Un grad ridicat de securitate al unei țări reprezintă un factor major în analiza investitorilor străini privind amplasarea unor capacități de producție importante, având la bază proiecte pe termen lung.
Un principiu verificat de multe ori în practică, dar mai puțin în ceea ce privește interesul investitorilor americani pentru piața românească.Românii i-au așteptat pe americani și în Al Doilea Război Mondial, și de-a lungul epocii comuniste, și în cei 21 de ani care au trecut de la începutul tranziției spre capitalism.
Lanțul american de restaurante fast-food McDonald’s a fost unul din primele simboluri ale capitalismului la București, intrat pe piață în 1995, însă marile investiții în capacități de producție s-au lăsat așteptate, spre deosebire de alte țări din regiune, de pildă Polonia.
Chiar dacă relațiile politice și militare au evoluat destul de repede după 1990, având precedente solide pe zona politică chiar și în perioada comunistă, segmentul relațiilor economice a rămas relativ restrâns, fără proiecte strategice de anvergură, distanța geografică mare dovedindu-se un obstacol important pentru investitorii din SUA.
Astfel, intrarea în NATO a fost o miză mare pentru România inclusiv prin prisma apropierii de America la nivel economic.
Și totuși, în 2005, la un an de la intrarea României în NATO, Statele Unite se situau pe locul al nouălea în clasamentul țărilor în care își aveau originea cele mai mari investiții străine din economia locală, cu 567 mil. euro, adică o pondere de 2,6% din total. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, aproape 63% din investițiile americane erau de tip greenfield.
Din păcate, schimburile comerciale au rămas mult reduse față de potențial chiar și în ultimii ani, nefiind prea departe – păstrând proporțiile – de nivelurile înregistrate în perioada comunistă, când România beneficia de clauza națiunii celei mai favorizate.
De-a lungul anilor, s-au adunat mai multe nume mari din puternica economie americană care au deschis sau au preluat, direct sau indirect, afaceri locale – 3M, Alico, Alcoa, Amway, Avon, Bunge, Cargill, Cisco, Citibank, Coca-Cola, Colgate Palmolive, Ernest & Young, Delphi, General Electric, HBO, Honeywell Garret, Howard Johnson’s, HP, IBM, Johnson Controls, Kodak, Kraft, Lockheed Martin, Time Warner, McDonald’s, Microsoft, Motorola, New Century Holdings, Oracle, Philip Morris, Procter & Gamble, Qualcomm, RAEF, Solectron, Timken, UPS, Visa, Washington Group sau Xerox – însă anvergura proiectelor derulate a rămas limitată.
Interesul pentru marile privatizări a fost de asemenea redus: la Petrom au tatonat cursa nume sonore precum Halliburton și ConocoPhilips, însă primul a fost respins, iar al doilea s-a retras. La BCR, o divizie a grupului Citibank a format un consorțiu împreună cu fondul Texas Pacific – de asemenea respins pentru neîndeplinirea criteriilor de selecție. Înainte de 2000 se încercase și privatizarea IAR Brașov cu Bell Helicopter, afacerea eșuând din cauza unui mare scandal politic și mediatic.
În 2010, după șase ani în care România a avut statutul de membru al NATO, iar din 2007 a devenit și membru al UE, SUA alunecaseră pe locul 11 în topul pe țări de rezidență a investitorilor în companii cu capital străin.
Astfel, capitalul social subscris se ridica la 803 mil. euro,
adică aproximativ 2,8% din total. Registrul Comerțului avea în
evidență la sfârșitul anului trecut 6.235 de companii cu capital
american.
Sectorul IT, cel mai “americanizat”
România, o țară cu o forță de muncă ieftină, bine pregătită în domeniul IT și unde cunoașterea mai multor limbi străine este ceva comun, a atras ca un magnet cele mai mari companii IT americane, care și-au extins puternic în ultimii ani activitatea locală. Cea mai mare companie IT din România, din punctul de vedere al numărului de angajați și, posibil, și din punctul de vedere al veniturilor, este subsidiara locală a gigantului american Hewlett-Packard. HP România estimează că va ajunge la finele acestui an la 3.600 de angajați în România, în special pe fondul extinderii echipelor. Românii angajați de HP în centrele de servicii oferă asistență prin telefon unor clienți din diferite țări și în domenii precum contabilitate, pe lângă IT. HP are și un centru de dezvoltare software în Cluj.
HP a câștigat și cel mai mare contract IT acordat până acum de statul român, cu o valoare de peste 100 mil. euro, respectiv informatizarea Casei de Sănătate.
Alți doi giganți IT americani, Oracle și IBM, au de asemenea peste 3.000 de angajați în România. IBM se află în acest moment în procesul de evaluare pentru deschiderea unui centru de cercetare la Târgu-Mureș.
Spre comparație, SIVECO și TotalSoft, cei mai mari producători de soft din România, au aproximativ 600, respectiv 400 de oameni. Cea mai mare companie IT după cifra de afaceri deținută de antreprenori români, distribuitorul IT&C Asesoft Distribution, are aproximativ 100 de oameni.
