Anul 2012 a adus câteva tranzacții importante pe piața materialelor de construcții: dacă unii jucători au ales să achiziționeze de la concurență diferite unități de producție, alții au decis să-și unească forțele prin fuziuni pentru a crea noi lideri și pentru a se asigura că vor “mușca” o felie mai mare dintr-o piață estimată la circa 3-3,5 miliarde de euro.
Aceste mișcări au însemnat mărirea capacității de producție sau intrarea în noi domenii de activitate, atât pentru firmele care au în spate acționari local cât și pentru cele cu capital străin. Apariția unor jucători mai puternici și, în cele din urmă, dispariția firmelor mici care nu mai dispun de resursele necesare pentru a supraviețui într-o piață în care prețul dictează ar putea fi tendința anilor următori.
„Piața locală de materiale de construcții merge către concentrare, având în vedere că în această perioadă este mai greu să reziști pe piață. Multinaționalele au în spate susținerea care le permite supraviețuirea, spre deosebire de alte firme, însă există și excepții de firme mari românești care pot rivaliza cu companiile străine“, spune Claudiu Georgescu, președinte al Asociației Producătorilor de Materiale de Construcții din România (APMCR).
Schimb de roluri
Dacă în trecut tendința generală era ca grupurile străine să fie cele care achiziționează fabrici de la antreprenori români, anul acesta rolurile s-au inversat.
Astfel, AdePlast, companie locală controlată de omul de afaceri Marcel Bărbuț, a cumpărat în acest an liniile de producție pentru panouri de polistiren expandat deținute de compania Zentyss în Buzău și Arad. Zentyss este controlată în proporție de aproape 77% de o firmă înregistrată în Cipru, potrivit datelor de la Ministerul de Finanțe.
În urma tranzacției, a cărei valoare nu a fost însă divulgată, capacitatea de producție de polistiren a AdePlast a crescut la 1,1 milioane de metri cubi anual după ce anul trecut compania a inaugurat o fabrică de polistiren expandat la Ploiești, care poate livra 700.000 de metri cubi pe an.
