriere della Sera, cel mai influent ziar al Italiei. Familia Berlusconi detine ziare cum este Il Giornale, controlat de fratele lui Berlusconi, Paolo, si Il Foglio, detinut de sotia acestuia, Veronica. Desi tirajul celui din urma este redus, acest ziar merita atentia pentru ca editorul acestuia, Giuliano Ferrara, critica adesea strategiile guvernului condus de Berlusconi.
Corriera della Serra iese in evidenta, insa, prin spiritul sau liber. Criticile moderate, dar insistente, aduse primului ministru nu au trecut neobservate. Pe data de 29 mai, Ferruccio de Bortoli, editorul acestui ziar timp de sase ani, si-a inaintat demisia. Ziarul criticase strategiile economice ale guvernului si pozitia pro-americana adoptata in timpul razboiului cu Irakului, precum sI cazurile juridice in care era implicat Berlusconi.
Oamenii de afaceri din Milano banuiau de mult timp ca Berlusconi ar dori sa-si extinda imperiul media prin preluarea Corriere. Un asociat al acestuia incercase, dar esuase, sa patrunda in grupul de actionari ce controleaza ziarul.
Exemple similare in care Berlusconi si-a exercitat influenta sunt mai clare in cazul canalelor Rai, desi si in acest sector victoriile lui Berlusconi nu sunt totale.
Pe de alta parte, cei ce lucreaza cu Berlusconi nu sunt de acord cu prezentarea lui drept un lider insetat de putere, ce profita de puterea detinuta in domeniul politic si al afacerilor pentru a respinge atacurile lansate impotriva sa in media si in instante.
Paolo Bonaiuti, purtator de cuvant al lui Berlusconi, sustine ca premierul munceste foarte mult si ca are aceeasi echipa de 20-30 de ani.
Berlusconi este obligat intr-adevar sa munceasca foarte mult. A mostenit poverile majoritatii prim-ministrilor italieni de dupa razboi: conducerea unei coalitii aflate intr-un echilibru precar, adesea in conflict, avand in acelasi timp o gama restransa de puteri executive conform constitutiei italiene. Guvernul sau format din patru partide reuneste membri ai dreptei in cadrul Alleanza Nazionale, populisti din nordul Italiei in cadrul Lega Nord si membri ai Uniunii Democratice de Centru, cat si loialisti ai partidului sau, Forza Italia. Simpla mentinere a coeziunii acestei coalitii este o sarcina dificila. “Cel care reuseste intotdeauna sa stabileasca un echilibru al coalitiei este Berlusconi. Acesta nu este un om al extremelor, ci incearca intotdeauna sa rezolve problemele fara a rani pe nimeni,” spune un subordonat al acestuia.
Mediul politic italian este unul dur si plin de neprevazut, iar atacurile verbale sunt lansate din toate partile. Strategii lui Berlusconi, oameni capabili ce nu au cedat niciodata, pun acest gen de atacuri pe seama furiei stangii legate de faptul ca Berlusconi, care nu a intrat in politica pana in 1992-94, a creat cel mai mare partid politic al Italiei caracterizat de o strategie de marketing inspirata direct din lumea afacerilor si cea a sportului.
10 iunie, 2003. Rezultatele alegerilor au fost facute publice, fiind nefavorabile lui Berlusconi. Asta inseamna oare ca formatiunile de centru-stanga ar putea recastiga controlul la urmatoarele alegeri?
In 1994, in momentul colapsului partidelor politice discreditate dupa razboi, Berlusconi chiar parea sa ofere ceva nou, un nou inceput, un nou gen de partid, un stil nou de conducere. Berlusconi era un om de afaceri ce se bucura de un succes enorm. Politicienii fusesera pana atunci politicieni si atat, si esuasera. Berlusconi era dinamic: politicienii pareau imbatraniti.
Acest gen de noutate a constituit tema predominanta si in cazul alegerilor din 2001.
Insa, dupa acesti doi ani, acuzatiile ce i se aduc persista, cauzand neliniste pe plan international. Opozitia, chiar daca este divizata si nu are un lider clar, poate reveni la putere. Aliatii sai par sa fie afectati de modul in care Berlusconi a profitat de pozitia sa pentru a aproba legi care sa-l avantajeze in mod direct. Cateodata, farmecul si bonomia sa nu par reale, fiind in mod clar insuficiente in lupta cu cele mai grave probleme ale statului: o datorie publica imensa, lupta de mentinere a competitivitatii pe plan international, o administratie de stat ineficienta si una dintre cele mai scazute rate de crestere din Uniunea Europeana.
