Cum răspunde Ministerul român de Externe obligațiilor ce decurg din calitatea României de membru al UE și NATO într-un context internațional într-o continuă evoluție, supus permenent provocărilor economice sociale și de securitate? Probabil că nu o să știm curând pentru că reuniunea anuală a diplomației românești ca a început pe 29 august și se va sfârși pe 1 septembrie și care are ca temă întrebarea de mai sus, este cvasisecretă.
Mâine va fi o reuniune plenară, dar presa nu va avea acces decât puțină vreme la discursuri politice, cu focus pe alocuțiunea ministrului român de externe, Teodor Baconschi.
De asemenea, la sesiunea “invitaților speciali” presa va avea acces numai la primele cinci minute din cadrul discursurilor invitaților străini.
În rest, din comunicatul de presă al MAE aflăm că ambasadorii și consulii româniei vor analiza “modul în care răspunde Ministerul Afacerilor Externe obligațiilor ce decurg din calitatea României de membru al UE și NATO într-un context internațional într-o continuă evoluție, supus permanent provocărilor economice sociale și de securitate”. Și de asemenea va dezbatecreșterea eficienței diplomației economie și îmbunătățirea performanțelor în promovarea obiectivelor României în cadrul UE și “creșterea eficienței manageriale a misiunilor diplomatice”. Care va fi rezultatul acestor analize și strategiile de viitor?
Greu de crezută că Baconschi va spune ceva concret, de vreme ce, după cum spune MAE, “la finalul sesiunii de deschidere” ministrul de externe “va susține o declarație de presă”.
Pe cât se secretuasă este, an de an, reuniunea diplomației, pe atât Ministerul încearcă să o medietizeze mai mult.