Tot mai multi oameni de afaceri romani, care au castigat experienta operand o afacere locala, vor sa utilizeze sistemul francizei pentru a-si multiplica modelul deja testat in mai multe orase ale tarii.
Proprietarii romani de restaurante, agentii imobiliare, firme de sporturi extreme sau de servicii agricole au fost prezenti la Salonul International de Franciza, care a avut loc week-end-ul trecut in Bucuresti, pentru a gasi potentiali francizati.
“In 2000, am deschis pizzeria Bella Italia in Braila, afacere care a crescut an de an si a devenit profitabila, cu o marja bruta de profit de peste 30%. Anul trecut, ne-am gandit ca ar fi o idee buna sa extindem afacerea si in alte orase ale tarii exact dupa acelasi model, am creat un concept de franciza si acum cautam investitori”, a spus Iulian Zamfir, proprietarul pizzeriei din Braila.
Franciza este un sistem foarte popular in Occident, care are la baza transferul de catre francizor al brandului si al stiintei afacerii catre un francizat, acesta din urma aducand capitalul, care poate varia intre 15.000 si 100.000 de euro sau chiar mai mult, in functie de dimensiunile afacerii. Companii precum McDonald’s sau Coca-Cola s-au extins prin acest sistem in aproape toate tarile lumii.
Firma Fun Sport Entertainment, care are ca obiect de activitate organizarea de meciuri de paintball, si-a dezvoltat un concept de franciza sub brandul Citypaintball, cu care vrea sa se extinda in toate orasele mari din tara. Compania a fost infiintata in 2000 de patru persoane fizice romane si are deja un francizat.
“Castigurile provin in principal de la companiile multinationale care ofera un astfel de sport pentru angajati, in cadrul evenimentelor de team-building, sau pentru clienti”, a spus Paul Vinersar, directorul executiv al firmei.
Potrivit statisticilor, in Romania exista 43 de francize romanesti (Tina R, Just Sons Studio, Smatree, AcessPress, Depozitul de Calculatoare) si 128 de francize straine (Fornetti, Kenvelo, Dallmayr Kaffe, Germanos). Cea mai extinsa retea de franciza din Romania este Fornetti, care a depasit 300 de magazine. Reprezentantii companiilor de consultanta in acest domeniu spun ca in cazul francizelor romanesti costurile sunt mult mai mici decat in cazul celor straine.
“Solicitarile companiilor romanesti pentru dezvoltarea in sistem de franciza sunt tot mai mari. Avantajele sunt date de comunicarea mult mai facila cu francizatii si de costurile mai mici cu transportul si datorita faptului ca nu exista taxele vamale”, a spus Melania Stefan, consultant in cadrul CHR Consulting, firma specializata in domeniul francizelor.
O data cu apropierea intrarii Romaniei in Uniunea Europeana, a crescut si interesul francizorilor straini pentru a-si extinde afacerile pe piata romaneasca. Gundo Kahle, director in cadrul companiei portugheze OneBiz Group, a venit la salonul de franciza din Bucuresti pentru a gasi un francizat in Romania.
“Una dintre cele sase divizii ale grupului, National Business Brokers, are ca obiect de activitate intermedierea vanzarilor si cumpararilor de afaceri. Avem birouri in majoritatea tarilor din Europa si in momentul in care avem un client intr-o tara care vrea sa-si vanda afacerea putem apela la toate birourile pentru a-i gasi o contrapartida. Cum Romania se apropie de momentul intrarii in Uniunea Europeana, ne asteptam ca numarul de tranzactii sa creasca foarte puternic pentru ca vor fi multe companii mari straine interesate sa preia firme locale”, a spus Kahle.
Lantul de restaurante cu specific italian HappyFood, intrat anul trecut pe piata romaneasca, va deschide circa sase unitati in urmatoarele trei luni. “Vom deschide doua restaurante la Arad, unul la Iasi, in Iulius Mall, si unul in Bucuresti la City Mall. De asemenea, suntem in discutii si pentru o locatie la Unirea Shopping Center, dar contractul nu este inca semnat”, a spus Horia Blid, manager logistica in cadrul HappyFood Romania. georgiana.stavarache@zf.ro