ABN AMRO si-a asumat riscul de a investi intr-una dintre cele mai fragile economii din America Latina, prin preluarea suprinzatoare a Banco Sudameris Brasil, au apreciat o serie de analisti citati de Reuters. Grupul bancar olandez si-a dezvaluit planul de a cumpara Sudameris de la banca italiana IntesaBCI, in schimbul sumei de 688 milioane de euro, reprezentand numerar si actiuni ale ABN AMRO Real, a patra mare banca din sectorul financiar brazilian. Acordul consolideaza pozitia ABN AMRO intr-o tara din care alte banci europene se retrag si ofera IntesaBCI, implicata intr-un program dureros de restructurare, sansa de a iesi de pe o piata dificila, unde prezenta sa i-a adus deservicii in ceea ce priveste pretul actiunilor. “Situatia economica a Braziliei se amelioreaza, dar este inca riscanta”, a declarat analistul Renate Brand din cadrul FBS Bankiers, ca reactie la anuntul de cumparare. ABN AMRO a indicat ca noua banca formata prin unificarea Real si Sudameris Brasil va ocupa locul al patrulea pe piata braziliana in functie de valoarea depozitelor si creditelor, precum si locul al cincilea dupa valoarea activelor, pe baza datelor din decembrie 2002. Mediafax