In mod ironic, avand in vedere acuzatiile de comportament dictatorial ce i s-au adus, parte problemelor lui Berlusconi deriva din lipsa de putere a acestuia. Italia are un sistem politic, economic si legal in cadrul caruia autoritatea executiva, departe de a fi concentrata in mainile primului ministru, este impartita intre diferitele partide ale coalitiei aflate la putere, intre cele doua camere ale parlamentului, intre cei mai importanti industrialisti, intre sindicate si sistemul judiciar.
Acum, cand Italia a preluat presedintia Uniunii Europene, Berlusconi doreste ca statele membre sa aprobe o noua constitutie, asftel incat un nou tratat sa poata purta din nou numele Romei. Este un test extrem de dificil pentru o persoana cu abilitati politice inca relative si care este obisnuita sa se bazeze pe farmec, instinct si avere pentru a iesi la liman. Criticii lui Berlusconi cred ca acesta va pune Italia intr-o pozitie jenanta. Suporterii sai cred insa ca acesta va face fata situatiei.
Silvio Berlusconi este cel mai bogat om al Italiei, cu active in valoare de aproximativ 5,9 miliarde de dolari. Se afla pe locul 45 in cadrul listei Forbes a celor mai bogati oameni din lume, fiind de asemenea primul ministru si ministru de externe al Italiei. Compania sa Fininvest detine aproape jumatate din Mediaset, una dintre cele mai mari retele de televiziune ale Italiei.
1930-1960
Septembrie 1936 – Silvio Berlusconi se naste in Milano, fiu al Rosellei si al lui Luigi, manager in cadrul Banca Risini. In 1943 se naste sora acestuia Antonietta si in 1949 fratele sau Paolo. Berlusconi studiaza dreptul la Universitatea din Milano, avand in timpul facultatii mai multe slujbe, ca fotograf al evenimentelor sociale, vanzator de aspiratoare si solist al unei trupe pe vase de croaziera. Paraseste facultatea la 25 de ani, fiindu-i oferita o slujba in cadrul bancii unde lucreaza tatal sau. Refuza slujba respectiva, insa reuseste sa convinga banca sa-l ajute sa finanteze prima sa companie de constructii.
Anii ’60
1963 – Pune bazele Edilnord, un grup din domeniul imobiliar si al constructiilor.
Martie 1965 – Se casatoreste cu prima sa sotie, Carla dll’Ogli cu care are doi copii, Elvira Marie (Marina) in 1966 si Pier Silvio in 1969.
1969/70 – Edilnord dezvolta Milano 2, un mare complex rezidential langa aeroportul Linate, un proiect ce necesita importante infuzii de capital. Apar multe speculatii, multi intrebandu-se de unde are acest intreprinzator fondurile necesare, dar nu sunt gasite dovezi care sa sustina acuzatii de coruptie. Grupul de constructii cladeste in continuare inca doua complexuri importante, Milano 3 si II Girasole.
Anii ’70
1974 – Gaseste o statie de televiziune prin cablu care sa sustina Milano 2, numita Telemilano. Treptat, Berlusconi incepe sa achizitioneze statii de televiziune in Italia, creand apoi Canale 5, Rete 4 si Italia 1 la scara nationala. Aceste statii ofera o formula populara de programe-joc, filme si soap operas.
1975 – Pune bazele grupului Fininvest.
Anii ’80
1980 – Lanseaza Canale 5, prima retea de televiziune comerciala a Italiei, urmata de Italia 1 in 1982 si Rete 4 in 1984.
1983 – Bettino Craxi, lider al PSI, conduce guvernul italian pana in 1987, perioada in care Berlusconi isi construieste imperiul. Cei doi sunt prieteni apropiati, iar Craxi face tot ce-i sta in putinta pentru a preveni adoptarea oricaror reglementari legate de domeniul televiziunii.
1984 – Berlusconi se desparte de prima sotie si se casatoreste cu actrita Veronica Lario cu care are trei copii, Luigi, Eleonora si Barbara.
