În urmă cu un an, pe 19 decembrie, 50.000 de oameni s-au adunat în Piața Independenței din centrul capitalei bieloruse Minsk pentru a protesta împotriva realegerii președintelui Alexander Lukașenko. Răspunsului a fost hotărât și violent. Aproape 600 de persoane au fost arestate și mii de oameni au fost bătuți.

De atunci modul de conducere a țării s-a înăsprit. Liderii au reintrodus la începutul anului lista neagră cu artiștii și muzicienii interziși.

În vară, guvernanții au scos în afara legii orice adunare formată din trei sau mai multe persoane. În Piața Octombrie din centrul capitalei, accesul este limitat la o persoană. Dacă stai prea mult timp, poti fi reținut. În replică, Consiliul European a interzis accesul a 210 oficiali și politicieni în Uniunea Europeană.

În societatea profund traumatizată, tot mai mulți indivizi sunt dispuși să riște totul pentru visul libertății. Iar Lukașenco este foarte conștient de acest fapt.


Frecvent oamenii sunt încarcerați, își pierd locurile de muncă, studenții sunt exmatriculați pentru că vorbesc împotriva unui om a cărui origine umilă și provincială l-a propulsat în vârful unei structuri de putere care este încă adânc înrădăcinată într-o guvernare autoritară și mentalitate specifice perioadei sovietice.

El a câștigat puterea la începutul anilor 1990, promovând anticorupția, dar în prezent Minskul s-a transformat într-un mic Las Vegas pentru elita “playboy” a Rusiei. Lukașenko compară conducerea țării cu administrarea unei ferme de la țară. Dar în această fermă serviciile secrete se numesc și în prezent KGB, statuile lui Lenin sunt prezente la tot pasul, steaua sovietică roșie împodobește pereții din stațiile de metrou, iar cazinouri se găsesc în fiecare hotel important sau în apropirea acestora.

“În 1999, Lukașenko era obsedat de ideea de a deveni stăpânul Kremlinului. Voia să-l înlocuiască pe Boris Elțin. Nu am fost de acord cu viziunea lui despre ceea ce ar trebui să devină Belarusul”, spunea fostul candidat la alegerile prezidențiale și poetul Uladzimir Niakliayeu în biroul lui clandestin din Minsk.

Niakliayeu a fost exilat în Europa timp de 12 ani înainte de a reveni. El a fost unul dintre cei șapte care au candidat la alegerile prezidențiale împotriva lui Lukașenko anul trecut. Aproape că a fost ucis din această cauză. Imaginile cu el în care era bătut de poliție au fost publicate pe prima pagină de cele mai importante ziare din lume. Toți ceilalți candidați, cu excepția lui și a lui Dzmitry Uss, sunt acum în închisoare.

Obsesiile unui dictator

Pasiunea lui Lukașenko pentru hocheiul pe gheață a avut drept rezultat construcția a zeci de așa numite palate de gheță. În fiecare seară se plimbă între somptuoasa sa casă de la marginea orașului și un astfel de palat de gheață pe care îl folosește pentru relaxare.

Lukașenko este președinte de 18 ani, iar Belarusul a început să simtă presiunea crizei economice care riscă să-i submineze conducătorului ceea ce el numește contractul social. În acest an, în luna ianuarie, cursul rublei bieloruse se situa la 3.000 de ruble pentru un dolar american. În prezent cursul este de aproape 9.000 de ruble pentru un dolar. Prețul petrolului a crescut mai mult decât dublu, iar carnea de vită nu se mai găsește în magazine.

Oamenii nu își mai pot permite să cumpere lucrurile de strictă necesitate, spune un localnic. În noiembrie, un kilogram de carne de pui costa echivalentul a cinci dolari. În jumătate de an, nivelul salariului mediu lunar a scăzut de la 500 de dolari la 250 de dolari.

Stabilitatea a fost mereu maxima lui Lukașenko, iar acest lucru i-a convins pe mulți. Atât timp cât Europa se află sub greutatea intolerabilă a capitalismului fugar, cu proteste ample și revolte organizate în Londra sau la Atena, Lukașenko poate pleda pentru o economie care este în totalitate condusă de stat.

Jurnalul de seară prezintă doar anumite știri, în care sunt arătate în mod frecvent problemele cu care se confruntă economiile dezvoltate din Europa. Este un răspuns denaturat, care le reamintește mereu telespectatorilor, de expmplu, nivelul foarte ridicat al șomajului în rândul tinerilor din Spania. Astfel, cei mai mulți oameni rămâni pasivi și îi permit în acest mod dictatorului să le determine soarta, care nu le-a aparținut niciodată cu adevărat.

“Belarușii sunt condamnați la o istorie de înfrângere”, spune Alina Radachynskaya, o jurnalistă în vârstă de 23 de ani care în mod constant riscă să fie arestată din cauza profesiei ei.
Alinei Radachynskaya, care lucrează pentru Belsat, i s-a refuzat acreditarea și este în permanență hărțuită de către KGB. În istoria de înfrângere, explică ea, întâlnim atacurile naziste brutale, un regim stalinist care a terorizat oamenii generații întregi, cu dezastrul de la Cernobâl, și acum cu Lukașenko.

Într-adevăr, în anul 1988, în parcul Kurapaty de la periferia capitalei Minsk au fost descoperite gropi comune. Experții estimează că 250.000 sau chiar mai mulți belaruși au fost executați, împușcați în cap, din spate.
Mii de cartușe au fost găsite printre rămășițe, iar acestea proveneau de la gloanțele pe care doar pistoalele standard Nagan le foloseau – aceste pistoale au fost utilizate de NKVD-ul stalinist în anii 1930.
În 2008, Lukașenko a adoptat o lege prin care se interzicea intreprinderilor mici și mijlocii să angajeze persoane care nu aveau legătură cu proprietarul. Mii de afaceri mici au fost obligate să-și înceteze activitatea. Oamenii au protestat și foarte mulți au fost închiși.

Limba belarusă a fost înlocuită cu rusa

Cea mai mare armă a unui dictator este menținerea tăcerii prin asuprire. Dar în pofida riscului foarte mare pe care și-l asumă, tinerii și bătrânii încep să vorbească. Speranța lor este ca societatea, care fie că este paralizată de frică, fie de apatie, să se trezească la realitate.