Unul dintre cele mai importante obiective ale Clujului, stadionul Cluj Arena, a intrat pe ultima sută de metri. Lucrările de construcție, amenajare și dotare a stadionului din Cluj continuă cu montarea gazonului, care va fi gata în aproximativ două săptămâni.

Suprafața de joc va fi prevăzută cu un sistem de drenaj principal, transversal, din 10 în 10 metri, și cu un sistem de drenaj secundar, longitudinal. De asemenea, gazonul va avea un sistem de irigații complet automatizat, identic cu cel folosit la Campionatul Mondial de Fotbal din Africa de Sud, ediția 2010, atât în ceea ce privește tehnologia folosită (sistem american Rain Bird), cât și poziționarea.

Totodată, suprafața de joc va avea un sistem de încălzire automatic Heatflex, realizat la comandă în Danemarca, compus din șase zone controlate independent, cu senzori și termostate pentru fiecare zonă. Gazonul a fost achiziționat de la compania germană Bernsdorf și este montat de firma clujeană de amenajări peisagistice Eco Garden, subcontractor al constructorului ACI Cluj.

În ceea ce privește materialele care vor fi folosite la realizarea suprafeței de joc, acestea vor consta în: 3.800 de metri cubi de material drenant și substrat ameliorat, 8.150 ml de șanțuri, 900 ml de tubulatură sistem drenaj, 260 ml tubulatură canalizare apă meteorică, 24 de cămine de inspecție și curățare drenaje, 400 de ml de rigole perimetrale, 24 de aspersoare pentru irigații, 49 de kilometri de cablu și 8.400 mp de gazon, aproximativ 300 de tone.

După finalizarea lucrărilor, gazonul va rămâne în garanția firmei executante pentru o perioadă de doi ani de la inaugurarea stadionului, însă operațiunile de întreținere vor continua și ulterior.

”Stadionul este finalizat în prezent în proporție de 70%. Lucrările de montare a gazonului vor dura circa două săptămâni, după care urmează instalarea scaunelor și realizarea pistei de atletism. Estimăm că acoperișul stadionului va fi finalizat într-o lună de zile. Până în momentul de față am achitat constructorilor circa 70% din valoarea totală a contractului, care se ridică la aproximativ 35 mil. euro”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Potrivit acestuia, chiar dacă lucrările sunt în grafic, iar stadionul va fi finalizat până în data de 3 august 2011 conform contractului, inaugurarea Cluj Arena va avea loc la începutul lunii octombrie. Reprezentanții CJ Cluj spun că mai este nevoie încă de trei luni de zile de la finalizarea stadionului, pentru lucrările de amenajare a zonei exterioare a arenei. Consiliul Județean Cluj urmează să realizeze lucrările care țin de accesul în arenă și amenajările din jurul obiectivului, în paralel urmând să fie înființată o firmă care să administreze acestă construcție.

Lucrările la noul stadion din Cluj au început în vara anului 2009, iar conform proiectului, finalizarea construcției este prevăzută pentru luna august a acestui an. Valoarea totală a investiției este estimată la 130 mil. lei (circa 35 mil. euro, la cursul euro din 2008, când a fost licitat proiectul stadionului).

Cluj Arena va avea o capacitate de peste 30.000 de locuri. Construcția este concepută prin îmbinarea a două tribune și două peluze, iar stadionul va dispune de vestiare, săli de conferințe, spații pentru cluburile sportive (atletism, scrimă, ciclism, box, haltere, lupte, tenis de masă), spații de antrenament acoperite, muzeul sportului și cabinete medicale.

Lucrările de la stadionul din Cluj au fost atribuite unui consorțiu exclusiv “transilvănean”, din acesta făcând parte firmele Con-A Sibiu, Transilvania Construcții, DAS Engineering Grup, ACI Cluj, Dico și Țigănaș, Grup 4 Instalații, Bogart Construct SRL și Universitatea Tehnică Cluj-Napoca.