1986 – Devine presedinte al echipei de fotbal AC Milan, detinand cel mai semnificativ pachet de actiunin cadrul acestui club, utilizand mai tarziu titlul Forza Italia pentru a-si denumi propriul partid politic.
Anii ’90
Februarie 1992 – Mario Chiesa, un politician socialist din Milano este prins in timp ce incearca sa scape de o mita de 30 milioane de lire. In timpul detentiei, acesta face dezvaluiri cu privire la coruptia din magistratura. Importante figuri politice, printre care si Craxi si Giulio Andreoti, ce detinuse sapte mandate ca prim ministru, sunt anchetati.
Iulie 1993 – Cei mai apropiati asociati ai lui Berlusconi se reunesc la vila sa din Milano, Arcore, pentru a discuta oportunitatea ca Berlusconi, in varsta de 56 de ani, sa se lanseze intr-o cariera politica. Mai multi dintre acestia se declara impotriva, insa Berlusconi decide sa continue, anuntandu-si decizia sase luni mai tarziu in cadrul unui spot prezentat pe RAI si pe propriile canale de televiziune.
26 ianuarie 1994 – Renunta la toate pozitiile detinute in cadrul Fininvest.
1994 – Legenda creata in jurul lui Berlusconi apare intr-o varianta tiparita sub titlul “An Italian Story”, in care acesta se declara un “copil special”. Una din fotografii il arata imbarcandu-se intr-o croaziera cu formatia sa. La pian canta Fedele Confalonieri, ce devine mai tarziu presedinte al Mediaset. Reediteaza cartea in 2001, trimitand-o prin posta unui numar de 12 milioane de italieni.
Mai 1994 – Silvio Berlusconi devine prim ministru, dar guvernul de coalitie este infrant in septembrie dupa ce Alianta de Nord, condusa de Umberto Bossi, contribuie la declansarea unei crize. Urmeaza o greva generala si una dintre cele mai ample demonstratii sindicale din istoria Italiei. Berlusconi demisioneaza.
Noiembrie 1994 – Berlusconi insusi este anchetat, iar coalitia se prabuseste. 1995 – Vinde 20% din Mediaset catre Kirch si altii in schimbul sume de 1,1 miliarde de dolari, reducand cota detinuta din Mediaset la sub 50% prin listare publica.
Anii 2000
Mai 2001 – Se formeaza un nou guvern italian de coalitie in jurul Forza Italia si alte trei partide, unele cu radacini neo-fasciste, Alianta Nationala condusa de Gianfranco Fini, Liga Nordica condusa de Umberto Bossi si Uniunea Democratica de Centru.
6 mai, 2002 – Un judecator din Sicilia respinge acuzatia conform careia Berlusconi si un asociat al acestuia ar fi fost implicati intr-un caz de crima in Sicilia cu 10 ani in urma, cand au fost ucisi principalii procurori ce au lansat acuzatii impotriva mafiei, Giovanni Falcone si Paolo Borsellino.
Totusi, Berlusconi este acuzat de mituirea unor judecatori in 1985 pentru a influenta rezultatul unei lupte de preluare a SME, pe atunci o companie din domeniul alimentatiei detinuta de stat.
Aprilie 2003 – Fostul avocat personal al lui Berslusconi, Cesare Previti, este condamnat la inchisoare pe 11 ani pentru coruptie. Acesta isi sustine nevinovatia.
29 mai 2003 – Ferruccio de Bertoli demisioneaza din pozitia de editor al Corriere della Sera, cel mai mare si independent ziar din Italia. Urmeaza o greva generala a jurnalistilor acestui ziar, ce suspecteaza guvernul de a-l fi obligat pe Bertoli sa demisioneze.
10 iunie 2003 – Se publica rezultatele alegerilor locale, ce nu-i sunt favorabile lui Berlusconi. Parte din cauza unor conflicte interne, partidele de centru-dreapta pierd controlul asupra principalelor provincii- Roma si regiunea nord-estica a Friuli-Venezia- Giulia.
18 iunie 2003 – Este aprobat un proiect de lege ce confera primului ministru imunitatea in fata legii, inghetand de fapt procesul legat de SME, cu doua saptamani inainte ca Berlusconi sa preia presedintia Uniunii Europene.
1 iulie 2003 – Berlusconi preia presedintia Uniunii Europene.
catalina.apostoiu@zf.ro