În sfârșit au venit americanii pe piața de capital
Americanii au devenit în ultimii ani mai activi pe piața de capital din România, odată cu câștigarea de către Franklin Templeton – unul dintre numele cu mare greutate în lumea internațională a fondurilor de investiții – a mandatului de administrator al Fondului Proprietatea (FP) una dintre cele mai mari afaceri din România, cu active de 4 mld. euro.
Mark Mobius, unul dintre cei mai cunoscuți specialiști ai Franklin Templeton, considerat un guru al piețelor emergente, a promis că se va implica în promovarea Fondului Proprietatea și a pieței de capital din România, iar vizitele sale la București au devenit frecvente. Mobius este în prezent și membru în Consiliul de Supraveghere al Petrom, cea mai mare companie din România.
După ce a preluat managementul FP, în septembrie 2010, Templeton și-a crescut investițiile pe Bursa de la București, prin celelalte fonduri pe care le administrează, investind zeci de milioane de euro în BRD, Petrom și SIF-uri.
Pe de altă parte, reprezentanții Franklin Templeton au intrat în ultimele luni în conflict cu Guvernul privind o serie de decizii ale statului român la companiile din sectorul energetic, unde Ministerul Economiei e acționar majoritar, iar Fondul Proprietatea e minoritar..
Reprezentanții Franklin Templeton au criticat și managementul unor companii de stat, precum Hidroelectrica sau Nuclearelectrica, cerând explicații pentru profitabilitatea redusă a acestora.
Pe de altă parte, americanii nu au reușit să îndeplinească așteptările acționarilor FP privind prețul de tranzacționare al acțiunilor pe Bursă. Cotația titlurilor FP a fost pe un trend descendent de la listare, iar în ultimele săptămâni declinul s-a accentuat, acțiunile ajungând ieri la un minim de 0,54 lei, cu 16% sub prețul de la listare. Evoluția prețului acțiunilor FP i-a determinat pe unii acționari să-și exprime la AGA nemulțumirea față de activitatea Templeton.
SUA nu intră în top 10 piețe de export ale României
Schimburi comerciale puțin peste un miliard de
euro
-
Statele Unite au fost în 2010 de-abia pe locul al șaisprezecelea în clasamentul principalilor parteneri comerciali ai României la export, cu ceva mai mult de jumătate de miliard de euro. Ponderea acestor încasări în totalul exporturilor a fost de numai 1,5%. Totuși, față de 2009 exporturile pe piața americană au înregistrat un salt de peste 60%, în condițiile în care 2009 consemnase o scădere cu 40% a exporturilor românești în SUA.
-
Federația Rusă s-a situat pe locul 12, valoarea mărfurilor vândute pe această piață ajungând la 833 milioane de euro, ceea ce corespunde unei ponderi de 2,2% din total.
-
La importuri, SUA au o poziție și mai slabă în clasamentul partenerilor comerciali, clasându-se anul trecut pe locul 19, cu o valoare a achizițiilor de 563 mil. euro, ceea ce conduce la un deficit comercial minim pentru România. Comparativ cu situația din 2009, importurile din Statele Unite au crescut cu 9,5%, după o cădere puternică în anul precedent.
-
Ponderea în total importuri este apropiată de cea înregistrată la exporturi, respectiv de 1,2%. China este al cincilea mare partener pe relația de import, cu peste 2,5 mld. euro, în timp ce Rusia ocupă locul al șaselea.
-
În total, schimburile comerciale România – SUA de-abia au ajuns anul trecut la 1,1 miliarde de euro, reprezentând ceva mai mult de 1% din comerțul exterior total al României.
Slăbiciuni ale relațiilor economice România – SUA
-
Industria bancară americană este reprezentată numai de Citibank, care are o poziție restrânsă (locul 15 după active în 2010; cotă de piață de 1,4%), axată pe servicii pentru clientela corporate.
-
Nicio mare companie petrolieră din SUA nu a investit pe piața locală, giganții americani ezitând în 2004 să se bată pentru Petrom.
-
Ford este singurul mare constructor auto care are în derulare o investiție directă (automobile și motoare); în pofida obținerii unui ajutor de stat de 143 mil. euro, proiectul avansează lent.
-
Nu există niciun zbor direct care să lege Bucureștiul de un mare oraș american, spre deosebire de alte capitale din regiune unde operează mari companii aeriene americane.
-
Gigantul Colgate Palmolive, producător de bunuri de consum, a renunțat la capacitățile de producție locale, segmentul fiind reprezentat mai departe de Procter&Gamble, care a continuat să investească în producție, și de Unilever.
-
Marile companii farmaceutice din SUA nu produc în România, aducând produse specifice din import.
-
Sectorul IT este cel mai bine reprezentat la nivel local, nume mari precum Microsoft, Oracle, IBM sau Xerox având un număr important de angajați.
-
Franklin Templeton este singurul mare administrator de fonduri care a venit pe piața locală, în timp ce industria americană a asigurărilor este reprezentată doar de Alico (locul 3 în asigurări de viață) și Marsh.
-
Bechtel, marea companie americană de construcții, este în centrul controversatului proiect al Autostrăzii Transilvania, din care nu s-a realizat nici o treime după șase ani de la semnarea contractului care devine tot mai costisitor.