Vânzările de PC-uri și tablete ale subsidiarei locale a companiei taiwaneze Acer au scăzut cu 2% în primul trimestru, în condițiile în care tabletele – cu livări mai mari cu 30%, au amortizat scăderea PC-urilor, a declarat pentru ZF Bogdan Iftemie, directorul de vânzări al companiei, cel mai mare jucător de pe piața locală de laptopuri.

„Pe livrările de tip sell-out (de la distribuitori la dealeri), în primul trimestru suntem cu 2% sub anul trecut, deci o scădere clară. Cifra este valabilă pentru întreg segmentul mobil, inclusiv tablete. Strict pe tablete, suntem pe plus cu 30% și se putea și mai bine probabil dacă aveam un stoc mai bun, în special pe Android, pentru segmentul consumer“, a spus Ifte­mie.

„Așadar, în mod clar tabletele câștigă masiv teren și PC-urile pierd pe zona de consumer.“

Vânzările de tablete PC au crescut puternic în Ro­mânia, ajungând la circa 200.000 de unități anul trecut, de la circa 40.000 în anul precedent. În acest an, vânzările sunt estimate la 300.000 de unități.

În anul 2012 s-au vândut circa 540.000 de computere portabile. Cu tot cu computerele desktop și servere, vân­zările au fost de peste 700.000 de unități.

Șeful Acer spune că această tendință se vede nu doar în rapoarte, ci privind pur și simplu în jur, pe stradă sau la restaurant, unde tabletele au început să devină un gadget familiar chiar și utilizatorilor de vârsta a doua. „Pe segmentul consumer clientul care este interesat de ușurință în utilizare și preț accesibil o să cumpere o tabletă și va renunța la un laptop și la o cameră foto.“

Citiți articolul integral pe www.zfcorporate.ro