Liderii grupurilor parlamentare le-au cerut ieri deputatilor sa vina la dezbaterile consacrate bugetului pe anul 2006 dupa ce, saptamana trecuta, in trei zile de dezbateri au fost votate doar cateva articole la proiectul legii bugetului, din cauza lipsei de cvorum.

“Absentele reprezinta o problema eterna in Parlament. Din pacate, semnalul pe care l-au dat parlamentarii saptamana trecuta nu a fost unul foarte convenabil”, a declarat ieri presedintele Camerei Deputatilor, Adrian Nastase. Chestiunea absentilor la dezbaterea bugetului a constituit un subiect si in sedintele PNL si PD. Liberalii au propus masuri mai severe de sanctionare a deputatilor absenti.

Presedintele PNL Calin Popescu-Tariceanu a declarat ieri ca absenteismul parlamentarilor majoritatii la dezbaterea bugetului de stat va fi sanctionat prin publicarea listelor de prezenta la sedintele Legislativului. Tariceanu a precizat ca in sedinta partidului s-a discutat in principal problema legata de absentele unora dintre parlamentarii majoritatii la dezbaterile pe marginea bugetului din saptamana care a trecut. “Exista si o decizie politica de sanctionare, in ghilimele, a acestora. Listele cu absente vor fi facute publice, vor fi date presei, la nivel central si local”, a precizat Tariceanu.

Parlamentarii PD care “se remarca” prin absente vor fi “pusi in discutia” organizatiilor judetene, chiar daca unii dintre ei conduc aceste filiale, deoarece conducerea centrala a partidului ii poate sanctiona doar la intocmirea viitoarelor liste electorale, a declarat ieri liderul PD Emil Boc.

Conform presedintelui PD, singura sanctiune pe care conducerea centrala o poate aplica respectivilor parlamentari este de a contabiliza absentele si de a tine cont de acestea in alcatuirea viitoarelor liste electorale. Boc a tinut sa dea asigurari ca parlamentarii care “se remarca” prin absente nu se vor regasi pe listele de candidati nici pentru viitoarele alegeri parlamentare, nici pentru cele locale.